18 aprilie: Se împlinesc 90 de ani de la moartea scriitorului român Panait Istrati. O viaţă ca o aventură fără sfârşit

0
Publicat:

La 18 aprilie 1935 înceta din viaţa Panait Istrati, scriitor român adulat de unii pentru scrierile sale extrem de sensibile, criticat de alţii pentru apropierea sa de comunism. Tot într-o zi de 18 aprilie, în 1955, murea şi genialul fizician Albert Einstein.

Scriitorul hoinar Panait Istrati. FOTO: arhivă
Scriitorul hoinar Panait Istrati. FOTO: arhivă

1480: S-a născut Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea

Figură controversată, „văduva neagră“ a Renaşterii, cum mai este descrisă în istorie, Lucreţia Borgia a fascinat atât literatura, cât şi arta, care i-au făcut un chip demonic, folosindu-se de legendele ce au acoperit lacunele şi datele istorice care se contraziceau pe alocuri.

Lucreţia Borgia, „văduva neagră” a Renaşterii. FOTO: arhivă
Lucreţia Borgia, „văduva neagră” a Renaşterii. FOTO: arhivă

Familia i-a aranjat mai multe căsătorii cu oameni importanţi şi puternici, cu scopul de a-şi satisface ambiţiile politice. Lucreţia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea, a fost căsătorită cu Giovanni Sforza, Alfonso de Aragon (duce de Bisceglie) şi cu Alfonso d'Este (duce de Ferrara).

1848: Prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, Pe Câmpia Libertăţii

Adunarea Națională de la Blaj a fost o adunare a românilor din Transilvania, care a avut loc în data de 15 mai 1848 în timpul Revoluției Române de la 1848, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane.

Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română.

1873: A  murit chimistul Justus von Liebieg

Justus von Liebieg este considerat întemeietorul chimiei pentru agricultură. Cea mai cunoscută invenție a sa a fost extrasul din carne, care îi poartă numele. Tot el a descoperit cloroformul, primul gaz folosit de medici ca anestezic în cursul operațiilor.

În 1851, Justus von Liebig a descoperit un procedeu practic de precipitare a argintului metalic pe o suprafață de sticlă, ceea ce a permis o fabricare mai ușoară a oglinzilor.

1898:  S-a născut şahistul argentinian de origine română Juan Iliesco

Juan Iliesco, care s-a născut sub numele de Ion sau Ioan Traian Iliescu, la Brăila, a fost un cunoscut şahist pe plan mondial.

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei între anii 1931 şi 1953. În 1941 a câștigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetățenie română la acea dată. În 1944 (de acum, cetățean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

1906: Un cutremur de 7,8 grade pe scara Richter devasta oraşul San Francisco

Pe 18 aprilie 1906, un puternic cutremur, cu magnitudinea de 7,8 sau chiar 7,9 după unele surse, a devastat oraşul San Francisco.

Seismul care a devastat San Francisco a avut epiventrul în Pacific. Foto arhivă
Seismul care a devastat San Francisco a avut epiventrul în Pacific. Foto arhivă

Epicentrul seismului a fost în apele Oceanului Pacific, la aproximativ 3 km de oraș, în dreptul formației de roci cunoscută sub numele de Mussel Rock⁠, manifestându-se de-a lungul faliei San Andreas, atât spre nord, cât și spre sud, pe o distanță totală de 477 km.

Unda de șoc s-a resimțit însă mult mai departe: înspre nord, până în statul Oregon, înspre sud, până în conglomerația urbană din jurul orașului Los Angeles, respectiv în interiorul țării, până în statul Nevada, către est, potrivit wikipedia

Cutremurul și incendiile provocate în urma acestuia sunt considerate ca fiind printre cele mai mari dezastre naturale din istoria Statelor Unite, alături de uraganul din Galveston⁠ statul Texas din anul 1900.

Numărul total de victime, rezultate în urma dezastrului combinat al cutremurului și al incendiilor, care s-a ridicat la peste 3.000 de decese, a fost considerată cea mai mare pierdere de vieți omenești din istoria consemnată a Californiei.

1912: Vasul RMS Carpathia ajunge la New York cu 706 supraviețuitori ai dezastrului Titanic

La 18 aprilie 1912, după  scufundarea Titanicului, vasul RMS Carpathia este cel care ajunge la New York cu 706 supraviețuitori ai dezastrului.

RMS Carpathia a salvat 706 de supravieţuitori de pe Titanic. Foto arhivă
RMS Carpathia a salvat 706 de supravieţuitori de pe Titanic. Foto arhivă

Nava RMS Carpathia a fost lansată pe mare la data de 6 august 1902, iar între anii 1903 și 1905 a făcut curse transatlantice pe ruta Liverpool - Queenstown - Boston. Între 1905 și 1917 mulți emigranți bănățeni și ardeleni au călătorit spre America la bordul acestui vas, care efectua curse transatlantice pe ruta Trieste - Fiume - Palermo și New York.

În luna aprilie a anului 1912, echipajul vaporului a salvat cei peste 700 de naufragiați ai Titanicului, pe 18 aprilieajungând la New York cu supraviețuitorii de pe Titanic.

Pe 17 iulie 1918, Carpathia s-a scufundat după ce a fost torpilată de un submarin german.

1935: A murit scriitorul român Panait Istrati

Panait Istrati, botezat Gherasim Istrati, s-a născut pe 10 august 1884, în oraşul-port Brăila. A fost unicul fiu al unei spălătorese, Joiţa Istrati, şi al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, care a murit când avea doar 9 luni.

Panait Istrati. Foto arhivă
Panait Istrati. Foto arhivă

Până la vârsta de 7 ani, micul Panait a fost lăsat în grija bunicii şi a unchilor din Baldovineşti, pe care îi va evoca mai târziu în povestirile „Moş Anghel“ şi „O noapte în bălţi“. În nemărginirea Bărăganului a cunoscut Panait Istrati pofta de ducă şi tot aici a văzut palmele bătătorite de muncă ale ţăranului român şi i-a înţeles suferinţa.

A făcut doar patru clase, fiind un elev mediocru. „Brusca mea strămutare dintr-o libertate deplină între pereţii ostili ai unei şcoli mi s-a părut un act de duşmănie nemaipomenită“, mărturisea el mai târziu. În loc să se ducă la şcoală, hoinărea pe câmpiile întinse ale Bărăganului, astfel că Panait Istrati a repetat de trei ori clasa I. Salvarea sa a fost învăţătorul Moisescu, cel care l-a încurajat să scrie şi să citească.

După mai lungi peregrinări prin lume, Panait Istrati şi-a publicat primele povestiri în limba franceză în 1922, printre care se numără şi „Chira Chiralina", textul care avea să apară în revista „Europe”, cu o prefaţă scrisă de Romain Rolland.

Viaţa sa a fost o mare aventură parcă fără sfârşit.

„Am crezut că rostul vieţii mele este de-a plimba cuvântul dragostei între coliba celor umili, însetaţi de dreptate şi templul uriaşilor gândirii generoase. Dar, în acest secol al crimei, cuvânt de dragoste însemnează cuvânt de revoltă! Revoltă împotriva tiraniei milenare a omului lacom, oricine ar fi el, de oriunde ar veni! Să fiu oare atât de singur? Mă socoteam tovarăşul de arme al unei legiuni de temut, care luptă să smulgă pământul din gura omului lacom, înapoindu-l celor care ştiu să-l înfrumuseţeze cu dragostea lor. Mă credeam un puternic. Şi deodată, iată-mă un biet Don Quijote, zdrobit de copita unui măgar: sunt alungat din Egipt, arestat în Italia, iar în România vânat, ori de câte ori pun piciorul acolo”, scria Panait Istrati.

1952: S-a născut actorul Eugen Cristea

Eugen Cristea a urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București.

Eugen Cristea, la zi anuversară. Foto arhivă
Eugen Cristea, la zi anuversară. Foto arhivă

În decursul carierei, a interpretat numeroase roluri de film, teatru de televiziune și teatru radiofonic.

Este prezentator și realizator de emisiuni TV, regizează și compune ilustrația muzicală a unor piese de teatru. Este căsătorit cu actrița Cristina Deleanu.

1955: A murit Albert Einstein, fizician germano-american, laureat al Premiului Nobel

Albert Einstein a fost un fizician teoretician evreu, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton.

Poate cel mai cunoscut fizician al tuturor timpurilor, Albert Einstein. Foto: Profimedia
Poate cel mai cunoscut fizician al tuturor timpurilor, Albert Einstein. Foto: Profimedia

A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

1966: Mao Zedung lansează „Marea revoluţie culturală proletară“

Marea Revoluţie Culturală Proletară reprezintă o perioadă de haos politic şi social, în care Mao a folosit populaţia pentru a prelua controlul în Partidul Comunist. Revoluţia lui Mao nu a însemnat decât stagnarea economiei, distrugerea a milioane de vieţi şi începutul unui deceniu în care China a fost scăldată în sânge.

Nicolae Ceauşescu şi Mao Zedung. Foto arhivă
Nicolae Ceauşescu şi Mao Zedung. Foto arhivă

Mişcarea maoistă avea drept scop fundamental eliminarea elitelor, dar şi a principiilor chineze străvechi. Mao a închis şcolile, dorind o mobilizare masivă a tinerilor. Iniţial, tinerii au cerut socoteală liderilor Partidului Comunist pentru promovarea ideilor burgheze şi a lipsei spiritului revoluţionar. În lunile ce au urmat, mişcarea a luat amploare, tinerii formând grupuri paramilitare, numite Gărzile Roşii.

De la amploarea acestei mişcări şi până la realizarea unui cult al personalităţii lui Mao Zedong nu a fost decât un pas. Gărzile Roşii puseseră stăpânire pe oraşe: atacau oamenii care purtau haine elegante, burgheze, semnele imperiale erau date jos, iar intelectualii şi membri ai partidului erau omorâţi.

Pentru un întreg deceniu, şcolile din China nu au funcţionat la capacitatea normală, lăsând o generaţie fără educaţie. Numeroase artefacte şi obiecte de artă au fost luate din muzee şi din colecţiile private şi distruse, la fel si preţioase opere, texte religioase şi istorice. Cât despre numărul oamenilor decedaţi în urma revoluţiei, mulţi istorici estimează că ajunge undeva la 2 milioane.

În mod uluitor, în ciuda atrocităţilor comise de regimul sau, chinezii îl mai Mao i-a depăşit pe Hitler şi Stalin la numărul de crime comise, conform autorului Stan Alexandru Bogdan. Regimul comunist al lui Mao Zedong este considerat de către istorici drept cea mai mare catastrofă umanitară globală din istorie după gripa spaniolă, marea ciumă, invazia mongolă şi al Doilea Război Mondial, scrie Historia.

 Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor este serbată anual în data de 18 aprilie încă din anul 1982, când a fost stabilită de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS și adoptată de UNESCO.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite