Iran respinge orice negocieri cu Trump: „Acest om bătrân a folosit negocierile cu Coreea de Nord pentru a face propagandă“

Iran respinge orice negocieri cu Trump: „Acest om bătrân a folosit negocierile cu Coreea de Nord pentru a face propagandă“

Donald Trump FOTO EPA-EFE

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a îndepărtat încă o dată, vineri, orice eventuale negocieri cu Statele Unite, întrucât acestea ar fi doar în beneficiul preşedintelui Donald Trump, aflat în campanie în vederea realegerii sale, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un discurs televizat, susţinut cu ocazia Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului, numărul unu iranian a apreciat că politica sancţiunilor Statelor Unite împotriva ţării sale a eşuat.

Tensiunile între Iran şi Statele Unite, ţări inamice, au crescut continuu după retragerea unilaterală, în 2018, a administraţiei Trump din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi impunerea şi multiplicarea sancţiunilor americane.

„Acest om bătrân aflat la putere a folosit, evident, negocierile cu Coreea de Nord pentru a face propagandă. Acum el vrea să folosească (eventuale negocieri cu Iranul) în alegerile” prezidenţiale americane din noiembrie, a denunţat ayatollahul în vârstă de 81 de ani, referindu-se la Trump, în vârstă de 74 de ani.

Europa n-a „făcut nimic”

În schimbul unor eventuale negocieri, Statele Unite cer Iranului „să-şi reducă capacităţile de apărare, să-şi distrugă puterea regională şi să abandoneze industria nucleară vitală”, a declarat Khamenei.

„Nu este logic să te supui cererilor agresorului”, a subliniat el.

Statele Unite au reimpus sancţiuni exportului de petrol iranian şi schimburilor bancare cu străinătatea.

„Nu există vreo îndoială că sancţiunile sunt o crimă, o lovitură a Statelor Unite aplicată Iranului”, a denunţat Khamenei.

„Însă iranianul inteligent a luat partea bună a acestei agresiuni şi a profitat (...) de sancţiuni pentru a spori autonomia naţională”, apreciază el.

Aceste sancţiuni au „permis economiei ţării să fie mai puţin dependentă de petrol” şi dezvoltarea altor sectoare, precum industria automobilului şi exporturi în ţările vecine, a continuat ayatollahul.

„Centre de reflecţie (occidentale) recunosc ele însele că (politica) presiunii maxime a Statelor Unite a eşuat”, susţine liderul suprem iranian.

Ali Khamenei a acuzat totodată statele europene parte la Acordul de la Viena de faptul că „n-au făcut nimic” pentru a garanta beneficiile economice prevăzute de pact Iranului şi a apreciat că mecanismul de troc conceput în vederea ocolirii sancţiunilor americane este o „jucărie inutilă”.

Mecanismul „Instex”, creat de Germania, Franţa şi Regatul Unit, funcţionează ca o cameră de compensare şi permite întreprinderilor europene să facă comerţ cu Iranul fără să se expună consecinţelor sancţiunilor extrateritoriale americane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: