Femeile din CIA, în luptă cu terorismul şi cu prejudecăţile

Americanii cochetează în această perioadă cu ideea de a alege o femeie la şefia Casei Albe, însă mulţi ştiu prea puţine despre persoanele care le asigură liniştea de zi cu zi - o bună parte, tot femei.

Încă din anii ’60, când agentul britanic James Bond a devenit şi personaj de film, americanii au fost captivaţi de spionii care sar pe trenuri aflate în mişcare, la numai câteva minute după ce au trăit momente fierbinţi alături de femei seducătoare.

Scenariile filmelor de Hollywood taie însă apetitul pentru realitate. O realitate în care o bună parte dintre persoanele care lucrează pentru Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite (CIA) este reprezentată de femei.

Iar acestea nu lucrează, aşa cum cred unii, doar la unitatea de contraterorism care l-a vânat pe liderul al-Qaeda, Osama bin Laden, şi care a fost în centrul atenţiei după moartea lui. Operează la toate nivelurile agenţiei. Sunt prezente în centrală, sunt trimise şi la post, peste mări şi ţări. Unele sunt căsătorite şi au copii, altele sunt mame singure, altele îşi duc viaţa în singurătate şi sunt pregătite să trăiască aşa până la adânci bătrâneţi. 

Suişuri şi coborâşuri

Continuă să se lupte cu prejudecăţile, căci nu le-a fost şi nici nu le este uşor să-şi facă loc într-o lume care este şi acum considerată de unii ca fiind a bărbaţilor, scrie publicaţia „Newsweek“ într-un amplu material dedicat femeilor care lucrează în cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA.

În prezent, 45% din forţa de muncă a CIA este reprezentată de femei. 34% din posturile de conducere le revin. În perioada 1980-2012, reprezentarea femeilor în posturi precum lider de echipă sau adjunct al liderului de echipă a crescut de la 9% la 44%, potrivit unui raport supervizat de fostul secretar de Stat Madeleine Albright. Dar în 2012 numai 19% din ofiţerii agenţiei promovaţi în Senior Intelligence Service (SIS) au fost femei. În anii precedenţi, proporţia fusese de aproximativ 30%.

Raportul a tras un semnal de alarmă asupra faptului că potenţialul femeilor nu este exploatat la capacitate maximă. Agenţia spune însă că din 2013 încoace s-au făcut progrese. De pildă, poziţiile nr. 3 şi nr. 4 din CIA sunt deţinute de femei - Meroe Park este director executiv, iar Carmen Middleton este director executiv adjunct. În 2013, Avril Haines a devenit prima femeie director adjunct. Acum este consilier adjunct pe probleme de securitate naţională la Casa Albă. 

Deşi femeile lucrează în domeniul spionajului american încă din 1776 şi au jucat roluri importante inclusiv în perioada Biroului pentru Servicii Strategice (OSS), predecesorul CIA, ideile preconcepute nu au fost înlăturate.

Cinci atacuri, cinci copii, cinci porecle

„Oamenii se poartă de parcă numai bărbaţii au chemarea de a-şi sluji ţara şi este nefiresc ca femeile să facă asta“, a afirmat pentru „Newsweek“ analista Gina Bennett (foto dreapta, Getty Images), o veterană a CIA, a cărei întreagă carieră se leagă de urmărirea unora dintre cei care au declanşat cele mai grave crize internaţionale din istoria recentă.

Divorţată, mamă a cinci copii, ea face o conexiune între certificatul de naştere al fiecărui copil pe care l-a adus pe lume şi infractorii de urma cărora încerca să dea la vremea respectivă.

„Primul meu băiat a fost «copilul atentatul din 1993 de la World Trade Center»“, spune ea. Pe al doilea fiu al său îl numeşte „copilul Turnurile Khobar“ - s-a născut la scurt timp după bombardarea, în 1996, a unui complex de locuinţe pentru militari americani din Arabia Saudită. Apoi, a adus pe lume o fată - „copilul bombardarea ambasadelor din Africa“ (s-a născut cu câteva săptămâni înainte de bombardarea, în 1998, a ambasadelor SUA din Kenya şi Tanzania). A urmat al patrulea copil - un băiat -  „9/11“ (atacurile de la 11 septembrie 2001). În timpul atentatelor era în prima etapă a sarcinii şi, în ciuda greţurilor matinale, „cei mai mulţi nu ştiau“ că este gravidă, îşi aminteşte Bennett. Al cincilea a fost „copilul Fallujah“ - o fată.

Gina Bennett a scris primul său raport de avertizare cu privire la Osama bin Laden la începutul anilor ’90, cu mult timp înainte de atacurile de la 11 septembrie. A fost una dintre cele şase femei din CIA care l-au urmărit pe bin Laden, sursă de inspiraţie pentru filmul „Zero Dark Thirty“ („Misiunea: 00.30 A.M.“). 

Pe Condoleezza Rice a pus-o la curent, pe vremea când aceasta era secretar de Stat, cu ultimele noutăţi chiar în timp ce se afla în travaliu, iar în perioadele de criză, atunci când expertiza ei era necesară, şi-a adus nou-născuţii la birou.

O deranjează faptul că atunci când femeile sunt promovate, sunt promovate, de obicei, în roluri de adjuncţi. „A fi adjunct e cel mai rău lucru. Implementezi viziunea altcuiva“, spune Bennett.

Numai că, pentru a avansa în poziţii-cheie, agenţii trebuie să ducă la îndeplinire cu succes misiuni care ajung să fie de maxim interes pentru public. Iar din cauza faptului că acestea impun uneori foarte multe ore suplimentare, activităţi la ore imprevizibile şi călătorii cu o durată aproape imposibil de anticipat, femeile tind să le refuze. 

Şefa nimănui

Janine Brookner a intrat în CIA în 1968. „Încercau să determine femeile să devină analiste. Sau ofiţeri care raportează. Era acceptabil“, îşi aminteşte ea. Dar Brookner, una dintre cele şase femei din programul de instruire care includea 66 de persoane, şi-a dorit altceva. „Am insistat să intru la operaţiuni.“

La prima ei slujbă - ofiţer de caz în Asia - şeful ei de la post a încercat să o îngroape în hârtii. „Între timp, am ieşit şi am întâlnit oameni. M-am folosit de instruirea mea (...) Până când a ajuns acolo următorul şef, cunoşteam deja oameni începând de la palatul prezidenţial până la Partidul Comunist. Aveam până în 30 de ani - acea micuţă blondă. Nimeni nu bănuia pentru cine lucrez“, povesteşte Brookner. 

Imediat ce noul şef şi-a preluat postul, femeia i-a trimis un scurt raport prin care îl informa cu privire la contactele ei şi accesul respectivelor persoane la informaţii. A fost impresionat. „A fost unul dintre puţinii bărbaţi din agenţia acelor vremuri pentru care nu conta dacă eşti bărbat sau femeie. Dacă puteai îndeplini sarcina, te folosea. Mi-a oferit o oportunitate. M-am descurcat bine acolo, iar el a avut grijă ca toată lumea de la sediul central să afle de mine“, a adăugat Brookner. 

Peste un timp, a ajuns la o înţelegere cu un şef de divizie: ea lucrează acolo vreo doi ani, iar dacă face faţă cu brio, el o promovează şefă de unitate. Dar când a venit vremea promovării, i-a oferit una din două poziţii nedorite în America Latină, unde nu ar fi avut nicio şansă să avanseze şi nici posibilitatea de a superviza operaţiuni. „«Aş fi şefa unităţii nimănui!», i-am spus. «Ce o să fac acolo?»“. A venit şi răspunsul. „Ai putea să te duci la cumpărături.“ 

Din „iad“ la tribunal

Brookner a acceptat în cele din urmă un post de şefă de unitate pe care „niciunul dintre băieţi nu-l dorea.... din cauza pericolelor şi problemelor de acolo şi din ţară“. Admite însă că era singurul pe care îl putea obţine, dar măcar implica „operaţiuni şi personal“. Deşi nu poate dezvălui unde anume a fost trimisă la post, „New York Times“ a relatat că ar fi fost vorba despre Jamaica. Acolo era, după cum a scris „Los Angeles Times“, „staţia CIA din iad“, unde ajungeau cei care nu corespundeau jobului sau care aveau prea multe rateuri la activ.

Janine Brookner spune că sunt puţine femeile care au reuşit în acest domeniu. Ea este însă o poveste de succes, notează „Newsweek“. S-a infiltrat în Partidul Comunist, a recrutat un agent sovietic şi a fost una dintre primele femei din CIA numită şefă de unitate. Asta până când unii dintre subordonaţii ei, inclusiv adjunctul său pe care l-a raportat pentru că îşi abuza soţia, au acuzat-o că îi hărţuieşte sexual şi că poartă haine provocatoare. A respins vehement acuzaţiile, a dat CIA în judecată şi a câştigat. 410.000 de dolari, în 1994. La scurt timp a demisionat. În prezent, Janine Brookner este avocată în Washington D.C., specializată în cazuri împotriva CIA şi altor agenţii federale.

Doamna şi domnul Matthews

Suzanne Matthews, fost ofiţer secret, a intrat în CIA în 1975, ca secretară. Când a început instruirea specială pentru operaţiuni, etapa precedentă şi necesară pentru a deveni ofiţer de caz, a fost una dintre cele „trei sau patru“ femei care au participat la curs. „Unii dintre instructorii de acolo nu se purtau cum trebuia şi făceau avansuri sexuale“, relatează ea. Însă nu aveau succes. Toate persoanele aflate la instruire aveau un singur scop - să facă faţă cu brio programului, de altfel, de o deosebită intensitate. 

Suzanne şi soţul său, James, erau un „cuplu-tandem“ (aşa cum sunt numiţi în agenţie spionii căsătoriţi). Şi-au crescut copiii mai mult în străinătate, mutându-se o dată la doi sau trei ani într-un alt oraş. O situaţie care poate fi, însă, în beneficiul celor mici. Motivul: cresc înţelegând culturi diferite, fac cunoştinţă cu o lume fascinantă, devin mai receptivi la nou.

Poveşti pentru copii

Însă Suzanne recunoaşte fără să ezite că munca ei şi a soţului său putea fi uneori de-a dreptul înspăimântătoare. „Am fost în locuri unde soţul meu era pe lista ţintelor teroriştilor şi trebuia să conducă un vehicul blindat“, povesteşte fosta secretară.

Un membru al personalului de securitate le inspecta maşina pentru a verifica dacă au fost plasate bombe. Iar copiii vedeau ce se întâmplă şi, desigur, puneau întrebări. Voiau să ştie ce face omul acela acolo. Doar imaginaţia o putea salva. Le spunea celor mici că paznicul „caută pisicile care s-ar putea ascunde sub maşină pentru a-şi găsi un culcuş peste noapte, astfel încât, a doua zi, să nu fie omorâte când porneşte autoturismul“.

La sfârşitul anilor ’90, ea şi soţul ei au fost trimişi într-o ţară din Balcani măcinată de instabilitate. Nu are însă permisiunea de a dezvălui numele statului. „Am fost evacuaţi de trei ori. (...) Am făcut lecţii cu copiii în camere de hotel, am încercat să îi ţinem liniştiţi când noi înşine simţeam că aproape ne pierdem minţile. Jason era şeful. A fost o perioadă foarte stresantă“, îşi aminteşte femeia. 

Cum se ajunge la „Fermă“

Există un mit despre modul în care Agenţia Centrală de Informaţii face recrutări: telefoane misterioase, o bătaie pe umăr venită de la cine nici nu te aştepţi, străini care apar şi-ţi spun că te-au urmărit vreme de ani. În realitate, scrie „Newsweek“, recrutările nu conţin astfel de evenimente picante. Senzaţionalul rămâne un atribut al filmelor. 

„Abby“, de pildă, spune că a văzut un anunţ în campus. „Scria «Agenţia este aici pentru interviuri. Vă rugăm să vă lăsaţi CV-urile în această cutie». Lângă era un anunţ care spunea «Departamentul de Stat este aici pentru interviuri. Vă rugăm să vă lăsaţi CV-urile în această cutie». Şi aşa mai departe“, a relatat ea. 

Abby, al cărei nume este fictiv din motive lesne de înţeles, s-a născut în Asia de Sud şi face parte din prima generaţie de femei ofiţeri de caz care provin dintr-o anumită ţară asiatică şi care s-au alăturat CIA după naturalizare. Este musulmană, iar slujba pe care o are o aruncă în prima linie a luptei pe care America o duce cu terorismul. 

Intrată în CIA în anul 2000, ea insistă asupra faptului că, de obicei, ofiţerii de caz nu vorbesc cu presa, pentru că orice detaliu, chiar şi unul considerat minor, poate duce la identificarea lor. Şi e atentă la orice cuvânt. 

Punct ochit, punct lovit, preţ de plătit

Spune că s-a alăturat agenţiei întrucât a avut această posibilitate, a dorit să facă asta şi a şi reuşit. Acum însă nu poate sufla o vorbă despre slujba ei. „Nu pot spune nimănui!“ 

Întâmplător sau nu, a ajuns direct în programul CIA de instruire operaţională cunoscut sub numele de „Ferma“ (o poreclă pe care agenţia nu pare deloc dornică să o recunoască). 

Reticentă în a oferi detalii referitoare la program, Abby spune totuşi că acesta a durat câteva luni bune, că mulţi eşuează lamentabil şi că numărul femeilor incluse în acest tip de pregătire este mic. Vorbeşte însă despre senzaţiile care au încercat-o.

„Ce am simţit în primele zile (după ce am intrat în CIA) a fost frică. Eram speriată de simţeam că-mi pierd minţile. Dacă mi-a fost teamă vreodată, «Ferma» a fost un nivel total diferit de «În ce naiba m-am băgat?»“, spune ea.

Acum, recrutează spioni. Cu zecile. Are succes în zona ei de activitate, lucrează pentru chestiuni care sunt de maximă importanţă pentru Casa Albă, dar pentru reuşitele ei profesionale plăteşte un preţ - cel al singurătăţii.

Prietenele ei din agenţie, femei singure, dispuse oricând să facă ore suplimentare, spre deosebire de mulţi bărbaţi, sunt independente financiar, conduc maşini de ultimă generaţie, au locuinţe incredibile cu decoraţiuni din întreaga lume. „Dar ce faci când ieşi la pensie? Eşti singură. Îţi ia ceva să procesezi asta.“

Căzute la datorie

La Memorial Wall, memorialul din cadrul sediului central al CIA dedicat celor căzuţi la datorie, se află 117 stele. 11 dintre ele sunt pentru femeile care şi-au pierdut viaţa în timp ce se aflau în slujba naţiunii americane. Prima, dar şi cea mai tânără dintre acestea a fost Barbara Robbins. A intrat în CIA în iulie 1963 ca secretară-stenografă şi a fost ucisă doi ani mai târziu, când teroriştii au bombardat ambasada SUA din Vietnamul de Sud. Avea numai 21 de ani.