Hondurasul intenţionează să îţi mute înapoi ambasada din Israel la Tel Aviv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hondurasul intenţionează să îşi mute înapoi ambasada din Isra\el la Tel Aviv FOTO Shutterstock
Hondurasul intenţionează să îşi mute înapoi ambasada din Isra\el la Tel Aviv FOTO Shutterstock

Hondurasul ia în considerare să îşi mute înapoi ambasada din Israel la Tel Aviv, la un an după ce a mutat-o la Ierusalim, potrivit Ministerului de Externe de la Tegucigalpa, citat luni de Reuters.

Fostul preşedinte al Hondurasului Juan Orlando Hernandez, un conservator care se considera aliat apropiat al Washingtonului, a mutat ambasada Hondurasului din Israel la Ierusalim în 2021.

Statele Unite şi-au mutat ambasada la Ierusalim în 2018 sub preşedintele de atunci Donald Trump, inversând decenii de politică externă americană.

Hernandez a fost extrădat în Statele Unite mai înainte în acest an sub acuzaţia de trafic de droguri.

Succesoarea sa de stânga Xiomara Castro a preluat mandatul în ianuarie.

"Problema mutării ambasadei la Tel Aviv a fost discutată deja cu preşedinta (Castro) şi este un subiect de interes pentru ea, precum şi menţinerea unei relaţii echilibrate cu celelalte ţări arabe şi cu Israelul", a declarat ministrul de externe al Hondurasului Enrique Reina într-un comunicat.

Israelul, care a anexat partea de est a Ierusalimului după ce a capturat-o în războiul din 1967 în Orientul Mijlociu, consideră tot Ierusalimul capitala sa, în timp ce pentru majoritatea ţărilor estul Ierusalimului este teritoriu ocupat. Statele Unite, Honduras, Guatemala şi Kosovo sunt singurele ţări cu ambasade în Ierusalim, alte state le au la Tel Aviv, aminteşte Reuters.

Reina a discutat problema într-o întâlnire cu ministrul de externe palestinian Riyad al-Maliki duminică la Bogota, unde erau în vizită pentru ceremonia de inaugurare a preşedintelui Gustavo Petro.

Decizia de a muta înapoi ambasada la Tel Aviv ar putea fi luată "cu scopul revenirii la respect pentru normele de drept internaţional cerute de Naţiunile Unite", a declarat Reina în comunicat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski aminteşte de dezastrul de la Cernobîl şi cere noi sancţiuni împotriva Rusiei

Analist politic de la Belgrad: Rusia caută un nou război pentru a ieşi din impasul din Ucraina, iar Kosovo îi poate servi drept prilej

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite