O profesoară din Argentina, infectată cu coronavirus, a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unui curs pe Zoom

O profesoară din Argentina, infectată cu coronavirus, a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unui curs pe Zoom

Paola De Simone era foarte apreciată de studenţii săi FOTO captură twitter/@naweljimenez

O profesoară de istorie la un colegiu din Argentina, care suferea de simptome persistente ale infecţiei cu noul coronavirus, a murit în timpul unei lecţii pe ZOOM. Profesoara s-a simţit brusc rău şi şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce studenţii încercau să cheme o ambulanţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paola De Simone, în vârstă de  46 de ani, profesoară de istorie la Universidad Argentina de la Empresa, s-a plâns că nu poate respira în mijlocul unei lecţii pe ZOOM şi n-a mai putut spune decât „nu pot” înainte de a se prăbuşi, după ce, panicaţi, studenţii săi au încercat să-i afle adresa pentru a chema o ambulanţă, a relatat Diari Mes citat de The Sun şi preluat de New York Post.
 
Una dintre studente a povestit ce s-a întâmplat: „A început lecţia spunându-ne că are pneumonie. Am văzut şi noi că era într-o stare mult mai rea decât la lecţiile anterioare. La un moment dat, n-a mai putut să ne transmită slide-uri, să vorbească, şi nu s-a mai putut ţine pe picioare”.
 
Profesoara a contractat virusul în urmă cu o lună şi a descris pe Twitter lupta sa cu boala, dar şi munca epuizantă a soţului său medic: „Este foarte complicat. Mă lupt cu boala acasă de mai bine de 4 săptămâni şi simptomele pur şi simplu nu dispar. Soţul meu e epuizat de atâtea ore de muncă”.
 
O prietenă a profesoarei a povestit că Paola De Simone a continuat să predea chiar dacă era bolnavă de COVID-19. „Pot să fac asta, studenţii au nevoie de mine”, i-a mărturisit ea.
 
Argentina a înregistrat peste 480.000 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi a depăşit 10.000 de decese din cauza bolii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările