După părerea mea, este vorba despre o problemă cu mult mai profundă, pornită tocmai din experienţa unor generali sau operatori în domeniul securităţii care au văzut, tocmai din experienţele războaielor pierdute din Afganistan, Irak sau Siria, că ameninţările de securitate au evoluat mult faţă de ceea ce se învăţa în Academiile militare, cu perspectiva anunţată de mult timp de băieţii lui Yasser Arafat apoi, în termeni cu mult mai clari, de Al Quaeda şi ISIS: „Vom muta teroarea la voi acasă, veţi fi obligaţi să vă folosiţi trupele în războaiele civile care vor urma în toate societăţile voastre de necredincioşi şi pervertiţi de singura vaoare pe care o recunoşteţi, cea a banului“. 

Ceea ce începe acum - şi asta chiar este un motiv de mare nelinişte - este o suprapunere de ameninţări teroriste cu totul diferite de cele „clasice“ la adresa trupelor americane şi aliate. Dacă, până acum câţiva ani, atacurile teroriste împotriva „rupelor de ocupaţie“ erau prioritare, în ultima perioadă încep dă devină prioritare cele organizate de celulele aflate pe teritoriu occidental, împotriva unor obiective locale. Ele vin să se suprapună, să dubleze sau să sprijine starea continuă de insecuritate creată de „terorismul intern“ din unele state ale spaţiului euro-atlantic, în principal din SUA.

Chiar dacă, aparent, profund diferite în esenţa lor ideologică, mişcările teroriste par a fi coordonate acum la nivelul unei reţele comune care urmăreşte un acelaşi scop fundamental enunţat pentru prima dată de părinţii anarhismului, teoretizat mai apoi de Lenin şi Troţky, continuat cu succes de SA-ul lui Rohm, creaţia lui Hitler pentru a anihila structura de comandă politico-militară a vechiului regim, apoi în toate „democraţiile militare bananiere“ controlate de americani în America Latină: instaurarea terorii pentru distrugerea tuturor instituţiilor componente ale statului şi instaurarea unui mecanism unic prin care teroarea devine statul însuşi. De aici, perspectiva că împotriva teroriştilor interni va trebui să se acţioneze cu aceleaşi mijloace şi cu acelaşi nivel de forţă ca în cazul teroriştilor din Afganistan sau Irak, spre exemplu.


FOTO EPA-EFE

Multe manuale militare şi, foarte posibil, multe articole constituţionale ar putea să fie modificate după evenimentele de acum din SUA, devenind evident că esenţa apărării naţionale şi discuţia despre securitatea naţională ar trebui recalibrate pe baza unui nou raţionament. În orice caz, ceva  cu totul nou este pe cale să se cimenteze la nivel conceptual: alte circuite de analiză în urgenţă, alte circuite de decizie, o nouă linie de comandă şi control. De ce?

Iată un exemplu. În ziua atacului asupra Capitoliului, primele trupe din Garda Naţională au sosit cu ore întârziere, iar guvernatorul Hogan din Maryland a declarat că a anunţat că poate trimite imediat trupe, dar permisiunea de a acţiona a venit de-abia după trei ore. Lucrurile ar trebui lămurite căci mai avem şi declaraţia absolut halucinantă a lui Christopher Miller, secretarul pentru apărare ad interim, fost director al organismului naţional de contraterorism, care spunea ceva aproape imposibil de crezut: „În dimineaţa respectivă (6 ianuarie, n.n.) oamenii erau îngrijoraţi că eu urma să fie parte a unui fel de lovituri de stat militare pentru răsturnarea republicii, pe baza ideii că «dacă vor fi trimişi militari în stradă vă daţi seama ce semnal va fi trimis Americii?», aceiaşi oameni care, în decursul zilei, în finalul zilei, se rugau să fie trimişi soldaţi la Capitoliu“. O chestiune care, doar aparent, ţine de bucătăria internă a planificatorilor militari de înalt nivel, chiar dacă rezultatelor lor vor influenţa cu siguranţă doctrina militară viitoare a SUA şi, prin extensie, cea a principalelor ţări din NATO. Chiar ar trebui lămurită această aserţiune de o gravitate fără seamăn: cel mai înalt responsabil american în domeniul apărării poate fi bănuit de participare la un puci militar? Cine a avut dubii? Pe ce bază? Un tribunal militar de urgenţă ar trebui să ancheteze acest subiect.


FOTO EPA-EFE

Dar, peste toate, se mai suprapune un semnal, poate mai îngrijorător decât toate de până acum, deoarece demonstrează că, la cel mai înalt nivel al statului, Administraţia Trump a reuşit să afecteze profund relaţia de încredere şi respect cu armata. Uluitor într-adevăr semnalul dublu pe care-l primeşte armata americană dar şi opinia publică în acest moment atât de delicat şi complet neliniştotoare semnificaţiile la nivel global.

Astfel, pe de o parte, echipa Trump anunţă că, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie, Preşedintele va pleca cu elicopterul prezidenţial de pe peluza Casei Albe miercuri, cu câteva ore înainte de ceremonia investiturii lui Biden. Se va opri la baza militară Andrew (Maryland) unde doreşte să i se organizeze o ceremonie miltară de adio înainte de a se îmbarca pentru ultima oară la bordul avionului Air Force One, îndreptându-se spre Florida şi viitoarea sa reşedinţă permanentă, clubul său de golf de la Mar-a-Lago. 

FOTO EPA-EFE

Ciudăţenia este că această ceremonie militară numită Armed Forces Farfwell, în mod normal, respectând tradiţia predării-preluării de ştafetă prezidenţială, ar fi trebui să fie organizată (ca de fiecare dată din1989 încoace) la Washington, ceea ce Pentagonul a refuzat să facă. Anularea ceremoniei de către şeful comandamentelor reunite şi de secretarul de stat pentru apărare este descrisă de Kevin Baron, director executiv la Defense One, drept o ruşine şi o oprtunitate ratată“ , problemă cu atât mai serioasă cu cât predecesorii lui Trump au făcut din acest moment clipa solemnă a unei declaraţii de unitate naţională. Lui Trump îi rămâne, foarte posibil, satisfacţia unui mic truc inteligent: deoarece în momentul în care va ajunge la Baza militară Andrews este încă Preşedinte al SUA şi Comandant al forţelor armate, a decis ca acolo să aibă loc o ceremonie de mare spectacol, aşa cum nu a făcut niciun Preşedinte al SUA: covor roşu, gardă militară şi un salut cu 21 de salve de tun, aşa cum scrie AFP.

Un final ciudat, plin de potenţiale mari întrebări despre ce se va întâmpla mai departe, căci seria mari scandaluri s-ar putea să fie doar la început, căci urmează procesul în Senat pentru cel de-al doilea impeachment, Să vedem ce se va întâmpla atunci. Şi ce urmează după aceea. Oricum, Aceasta poate fi imaginea care să figureze la loc de cinste într-o carte despre Administraţia Trump. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi, pentru liniştea acestei planete, bine ar fi să nu se mai întâmple vreodată.


FOTO EPA-EFE