17 aprilie 1996, ziua în care a avut loc inaugurarea primului reactor al Centralei nucleare de la Cernavodă, investiție începută în perioada comunistă VIDEO
0În 17 aprilie 1647, a murit cronicarul Grigore Ureche. Tot într-o zi de 17 aprilie a murit omul de știință Benjamin Franklin.
1647: a murit cronicarul moldovean Grigore Ureche
Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă.
Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lwów, Uniunea statală polono-lituaniană, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.
În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.
„Letopisețul Țării Moldovei“ a fost scris spre sfârșitul vieții; se crede că Grigore Ureche ar fi muncit la el între anii 1642-1647. Baza informativă a cronicii au constituit-o scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină. Valoarea ei constă în integrarea faptelor istorice într-un sistem de gândire politică.
A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova.
1790: a murit Benjamin Franklin, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor şi om politic american
Benjamin Franklin (este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din Fondatorii Statelor Unite ale Americii. A fost diplomat, om de știință, inventator, filosof, profesor și om politic.
A organizat prima bibliotecă din SUA și a fost un inventator prolific, lui fiindu-i atribuiți ochelarii bifocali și paratrăsnetul. A executat numeroase experimente în domeniul electricității.
În vremea sa era extrem de cunoscut și de influent și în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă „Legea timbrului”, respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite ale Americii, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declarației de Independență a Uniunii și al Constituției americane.
A fost ambasador în Anglia și apoi în Franța și secretarul Adunării din Pennsylvania.
1878: s-a născut chimistul Negoiţă Dănăilă
S-a născut în localitatea Buceşti, jud. Galaţi. Absolvent al Politehnicii din Charlottenburg, unde a fost elevul lui Liebermann şi al lui Otto Witt. A fost profesor şi decan al Facultăţii de Chimie Industrială şi, apoi, director al Institutului de Chimie Industrială din Bucureşti, conform lucrării „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
S-a consacrat cercetărilor în domeniul chimiei organice aplicate, mai ales cu privire la produsele solului şi subsolului. Este considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului de chimie aplicată din ţara noastră. A creat o adevărată şcoală în care s-au studiat şi valorificat aproape toate materiile prime existente în România: cărbunii, materialele de construcţie, petrolul, cercetat după regiuni şi straturi geologice, determinând procentele de hidrocarburi aromatice uşoare, precum şi cantitatea totală de hidrocarburi aromatice ce s-ar putea extrage din toate ţiţeiurile din ţară.
A fost membru corespondent (25 mai 1936) şi membru de onoare (29 mai 1939) al Academiei Române, fiind repus în drepturi, la 3 iulie 1990, ca membru de onoare al Academiei Române. A murit la 5 februarie 1953.
1880: s-a înfiinţat Banca Naţională a României
La 1 decembrie 1880, au început operaţiunile propriu-zise ale Băncii Naţionale. În condiţiile temerilor inspirate de starea pieţei comerciale, BNR trebuia să pună în funcţiune mecanismul şi operaţiunile sensibile ale unei bănci privilegiate. Funcţionarii ei, puţini la număr şi lipsiţi de experienţa dată de practica într-o asemenea instituţie, s-au aflat în faţa unei mari provocări, potrivit site-ului oficial.
Conform Regulamentului interior, BNR era organizată în 7 servicii: Secretariat general; Scont; Acţiuni, fonduri publice, depozite şi împrumuturi; Fabricarea şi contabilitatea biletelor; Contabilitate generală; Casierie; Control general.
La 5 decembrie 1880, Consiliul de administraţie a aprobat primele cereri de cont curent cu facultatea de scont pentru 13 case de comerţ. În aceeaşi zi, Consiliul general a fost informat despre numirea lui Eugeniu Carada, ca director, în locul lui G. C. Cantacuzino, demisionat, şi s-a stabilit primul curs al efectelor garantate de stat admise la bancă.
De asemenea, s-a admis scontarea cupoanelor efectelor admise la avansuri pe maxim o sută de zile, cu o taxă de 6% pe an, dobânda fiind stabilită în funcţie de natura titlului, pentru 10 zile după scadenţă, acest ultim aspect provocând dezacordul cenzorului Al. Băicoianu.
La o săptămână, inspectorul Victor d'Anfreville, trimis din partea Băncii Franţei pentru a sprijini începuturile instituţiei similare de la Bucureşti, şi-a încheiat misiunea şi a primit, prin intermediul guvernatorului I. I. Câmpineanu, mulţumirile Consiliului general. Urmărind încurajarea scontului, care înregistrase un număr redus de operaţiuni, în timp ce fondurile disponibile pentru acordarea avansurilor erau aproape epuizate, Consiliul general a decis ridicarea taxei lombardului de la 6% la 7%.
În ultima săptămână a anului, Banca a încheiat cu guvernul o convenţie referitoare la transformarea rublelor ruseşti în monedă naţională divizionară. De asemenea, statul a fost împrumutat cu patru milioane de lei pe bonuri de tezaur, profitul fiind de 85.000 lei, ceea ce a acoperit cheltuielile băncii, în valoare de 79.567 lei.
Operaţiune cvasineoficială, pentru că se depăşeau prevederile potrivit cărora nu se puteau sconta bonuri de tezaur pentru mai mult de 20% din capital (2.400.000 lei), acest împrumut a asigurat nu numai un beneficiu important, dar a ferit banca de a păstra suma în numerar într-un local impropriu. În Bilanţul încheiat după o lună de funcţionare, la 31 decembrie 1880, s-a consemnat subscrierea aproape integrală a capitalului de 12.000.000 lei.
1916: s-a născut Magda Isanos, poetă română
Magda Isanos a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română. S-a născut în anul 1916, aprilie, 17, la Iași, într-o familie de medici. Se îmbolnăvește la un an și șase luni de poliomielită, salvându-se numai prin grijă neistovită a mamei sale, dar rămânând cu o sensibilitate a sănătății și o dificultate vizibilă la mers.
Urmează Liceul Eparhial din Chișinău, dovedind o mare pasiune pentru limba română, istorie și filosofie. în clasa a șasea a liceului, în 1932, publică primele poezii într-o revista școlară, dar adevăratul debut este marcat de publicarea, în 3 martie 1934, în „Viața Basarabiei", a poeziei Ploaie.
Din toamna aceluiași an începe la Iași studiile universitare; se înscrie inițial la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând în același timp și cursurile Facultății de Drept. Se consacră apoi definitiv acestei din urmă facultăți, pe care o încheie în 1938. în toată această perioada a studenției publică mult în „Viața Basarabiei", „însemnări ieșene", „Cuget moldovenesc", „Pagini basarabene", mai ales poezie, dar și cronici literare.
În anul 1939 se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar. Rămâne legată de poezie, de activitatea culturală și artistică în general, numele ei fiind ades întâlnit în paginile diferitelor reviste, participând chiar nemijlocit la apariția, la Iași, a ziarului de informații „Voința", în 1941.
Este și anul când suferința poetei se agravează: la început certificatele medicale constată o boală de plămâni, pentru ca, mai târziu, să fie specificată și o afectare cardiacă. Poeta își continuă totuși cu febrilitate activitatea, concretizată și prin apariția primului volum, intitulat simplu Poezii, în 1943, la Iași.
Se stinge din viață în București, la 17 noiembrie 1944. În 1945 Editura Fundațiilor oferă Premiul pentru Dramaturgie acordat scriitorilor tineri cuplului Magda Isanos- Eusebiu Camilar pentru drama „Focurile”.
Într-o fulgurantă viață de om Magda Isanos a încercat împlinirea prin poezie, proză scurtă, tablete, critică literară, drama, traduceri. Poezia ei, parte dominantă și rezistență a operei, este un permanent pariu cu timpul, pe care, inexorabil știindu-l, îl provoacă mereu.
Cu o conștiința a destinului asumată, ea încearcă să-l depășească prin poezie, și de aici se naște nota cea mai acută, cea mai gravă și mai înălțător-umană a liricii sale.
Este în poezia ei marea taină care trebuie mereu spusă, mereu rescrisă, spre împărtășire, adresându-se celor din jurul ei. Notele dramatice ale suferinței sunt mereu estompate, căci poeta și-a asumat responsabilitatea de a învața oamenii să privească mereu în sus. Este o voce lirică distinctă, feminină, care deschide o direcție a liricii moderne în acest sens.
1935: s-a înfiinţat Academia de Ştiinţe Medicale din România
Academia de Științe Medicale a fost înființată în anul 1935 prin Legea nr.91, aprobată de Senat și Camera Deputaților iar apoi promulgată prin Decretul Regal nr. 176/1935. Acest fapt a fost posibil datorită eforturilor făcute de Academician Daniel Danielopolu, care a devenit Secretar Permanent al Academiei până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist, notează site-ul oficial al instituției.
În anul 1969, prin Decret al Consiliului de Stat nr. 590, a fost reînființată de către regimul comunist, având atribuții scăzute în comparație cu legea promulgată de Acad. Daniel Danielopolu.
După 1989 Academia de Științe Medicale a fost reorganizată de Academician Stefan Milcu, în calitate de Președinte al acesteia, iar în anul 2004 prin Legea nr. 264 s-a restabilit situația din anul 1935 și actualmente funcționează pe baza acestei legi și a Statutului aprobat prin H.G.nr.1665/2004.
Academia are un număr fix de 190 membri titulari, 41 de membri corespondenți și membri de onoare din țară și străinătate. În tot timpul existenței sale, Academia de Științe Medicale a constituit un for de consacrare și de activitate în domeniul cercetării medicale, neprimind niciodată în rândul membrilor săi personalități politice ale diferitelor timpuri.
Academia de Științe Medicale, ca for științific național, împreună cu universitățile și instituțiile de cercetare, au un rol activ în viața publică a țării, prin potențialul lor de cunoaștere științifică din domeniile biomedicinei, medicinei clinice, medicinei fundamentale, medicinei preventive, sănătății publice și științelor farmaceutice, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației.
1945: a murit Ion Pillat, poet, eseist, traducător
S-a născut la data de 31 martie, în casa închiriată de părinţii săi în Bucureşti, strada Dorobanţi nr. 6. Tatăl Ion N. Pillat, a fost rentier, moşier şi parlamentar. Are obârşie răzeşească, cu vatra satului de baştină la Drăceni, pe malul Prutului, în judetul Fălciu. Mama, Maria, este născută Brătianu, a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Poetul și-a petrecut copilăria la moşiile Florica, pe Argeş şi la Miorcani, pe râul Prut, potrivit biografiei sale.
A studiat la şcoala primară nr. 1 din Piteşti, la liceu la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Călătoreşte la Paris pentru desăvârşirea studiilor pe care le urmează ca elev extern la Liceul „Henry IV”. Cu prilejul unei excursii, vizitează catedrala din Chartres și compune prima sa poezie „În catedrală”. În 1909 întrerupe un an şederea la Paris, pentru a presta în ţară serviciul militar, la Regimentul 2 artilerie grea. Se întoarce, un an mai târziu, ca student la Sorbona, unde urmează, în principal, Istoria şi Geografia, făcând în paralel şi Dreptul.
Titu Maiorescu, îi publică câteva dintre poezii în „Convorbiri literare”, în anul 1911. Îl cunoaşte pe Alexandru Macedonski, al cărui cenaclu îl va frecventa mai târziu, devenind unul dintre discipolii favoriţi ai maestrului. Publică primul volum „Visări păgâne”. În 1922 scoate, împreună cu Tudor Arghezi, revista „Cugetul românesc”. Ulterior, publică volumul de versuri „Pe Argeş în sus”.
La 6 septembrie 1915 se căsătoreşte cu Maria Procopie-Dumitrescu, care îşi făcuse debutul de pictor, sub pseudonimul Brateş. Vor avea un fiu, Dinu Pillat (născut 19 noiembrie 1921), devenit critic şi romancier şi o fiică, Pia Pillat (născută 18 octombrie 1916), şi ea scriitoare.
În 1936 este ales membru corespondent al Academiei Române. Primeşte Premiul Naţional pentru Literatură, odată cu Gib I. Mihaescu, laureat postum.
În după-amiaza zilei de 17 aprilie 1945, are o congestie cerebrală în plină stradă. Este transportat acas în stare de inconştienţă şi moare la ora 22:00.
1996: inaugurarea oficială, la Cernavodă, a primului reactor al Centralei nucleare
La 17 aprilie 1996 a fost inaugurată oficial Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, prin punerea în funcţiune a primului reactor, fiind prima centrală de acest fel din Europa de Est. România a intrat astfel în clubul ţărilor producătoare de energie nucleară.
Unitatea 1 utilizează tehnologie de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), de concepţie canadiană. Reactorul, care utilizează apa grea drept moderator şi agent de răcire, iar drept combustibil - uraniul natural, a atins prima criticitate (iniţierea reacţiei de fisiune în lanţ) la 16 aprilie 1996, potrivit site-ului www.nuclearelectrica.ro. Centrala dispune de 5 unităţi de tip CANDU de 700 MW fiecare.
Lucrările de completare a Unităţii nr. 1 au fost conduse din 1991 sub direcţia şi responsabilitatea consorţiului AAC, constituit în 1990 între ANSALDO - Italia şi AECL - Canada, preciza un comunicat de presă la data inaugurării primului reactor. Cele două societăţi s-au implicat în Proiectul Cernavodă încă de la începutul anilor '80 prin intermediul contractelor de proiectare, furnizare, transferări de tehnologie şi asistenţă tehnică, încheiate în acea perioadă cu Ministerul Energiei din România. Proiectul Cernavodă constituie cea mai importantă realizare în sectorul energetic în ţările din Estul Europei şi, totodată, iniţiativa cea mai relevantă de asistenţă managerială şi tehnică din partea Occidentului pentru a asigura un nivel de securitate în sectorul nuclear conform cu normativele internaţionale şi cu directivele AIEA Viena, se arăta în comunicat.
Festivitatea de inaugurare din 17 aprilie 1996 a avut loc în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu, a prim-ministrului Nicolae Văcăroiu, a premierului canadian Jean Chretien, a preşedintelui Consiliului Guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) Johan Van Ebbenhorst-Tengbergen, a altor oficialităţi române şi străine, care au fost invitate să viziteze clădirea reactorului şi camera principală de comandă şi control.
Despre paşii făcuţi de ţara noastră până la construcţia primului reactor, aflăm din cartea „Centrala neclearoelectrică din România, la zece ani de funcţionare a unităţii 1 CNE Cernavodă“ semnată de Constantin Racoveanu şi Ionel Bucur.
Energia nucleară a fost în preocupările ţării noastre din anul 1950. Cercetarea românească în domeniul fizicii nucleare se afirmă prin filialele de la Bucureşti şi Cluj ale Institutului de Fizică Atomică al Academiei Române. În anul 1968 a fost aprobat primul program nuclear naţional care prevedea construirea în ţara noastră, până în 1980, a unor centrale nuclearoelectrice.
La începutul anilor '70, România se implică în negocieri pentru colaborări în realizarea de centrale nuclearoelectice atât cu Canada, cât şi cu Uniunea Sovietică. Timp de mai mulţi ani au fost identificate şi studiate mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrale şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior.
Prin Hotărârea semnată în 17 februarie 1970 de către Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Cosiliului de Miniştri, se înfiinţează pe 1 iunie 1970 „Întreprinderea Centrala Nuclearoelectrică Olt“ şi „Întreprinderea Centrala Nuclearoelectrică“ Hârşova.
În 1970 se decide ca pe baza studiilor efectuate, prima centrală nuclearoelectrică echipată cu reactoare CANDU (CANada Deuterium Uranium) 600 cu combustibil uraniu natural şi apă grea să fie în zona Hârşova, sursa de apă de răcire să fie Dunărea.
Amplasamentul Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă este situat pe malul drept al Dunării, pe fosta platformă de calcar „Ilie Barză“, sursă de materie primă a fostei fabrici de ciment „Ideal“ Cernavodă. Zona era recunoscută ca fiind una cu cea mai redusă activitate seismică din România.
Primele lucrări au debutat în ianuarie 1979. Ele au avut scopul de a fi realizat un model experimental al clădiri reactorului din beton la o scară redusă. Modelul a fost necesar pentru a fi stabilite unele date specifice amplasamentului în legătură cu reacţia sol - structură în caz de cutremure. Lucrul a fost realizat iarna, în condiţii grele. Executantul lucrărilor a fost şantierul din Brăila. Lucrările de construcţii şi montaj au fost finalizate în aprilie 1979.
„Întreprinderea Centrala Nuclearoelectrică Olt“ şi-a schimbat denumirea în „Întreprinderea Nuclearelectrică Cernavodă, cu sediul în oraşul cu acelaşi nume.
Pentru construirea centralei, au fost demolate cinci construcţii provizorii şi au fost dezafectate calea ferată şi drumul de acces la cariera Ilie Barză. Pentru realizarea CNE Cernavodă iniţial a fost prevăzută o supafaţă de 205 hectare, din care 116 hectare să fie ocupată definitiv. După anul 1990, Guvernul a decis ca suprafaţa să ajungă la 292 de hectare.
Fiecare unitate este un ansamblu funcţional independent, constituit dintr-o parte nucleară şi o parte clasică.
Cota zero a amplasamentului a fost stabilită la +16,30 metri faţă de nivelul Mării Baştice, luând în considerare cota de inundare şi viiturile catastrofice ale Dunării, ţănând seama şi de viitoarele amenajări hidrotehnice.
Prin energia pe care o livrează sistemului energetic naţional, CNE contribuie la reducerea emisiilor anuale de bioxid de carbon cu aproximativ patru milioane de tone.
Pentru a avea o imagine asupra volumului de lucrări, autorul exemplifică cu următoarele cantităţi orientative pentru o unitate: beton în fundaţii – 71.000 de metri cubi, ciment – 164.000 de tone, lemn – 4.000 de metri cubi, oţel – 38.000 de tone.
Perioada de început a lucrărilor pe şantierul CNE a coincis cu o perioadă de vârf a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Suprafeţele ocupate de organizarea de şantier au fost de 33 de hectare pentru construcţii montaj, 10 hectare depozite de echipamente, 11 hectare pentru tabăra de cazare.
Anul 1979 rămâne un an important pentru programul nuclear naţional, atunci stabilindu-se amplasarea primei centrale nuclearoelectrice la Cernavodă.
Primele lucrări de amenajare a terenului pe şantierul primei centrale au început la 14 aprilie 1979. Pentru sediul temporar al întreprinderii a fost închiriat un imobil de pe strada 23 August, lângă sediul primăriei oraşului.
În septembrie 1980 s-a turnat prima lamelă a subradierului clădirii reactorului I. Însă au fost întâmpinate mai multe probleme privind lipsa echipamentelor. În documentele oficiale din 1983 se atrăgea atenţia că trebuie rezolvată cu prioritate problema plăţilor externe, pentru a putea fi posibilă contractarea principalelor utilaje din export.
La acea vreme erau 163 de salariaţi, din care 12 ingineri în primul an de activitate şi 29 de muncitori. Un an mai târziu erau 230 de salariaţi, din care 70 de muncitori.
După şase ani, se realizaseră numai jumătate din lucrări. Proiectul avea să fie finalizat mult mai târziu, însă. În anul 1996, într-o frumoasă zi de aprilie, reactorul nuclear a devenit critic la ora 17.32 de minute, eveniment unic în istoria României. Şeful de tură R. Yule a consemnat: „Reacorul CNE Cernavodă a fost declarat critic pentru prima oară de Gilbert Parent şi Nicolae Baraitaru“.
Proiectantul părţii nucleare a centralei a fost firma AECL - Canada, iar cel al părţii clasice ANSALDO – Italia.
2005: a intrat în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112
La 17 aprilie 2005 a intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112, instituit prin Ordinul nr. 112 din 13 aprilie 2005 al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Se încarcă comentariile...
