N-a fost să fie aşa: discursul liderului rus pare general, cuminte, bun doar pentru audienţa internă, în buna şi vechea tradiţie a oricărei comemorări festive a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, elementul central al mitologiei ruse de la Stalin încoace.
 
Atât de simplu?
 
Nu cred. Absolut deloc, nu.
 
Din punctul meu de vedere, există o parte a discursului destinată nu atât opiniei publice din spaţiul occidental, ci liderilor politici şi decidenţilor din diferitele organizaţii care dau forţa arhitecturii euro-atlantice. Putin a detaliat explicaţia rusă pentru „acţiunea militară specială”, afirmând că a fost vorba despre un răspuns absolut necesar unei încercări de agresiune a Occidentului ajuns aproape de porţile Rusiei şi ameninţându-i direct securitatea naţională printr-o Ucraină care-şi dorea achiziţionarea de arme nucleare. 

Rusia, a spus Putin, se confrunta „cu o ameninţare absolut inacceptabilă” deoarece „NATO se apropia de teritoriile noastre... Rusia a făcut totul, la modul preventiv, pentru a respinge agresorul... Nu vom renunţa niciodată la dragostea de ţară, la valorile şi tradiţiile strămoşilor noştri”. În acest context, Putin a declarat că „acţiunea militară specială” a fost „o ripostă preventivă”.
 
În opinia mea, Putin a ridicat acum nivelul de ameninţare la un nivel superior, iar discursul său din Piaţa Roşie este unul „în aşteptare”, un avertisment înaintea marii decizii din această săptămână pe care se estimează că o va anunţa Finlanda, adică depunerea cererii oficiale de aderare la NATO.

Dacă Ucraina a fost socotită o ameninţare într-atât de serioasă la adresa securităţii naţionale a Rusiei, atunci cum va fi analizat de Kremlin demersul ţării scandinave (şi al Suediei, extrem de probabil) care schimbă aproape total echilibrul de putere în Baltica şi anulează foarte mult din atuurile reprezentate de flota rusească din regiune şi de dotările din Kaliningrad?
 
Cred că cea mai serioasă escaladare – şi nu numai la nivelul discursului ofensiv – este transformarea caracterizării „acţiunii militare speciale” în „ripostă militară preventivă”. Cea de-a doua sintagmă este folosită îndeosebi în cu totul alt context, ca răspuns la un atac terorist sau unul nuclear.
 
Putin este oare gata să meargă pe calea unei confruntări totale cu Occidentul pe care arată acum cât de mult îl dispreţuieşte? Cred că da, iar ridicarea de acum a tonului mesajului ofensiv nu mai priveşte evident doar Ucraina şi lasă puţine sau chiar foarte puţine opţiuni pentru negocieri de pace în viitorul imediat.
 
Dar, de partea cealaltă, avem oare lideri occidentali formând un front unit? Întrebarea nu este deloc teoretică, atâta timp cât, cel puţin până în acest moment, liderii respectivi nu pot să fie de acord, în UE, pentru adoptarea embargoului pe importul de petrol din Rusia, darămite pe cel asupra importului de gaze?
 
Deciziile politice sunt acum încetinite sau chiar blocate de considerentele economice şi de lipsa de alternative viabile, iar dezvoltarea opţiunilor militare cere acelaşi tip de unitate cu asumare de costuri uriaşe.
 
Din nefericire, Putin supralicitează, inclusiv în discursul de azi, jucând pe certitudinea că occidentalii sunt încă obligaţi să plătească sumele uriaşe (1 miliard $/zi) cu care, după socotelile analiştilor economici, acoperă cheltuielile zilnice ale operaţiunilor din Ucraina. Fără aceste resurse la dispoziţie, în faţa unui bloc occidental real, am convingerea că altfel ar fi fost formulat discursul de azi.