Viaţa de după Casa Albă: Soţii Trump îşi pregătesc mutarea, în pofida contestării alegerilor. Ce demersuri a făcut deja prima-doamnă

Viaţa de după Casa Albă: Soţii Trump îşi pregătesc mutarea, în pofida contestării alegerilor. Ce demersuri a făcut deja prima-doamnă

Donald şi Melania Trump cu câteva zile înainte de 3 noiembrie FOTO EPA-EFE

În timp ce Donald Trump insistă cu contestarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, soţia sa Melania se ocupă în discreţie de plecarea de la Casa Albă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cuplul Donald şi Melania Trump urmează să părăsească oficial Casa Albă la 20 ianuarie şi să lase locul preşedintelui ales Joe Biden şi soţiei sale Jill. Cu toate că Donald Trump încă speră la răsturnarea votului din 3 noiembrie şi depune eforturi în acest sens, Melania face deja bagajele şi îşi pregăteşte noua viaţă.

Astfel, potrivit corespondentei CNN la Casa Albă, soţia lui Trump s-a interesat deja ce ar presupune viitorul său statut de fostă primă-doamnă. În acelaşi timp, a cerut un inventar al tuturor obiectelor de la Casa Albă, urmând să le trimită fie la New York, fie la Palm Beach.

Soţii Trump se mută în Florida

Potrivit presei americane, Donald şi Melania Trump au decis să nu mai ia în calcul apartamentul de lux din New York ca reşedinţă principală, ci complexul Mar-a-Lago din Palm Beach, o staţiune din sud-estul Floridei.

De altfel, designerul de interior angajat în 2017 pentru a amenaja Casa Albă a fost trimis în Florida pentru a redecora camerele familiei Trump. În plus, Melania ar fi găsit deja o şcoală pentru fiul ei Barron. Şcoala aleasă ar fi Pine Crest, situată la Fort Lauderdale, la 40 de minute de Mar-a-Lago. Este o instituţie scumpă, unde taxa anuală de şcolarizare este de 35.000 de dolari.

Melania este nerăbdătoare să se întoarcă în Florida, un loc în care se simte în largul ei, spun persoane din anturajul său. „Ea vrea să se întoarcă acasă”, mărturiseşte una dintre ele.

Complexul Mar-a-Lago FOTO NBC News

Melania şi Donald Trump nu se vor muta singuri în Florida. Cei doi îi vor avea aproape pe Ivanka, copilul preferat al celui de-al 45-lea preşedinte american, şi soţul ei Jared Kushner. Ori Ivanka şi Jared tocmai au achiziţionat în schimbul a 32 de milioane de dolari o casă pe insula Indian Creek, situată în largul Miami şi cunoscută ca „buncărul miliardarilor”.

În timp ce Donald Trump încă nu acceptă înfrângerea în faţa lui Joe Biden şi intenţionează să candideze pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile din 2024 dacă nu răstoarnă votul în Congres, care se va reuni la 6 ianuarie pentru a-l valida pe cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, Melania nu este încântată de o revenire la Casa Albă, susţin apropiaţi de-ai ei.

Ar putea fi un motiv de divorţ? Cei doi au fost surprinşi de nenumărate ori în momente tensionate, dar nu au vorbit niciodată în public despre o eventuală separare. Şi totuşi unii afirmă că divorţul s-ar putea produce odată cu plecarea de la Casa Albă. Zvonul este dezminţit însă de Stephanie Winston Wolkoff, fostă consilieră principală a Melaniei Trump. Chestionată de „Evening Standard” pe acest subiect, Wolkoff afirmă că soţii Trump se amuză când aud sau citesc astfel de lucruri. „Nu există nicio şansă” ca ei să se separe, insistă ea.

„Ea (Melania, n. red.) se imaginează în sudul Franţei pe un iaht imens”, spune fosta consilieră, precizând că fostul model de origine slovenă intenţionează să-şi reia viaţa pe care o avea înainte de Casa Albă.

Trump, între noi ambiţii prezidenţiale şi noi probleme cu legea

La rândul său, Donald Trump nu ar intenţiona să dispară din viaţa publică. El şi-a anunţat deja susţinătorii că vrea o nouă candidatură la Casa Albă, în 2024. De fapt, preşedintele în exerciţiu a evocat chiar posibilitatea de a nu asista la învestirea lui Joe Biden pentru a-şi anunţa în aceeaşi zi candidatura, ceea ce ar fi un gest fără predecent.  Dacă ar candida şi ar câştiga peste patru ani, ar fi al doilea american după Grover Cleveland care face acest lucru. Cleveland a fost preşedinte al SUA între 1885-1889 şi 1893-1897.

De altfel, Trump şi-a format deja Comitetul de Acţiune Politică, un organism al cărui rol este să strângă fonduri şi să apere interesele reprezentantului său în rândul Partidului Republican.

Un moment important al acestui demers ar putea avea loc la sfârşitul lui ianuarie, când Comitetul Naţional Republican va decide dacă o menţine sau nu la conducerea sa pe Ronna McDaniel, o apropiată a lui Trump. În caz contrar, miliardardul newyorkez va avea lupte grele în partidul care l-a susţinut până acum, printre adversari urmând a fi vicepreşedintele său Mike Pence, fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley sau senatorii Marco Rubio şi Tom Cotton.

Trump, la Valdosta, Georgia, în primul său miting electoral după alegerile din 3 noiembrie FOTO EPA-EFE

Ca să se menţină în atenţia publicului, el intenţionează să creeze o reţea mass-media care să includă un post de televiziune şi o reţea de socializare rivală Twitter.

Însă s-a putea lovi în aceste demersuri de provocări de ordin financiar şi mai ales judiciar. Odată rămas fără protecţia garantată de statutul de preşedinte, Trump va deveni un obiect de interes pentru cei care abia aşteaptă să-l vadă condamnat la numeroasele acuzaţii care i se aduc.

Procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, a deschis o anchetă penală pe numele său pentru acuzaţii de fraudă bancară şi fiscală, dar şi falsificări de acte comerciale.

Procuroarea generală de New York, Letitia James, se ocupă la rândul ei de o anchetă în civil pentru acuzaţii de fraudă fiscală aduse de Michael Cohen, fostul avocat personal preşedintelui în exerciţiu.

Trump este acuzat totodată de defăimare în cazul celor două femei care l-au denunţat pentru agresiuni sexuale asupra lor. Este vorba de E. Jean Carroll, fostă jurnalistă la revisa „Elle”, şi Summer Zervos, concurentă în 2005 la emisiunea „Ucenicul”, show-ul care l-a transformat pe Trump în vedetă TV naţională.

Nepoata sa Mary a intentat de asemenea o acţiune în justiţie împotriva sa pentru acuzaţii de fraudă şi că a conspirat pentru a nu i acorda partea de moştenire care i se cuvine din imperiul imobiliar al familiei.

Trump ar putea ajunge şi în vizorul Ministerului Justiţie pentru acuzaţii de evaziune fiscală federală. „New York Times” a relatat recet că cel de-al 45-lea preşedinte a plătit impozite federale de doar 750 de dolari pentru veniturile sale din 2016 şi 2017. Eviden, Donald Trump neagă toate aceste acuzaţii şi le consideră hărţuiri politice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările