Statele Unite atrag atenţia asupra consecinţelor unei ofensive terestre israeliene în Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au avertizat luni că o posibilă ofensivă terestră israeliană în Gaza ar fi o operaţiune care ar pune mai mult în pericol civilii, chiar dacă acţiunea ar viza gruparea Hamas, informează AFP.

Casa Albă a fost rezervată însă, în ceea ce priveşte aducerea unei posibile critice a aliatului său israelian pentru civilii ucişi în bombardamentele împotriva celor din Fâşia Gaza, subliniind că Israelul are „dreptul” şi „responsabilitatea” de a-şi proteja cetăţenii contra tirurilor de rachete ale Hamas

„Nimeni nu vrea să vadă o invazie terestră deoarece aceasta ar pune în pericol mai mulţi civili”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, fiind pentru prima dată când un oficial al administraţiei avertizează Israelul în mod public împotriva unei invazii a Fâşiei Gaza

Administraţia americană s-a oferit să participe la mediere pentru a încerca să rezolve conflictul. Motivul acestei preocupări vine mai ales în urma creşterii alarmante a numărului de victime în rândul civililor.

John Earnest a refuzat să răspundă la întrebarea dacă Israelul, care utilizează sistemul de apărare antiaerian americano-israelian Iron Dome pentru a se proteja împotriva rachetelor trase din Gaza, face o utilizare corectă a puterii sale, având în vedere numărul de victime în creştere în Gaza în a şaptea zi a ofensivei sale pentru a opri tirurile de rachete ale mişcării Hamas palestiniene, potrivit Agerpres.

De asemenea, oficialul american a cerut şi celor din Hamas să înceteze să lanseze rachete care vizează civilii israelieni. „Vrem ca Hamas să înceteze lansarea de rachete care pun în pericol viaţa israelienilor” şi a făcut apel la liderii din ambele tabere să facă tot ce este „necesar să-şi protejeze populaţia civilă”, informează Al-Arabyia.

Mişcarea Hamas a respins propunerea Egiptului privind încetarea focului în Fâşia Gaza începând de marţi, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi în favoarea acestei măsuri, potrivit AFP.

„O încetare a focului în lipsa unui acord (n.r.- complet) este exclusă. Pe timp de război focul nu poate fi oprit pentru a iniţia negocieri”, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al mişcării, Fawzi Barhum.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite