Putin: Ţările europene nu trebuie să se teamă de Rusia. Un posibil atac asupra NATO, simpla imaginaţie a unui „nebun”

Putin: Ţările europene nu trebuie să se teamă de Rusia. Un posibil atac asupra NATO, simpla imaginaţie a unui „nebun”

Vladimir Putin. FOTO AP

Rusia încearcă să pună în aplicare Acordul de la Minsk, dă asigurări preşedintele rus, Vladimir Putin, acesta cerând Statelor Unite şi Uniunii Europene să exercite influenţa asupra Administraţiei prooccidentale de la Kiev pentru sporirea autonomiei regiunilor Doneţk şi Lugansk. Liderul de la Moscova precizează că ţara sa nu va ataca niciodată NATO.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Numai o persoană care suferă de nebunie sau doar într-un vis şi-ar putea cineva imagina că Rusia va ataca deodată NATO”, a declarat Putin într-un interviu pentru „Corriere della Sera”, citat de BBC. 
 
„Noi facem totul şi vom continua să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a exercita influenţa asupra autorităţilor din republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk. Dar nu depinde totul de noi. Partenerii noştri din Europa şi din SUA trebuie să exercite o influenţă adecvată asupra autorităţilor de la Kiev pentru a aplica în totalitate Acordul de la Minsk”, potrvit aceleiaşi surse.
 
„În mod concret, este necesară modificarea Constituţiei Ucranei, pentru a se garanta drepturi de autonomie republicilor nerecunoscute”, a insistat Putin, referindu-se la autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk.
 
„Apoi, este necesara o lege pentru organizarea alegerilor locale şi pentru o amnistie”, a subliniat preşedintele Rusiei.
 
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu peste 6.400 de morţi.Poroşenko, preşedintele Ucraiei, a anunţat sâmbătă că 50.000 de militari se aflaă în zona de conflict.
 
Trei state baltice au anunţat că sunt pregătite să ceară oficial prezenţa de trupe NATO pe solul lor petru a descuraja Rusia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările