UE vrea ca Bosnia și Herţegovina să elimine discriminarea din mediul politic

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, îi îndeamnă pe liderii bosniaci să adopte reformele necesare pentru apropierea ţării lor de UE, mai cu seamă pe cele care să elimine discriminarea romilor şi a evreilor din viaţa politică locală, scrie AFP.

"Le adresez, din nou, un îndemn reprezentanţilor politici ai Bosniei să treacă peste diferenţele dintre ei şi să construiască o viziune comună pentru un viitor stabil, prosper şi democratic al ţării", a declarat Rompuy.

El a adăugat că speră că "Bosnia va face progrese pentru a îndeplini toate condiţiile necesare, în special pe cele vizând punerea în aplicare a verdictului Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul Sejdic-Finci".

Sesizată de liderii comunităţilor romă şi evreiască din Bosnia, Dervo Sejdic şi, respectiv, Jakob Finci, contestând imposibilitatea de a fi aleşi la diferite niveluri ale puterii, CEDO a decis în decembrie 2009 că legea fundamentală a Bosniei-Herţegovina este discriminatorie faţă de cele două comunităţi.

Sistemul instituţional local, pus în practică în 1995 de Acordul de Pace de la Dayton (SUA), rezervă cetăţenilor proveniţi din rândul "popoarelor constituante", sârb, croat şi musulman, accesul în Camera superioară a Parlamentului şi la preşedinţia tripartită a ţării.

Revizuirea Constituţiei bosniace, pentru a pune capăt acestei discriminări, reprezintă ultima condiţie impusă Bosniei de Bruxelles înainte de a-i permite să ceară statutul de candidat la aderarea la UE.

Bruxellesul a acordat, în luna iunie, un nou termen autorităţilor de la Sarajevo pentru a înregistra progrese în acest dosar, şi anume pregătirea proiectelor de amendamente până la 31 august, nerespectat din cauza lipsei compromisului politic, şi amendarea Constituţiei până la 30 noiembrie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: