Video 21 noiembrie: 106 ani de la nașterea părintelui anticomunist Constantin Galeriu. Ororile prin care a trecut în regimul ceauşist

0
Publicat:

Pe 21 noiembrie, în 1877, Thomas Edison anunța una dintre invențiile sale, fonograful. În aceeași zi, dar în 1880, Ferdinand de Hohenzollern era desemnat prinț moștenitor al coroanei României, în 1887 murea folcloristul și povestitorul Petre Ispirescu, iar în 1918 se năștea părintele Galeriu.

1615: Bătălia de la Tătăreni

Alexandru Movilă (domn al Moldovei în perioada 22 noiembrie 1615 - 2 august 1616), sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki și Samuel Koreki, l-a învins în Bătălia de la Tătăreni pe Ștefan Tomșa și s-a înscăunat domn al Moldovei, potrivit Wikipedia.

1877: Thomas Edison a anuntat una dintre invențiiile sale, fonograful

Thomas Alva Edison (11 februarie 1847, Ohio, SUA –  18 octombrie 1931, West Orange⁠,  New Jersey, SUA), un cunoscut om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX a fost cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete).

Edison și primul său fonograf. FOTO Wikipedia / Levin C. Handy
Edison și primul său fonograf. FOTO Wikipedia / Levin C. Handy

A realizat invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al cinematografiei (kinetoscopul) și înregistrării mecanice a sunetului (fonograful, inventat în 1977).

Pentru fonograf, Edison a folosit ca mediu de înregistrare un cilindru spiralat acoperit cu o foiță de cositor, imprimată în adâncime la viteza de 60 de rotații pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul că după câteva ascultări, folia de cositor se rupea sau se tocea. În timp, fonografului i-au fost aduse numeroase îmbunătățiri, astfel că sunetele au fost înregistrate pe un cilindru de hârtie acoperită cu ceară, potrivit Wikipedia.

1880- Printr-un act semnat la Sigmaringen, prințul Ferdinand de Hohenzollern a fost desemnat prinț moștenitor al coroanei României  

Numit și Întregitorul și Ferdinand cel Loial, Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (12/24 august 1865, Sigmaringen – 20 iulie1927, Castelul Peleș, Sinaia),  a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen), nepotul de frate al lui Carol I, a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Din 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acel moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.  

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

A încheiat procesul de realizare a statului național-unitar

România a încheiat, la sfârșitul războiului, procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.

În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

În anul 1925 a izbucnit criza dinastică, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept principe moștenitor pe fiul acestuia, Mihai, care avea să succeadă la tron.

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș.

1887- A încetat din viață Petre Ispirescu, folclorist și povestitor român (n. 1830)

Petre Ispitescu este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești, pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.  

Petre Ispirescu, mare povestitor român FOTO wikipedia.org
Petre Ispirescu, mare povestitor român FOTO wikipedia.org


S-a născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecut, arată wikipedia.org. De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.

Nu a urmat cursurile unor școli, ci a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic că „n-am trecut nici patru clase primare”. Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni.

În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în Țăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capeteFata de împărat și pescarulFăt-Frumos cu părul de aur și Fata moșului cea cuminte. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.  

1918- S-a născut părintele Constantin Galeriu, fost vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Imagine emblematică a ortodoxiei româneşti, părintele Galeriu a fost o întemniţat de două ori ca urmare a convingerilor religioase pe care le avea. După ce a fost eliberat, a fost urmărit constant de Securitate, fiind acuzat că ar fi fost membru al Frăţiilor de Cruce legionare.

În 1989, parintele Galeriu a fost atacat, legat şi bătut până în zorii următoarei zile. Simulând un jaf, regimul ceauşist a urmărit descoperirea de dovezi incriminatoare privind aversiunea acestuia faţă de orânduirea comunistă. Autorii agresiunii nu au găsit dovezi pentru a-l trimite după gratii. Imediat după Revoluţie a fost ales vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Părintele Galeriu. FOTO arhivă
Părintele Galeriu. FOTO arhivă

Era tipul de om extraordinar de sincer, de bun. Uşor-uşor, oameni din toate colţurile oraşului şi ale ţării veneau să îl cunoască pe duhovnic, să stea de vorbă cu el şi să urmeze sfaturile spuse de acesta.

„Făcuse actorie în studenţie şi păstrase un pic de ştiinţa de actor, pe care o folosea cu placere şi cu dibăcie... De aici, şi o anume dialogare retorică sau semi-retorică: mâna susţinând mantia pe o parte, mâna prin barbă, mângâiatul şi prefiratul ei, atragerea atenţiei în timpul predicării, cu ambele mâini sprijinite la tâmple sau suspendate în aer...”, scria doctorul în teologie Costin Nicolescu, în urmă cu câţiva ani, în revista “Formula As”. 

Sănătatea sa era deosebit de șubredă în ultimii ani de viaţă. Chiar şi aşa, o mulţime de oameni îi treceau pragul şi aşteptau binecuvântarea duhovnicului. În 2003, la 85 de ani a murit şi a fost înmormântat în curtea Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti, unde a slujit multă vreme.

1945- S-a născut Goldie Hawn, actriță americană  

Goldie Hawn a fost, de mică, un spirit artistic. De la vârsta de trei ani a făcut balet și step, iar în 1995 chiar a făcut parte din distribuția baletului Spărgătorul de Nuci.

A debutat în 1961, cu rolul Julietei din piesa lui Shakespeare. A urmat o carieră promițătoare în dans, dansând Can Can la New York, la Texas Pavilion. Ca dansator profesionist însă a ajuns să lucreze efectiva mult mai târziu.

În cinematografie, unde a ajuns celebră, a primit pentru rolul din Floarea de cactus (1969), Premiul BAFTA pentru cea mai bună prestație feminină, Globul de Aur în 1970 pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundat și Oscarul în 1970 pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, precum și o nominalizare la Globurile de Aur pentru cea mai promițătoare actriță, în anul 1970.

1954- S-a născut Adriana Șchiopu, actriță română, soția lui Dem Rădulescu

Dem Rădulescu a fost căsătorit de două ori. Prima dată, cu Paula Rădulescu, de care a divorţat, căsătorindu-se cu actriţa Adriana Şchiopu, împreună cu care are o fiică, Irina.

Irina Rădulescu a călcat pe urmele părinţilor şi din 2011 este actriţă la Teatrul Mic.

Adriana Șchiopu, Dem Rădulescu și fiica lor. FOTO Arhivă
Adriana Șchiopu, Dem Rădulescu și fiica lor. FOTO Arhivă

Adriana şi Dem Rădulescu s-au cunoscut pe scenă şi în 1984 s-au căsătorit. Doi ani mai târziu, a venit pe lume Irina. Au fost fericiţi şi au format un cuplu de invidiat până în septembrie 2000, când marele actor a murit fulgerător.

Adriana Șchiopu și Irina Rădulescu, omagiu adus actorului Dem Rădulescu. FOTO arhivă
Adriana Șchiopu și Irina Rădulescu, omagiu adus actorului Dem Rădulescu. FOTO arhivă

Actriţa de teatru şi film Adriana Şchiopu s-a născut la 21 noiembrie 1954, la Galaţi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", Facultatea de Teatru, promoţia 1980, secţia Arta Actorului, la clasa profesoarei Olga Tudorache, potrivit https://www.teatrulmic.ro.

Din 1977, a apărut, la Teatrul Mic, într-o gamă largă de roluri: Ruth în „Efectul razelor gama asupra anemonelor" de Paul Zinder, regia Cătălina Buzoianu, 1977; Liliana în „Zbor de sticleţi" de Dumitru Bobîrcă, regia Dem Rădulescu, 1979; Sonia în „Mitică Popescu" de Camil Petrescu, regia Cristian Hadji-Culea, 1984; Maria Vasiliu în „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Silviu Purcărete, 1985; Lucietta în „Piaţeta" de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1990; Siro în „Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, regia Dan Micu, 1991; Myrrine în „Sfârşitul Troiei" de Walter Jens, regia Vlad Mugur, 1994; Phebe în „Cum vă place" de William Shakespeare, regia Nona Ciobanu, 1996; Andromaca în „Război cu Troia nu se face" după Jean Giraudoux, regia Florin Călinescu, 2007; Doamna Griffin în „Sex on the bici" de John Tobias, regia Nona Ciobanu, 2011; Miţa în „D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Dragoş Galgoţiu, 2014.

În privinţa rolurilor filme amintim: „Gustul şi culoarea fericirii" (1978), "Croaziera" (1981), „Duelul" (1981), „Grăbeşte-te încet" (1981), „Secretul lui Bachus" (1984), „Şantaj" (1984), „Cucoana Chiriţa" (1986), „Drumeţ în calea lupilor" (1988), „Divorţ... din dragoste" (1991), „Această lehamite" (1994), „A doua cădere a Constantinopolului" (1994), „Craii de Curtea Veche" (1995), „Faimosul Paparazzo" (1999), „Faimosul Paparazzo" (1999), „Mătrăguna" (2002), „Băieţi buni" (2005), „Vine poliţia!"(2008), „Undeva la Palilula" (2012), „Funeralii fericite" (2013), Theater Swing! (2017), Fructul oprit (2018) conform CineMagia.ro.  

1965- S-a născut Björk, cântăreață și actriță islandeză  

Cântăreață, compozitoare, actriță și producătoare de muzică islandeză, Bjork a fost de 13 ori aleasă drept candidată la Premii Grammy, o dată la Premiul Oscar și de două ori la Premiile Globul de Aur.

A devenit celebră grație vocii ei expresive și a stilului muzical divers și eclectic, care refectă inspirații și influențe din multe genuri, incluzând pop, jazz, muzică de ambianță, muzică clasică, electronica, rock alternativ și muzică folk. A atras atenția și prin costumele ei excentrice.

Björk a declarat că a fost hărţuită sexual în timpul unor filmări de un regizor danez, nespecificând numele acestuia, însă artista a făcut un singur film, „Dancer in the Dark“, semnat de Lars Von Trier, iar în urmă cu mai mulți ani a lansat noi acuzaţii şi a detaliat incidentele.

În spiritul #metoo, aş vrea să le acord o mână de ajutor femeilor din întreaga lume cu o descriere mai detaliată a experienţei mele cu un director danez. Este extrem de dificil să mărturisesc ceva de această natură, în public, mai ales când este imediat ridiculizat de cei care se simt ofensaţi. Empatizez complet cu toţi cei care ezită, dar simt că este momentul potrivit mai ales acum când acest lucru ar putea produce cu adevărat o schimbare.

După fiecare scenă, regizorul alerga spre mine şi îşi punea braţele în jurul meu, pentru o lungă perioadă de timp, în faţa tuturor celor din echipa de filmare, iar când eram singuri mă mângâia, uneori pentru câteva minute, împotriva voinţei mele. 

Când, după 2 luni i-am spus că ar trebui să înceteze să mă mai atingă, a izbucnit şi a rupt un scaun în faţa tuturor celor aflaţi pe platourile de filmare, apoi am fost trimişi toţi acasă.

În timpul întregului proces de filmare au existat propuneri sexuale nedorite, şoptite la ureche, cu descrieri grafice, uneori chiar în momentele în care soţia lui se afla lângă noi”, a povestit cântăreața pe Facebook în 2017. 

2012 - A murit actorul Șerban Ionescu 

Șerban Ionescu (1950 -2012), actorul genial care a făcut istorie în „Ion“ și multe alte roluri, a murit la vârsta de 62 de ani, după ce ultimul an şi l-a petrecut prin spitalele din ţară şi din străinătate, măcinat de o suferință cumplită. În urmă cu un an, actorul fusese diagnosticat la o clinică din Germania cu scleroză laterală amiotrofică - (inițial fusese diagnosticat cu boala Lyme, o afecţiune provocată de muşcătura unei căpuşe). 

Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.  

Cu doar câteva luni înainte, Şerban Ionescu anunţase oficial că vrea să pună capăt căsniciei pe care o avea de 30 de ani cu Magda Catone. 

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, în Corabia (judeţul Olt). Copilăria și-a petrecut-o între Braşov şi Caracal, unde a fost detaşat cu serviciul tatăl său, pilot de vânătoare.

A urmat Şcoala Populară de Artă, iar după patru încercări a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa lui Amza Pelea. În 1978, după terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani.

În 1979 a primit unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa, în filmul care i-a adus celebritatea „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii" (regia Mircea Mureşan). A jucat în mai multe filme, de la „Horea" (1984), până la „Şobolanii roşii" (1991), dar a are un palmares impresionant în teatru.

S-a remarcat în piesa „Nişte ţărani", de Dinu Săraru, în regia Cătălinei Buzoianu. Între 1982 şi 1992 a fost actor al Teatrului de Comedie, unde a jucat în piese precum „Doi tineri din Verona" şi „Visul unei nopţi de vară" (de William Shakespeare), „Slugă la doi stăpâni" (Carlo Goldoni) sau „Cârtiţele" (Mihail Zoscenko), iar între 1992 şi 2002 a activat la Teatrul Odeon: „Comedii de Cehov" (A.P. Cehov), „Richard III" (William Shakespeare), „La ţigănci" (Mircea Eliade).

Din 2002 până în 2010 Şerban Ionescu a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în piese precum „Crimă pentru pământ",„Dineu cu proşti", „Molto, gran' impressione", „Inimă de câine" şi „O scrisoare pierdută". În ultimii ani a apărut şi în seriale româneşti precum „Om sărac, om bogat" şi „Fiicele marinarului" (2008).

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite