Kremlinul neagă faptul că Xi Jinping ar fi respins invitaţia lui Putin de a vizita Rusia

Kremlinul neagă faptul că Xi Jinping ar fi respins invitaţia lui Putin de a vizita Rusia

FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinui, a negat, marţi, informaţiile conform cărora preşedintele chinez Xi Jinping a respins invitaţia lui Putin de a vizita Rusia, relatează TASS.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acest lucru este complet neadevărat”, a declarat Peskov, care a mai spus că toate vizitele prezidenţiale bilaterale vor fi realizate după ce China va începe să ridice treptat restricţiile Covid. 
 
„Problema este că anumite restricţii anti-Covid rămân în vigoare în China, este absolut normal şi de înţeles”, a mai afirmat Peskov. „Există o invitaţie validă pentru Putin de a vizita China şi pentru Xi Jinping de a vizita Rusia. Toate vizitele vor fi efectuate, având în vedere relaxarea acestor restricţii”, conform TASS.
 
Anterior, presa din Japonia a scris că Xi Jinping a respins invitaţia lui Putin din pricina pandemiei. Conform informaţiilor, o invitaţie de a vizita Rusia a fost lansată în timpul discuţiilor dintre cei doi lideri, care a avut loc pe 15 iunie. 
 
Xi Jinping a părăsit continentul chinez, pentru prima dată de la debutul pandemiei, săptămâna trecută şi a luat parte la a 25-a aniversare a zilei în care fosta colonie britanică s-a întors sub controlul Beijingului. 
 
De asemenea, preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat săptămâna trecută două mici state ex-sovietice din Asia Centrală, Tadjikistan şi Turkmenistan. Totodată, a fost prima călătorie cunoscută a lui Putin de la debutul invaziei în Ucraina. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările