Rusia: Un avion al Aeroflot, nevoit să reducă altitudinea desupra Mării Negre pentru a evita un avion de recunoaştere al NATO

Rusia: Un avion al Aeroflot, nevoit să reducă altitudinea desupra Mării Negre pentru a evita un avion de recunoaştere al NATO

Imagine rusiainsider.com

Un avion al companiei aeriene ruse Aeroflot care zbora pe ruta Tel Aviv-Moscova a fost nevoit să îşi reducă altitudinea deasupra Mării Negre pentru că un avion de recunoaştere CL-600 al NATO a traversat ruta aeronavei, a anunţat autoritatea de stat pentru aviaţie din Rusia, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aeroflot a afirmat că zborul SU501, care avea 142 de pasageri la bord, a trebuit să coboare cu circa 600 de metri, după ce controlorul de zbor i-a transmis că un alt avion a trecut pe culoarul său. Echipajul a putut să vadă celălalt avion atunci când a trecut pe lângă acesta, potrivit unui comunicat separat.
   Autoritatea pentru aviaţie, Rosaviatsia, a declarat că o aeronavă mai mică, CL-650, care zbura din staţiunea Soci de la Marea Neagră la Skopje, a trebuit să-şi schimbe cursul. 
   Rosaviatsia nu a spus cărui membru NATO îi aparţine aeronava de recunoaştere.
   Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că a folosit avioane de luptă pentru a escorta două avioane militare de recunoaştere americane deasupra Mării Negre.
   Ambasada SUA la Moscova nu a făcut niciun comentariu imediat despre incident când a fost făcut public pentru prima dată de agenţia de ştiri Interfax.
  Tensiunile internaţionale cu privire la Ucraina şi regiunea Mării Negre s-au amplificat.
   Kievul şi puterile NATO acuză Rusia că şi-a constituit trupe în apropierea Ucrainei, stârnind temeri de un posibil atac.
   Moscova neagă orice astfel de plan şi acuză Kievul că îşi construieşte propriile forţe în estul ţării, unde separatiştii susţinuţi de ruşi controlează o mare parte a teritoriului ucrainean.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările