Ca atare, sunt testate mai mult posibilităţi de lucru, mai multe soluţii a căror implantare în subconştientul colectiv se încearcă de acum, operaţiune militară clasică ce vizează ca, pentru istorie, o ţară sau un gup să poartă răspunderea unei tragedii. În mod firesc, imaginea vinovaţilor va fi cea care, destul de rapid, urmează să înlocuiască toate celalte poveşti tragice şi, în orice caz, să oblitereze răspunderea personală a unor politicieni sau a grupului care a guvernat o ţară sau alta, lăsându-le totalmente nepregătite şi soritite eşecului.

Printr-o ironie tragică, se poate ca, finalmente, istoria să consemneze un nume de virus suprapus pentru o ţară unde nu numai că nu a apărut, dar a cărei singură vină istorică este să fi publicat, în mod corect, primele date statistice asupra maladiei. A fost cazul “gripei spaniole” (1918-1919), maladie infecţioasă deosebit de agresivă care, aşa cum ne informează Wikipedia, a apărut mai întâi în Kansas (SUA), primele cazuri fiind consemnate de medicul Loring Miner. A fost adusă în Europa de primele contingente de militari americani care au debarcat la Bordeaux. A produs între 20 milioane de victime (100 de milioane, după estimările recente ale Institutului Pasteur), adică 2,5% din populaţia mondială. Un alt caz din aceeaşi serie este MERS, virusul apărut în 2012, cunoscut deci a fi Middle East Respiratory Syndrome, iar Gripa aviară a devenit denumirea comercială pentru virusul H5N8, afectând instantanu interesele comunităţilor de crescători de animale din foarte multe ţări care au fost blamate mai apoi ca fiind la originea virusului, spre exemplu “gripa mexicană” sau “gripa porcină” – legenda urbană instantaneu creată în 2009 a determinat autorităţile egiptene să ordone sacrificarea imediată a peste 250.000 de poroci, cu toate că, medical, s-a dovedit că maladia se transmitea pe cale umană.

Semnalele de alarmă au fost multiple şi au atras atenţia decidenţilor politici că se petrece ceva foarte serios şi care poate să producă o serie de consecinţe care, în anumite cazuri, să poată fi foarte greu regresate sau stăpânite. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat în mai 2015 un excepţional de interesant “manual de bunje practici privind denumirea unor noi boli infecţioase cu transmise umană” (puteţi accesa aici documentul). Scopul fiind de “a minimiza impactul negativ non-necesar al numelor unor boli asupra comerţului, călătoriilor, turismului sau bunăstării animalelor şi evitarea aducerii de insulte oricărui grup cultural, social, naţional, regional, profesional şi etnic...este important ca numele corect al maladiei să fie dat de cei care au raportat pentru prima oară maladia respectivă....Numele respectiv...poate sau nu să fie ulterior conformat de Comitetul internaţional pentru clasificarea maladiilor.  Comitetul respectiv a afirmat deja că “am văzut că anumite nume de boli provoacă o reacţie violentă împotriva membrilor unor comunităţi religioase sau etnice, crează bariere nejustificate în circulaţia liberă a persoanelor, comerţului şi declanşează campanii nejustificate de sacrificare a animalelor folosite în sectorul alimentar”.

Drept pentru care, conform obligaţiilor asumate de ţările mebre OMS, este obligatorie (sau ar trebui să fie) folosirea numelui ales de către Comitetul Internaţional pentru Taxinomia Viruşilor (ICTV) pentru virusul care provoacă pandemia de acum: SARS-Cov-2.

Subiect închis?

Vă înşelaţi. De-abia începe.

În contextul în care domnesc dubii serioase că guvernul chinez ar fi anunţat la timp izbucnirea primul focar semnificativ la Wuhan, atunci orice ar fi nposibil ulterior. Începând cu faimoasa iniţiativă personală a preşedintelui Trump care după ce ţine un discurs de pe foi în care se vede cum “Coronavirus” este înlocuit pentru prima dată cu “Chinese virus”, dă în aceeaşi zi (17 martie) şi un Tweet pentru ca poziţia sa să fie reţinută foarte clar:

Folosirea unor nume rasiste şi xenofobe pentru a arunca responsabilitatea unei epidemii asupra unei ţări întregi nu poate însemna decât iresponsabilitatea şi incompetenţa unor anumiţi pliticieni” – reacţiona imediat partea chineză prin intermediul unui comentariu difuzat de agenţia sa naţională de presă.

De aici poate începe un alt stadiu al confruntării deocamdată aflată la nivelul de confruntare verbală generală. Numai că, e foarte vizibil că se apropie un moment al decontului general în care politicienii nu vor mai putea scăpa atât de uşor ca până acum. Pe cale de consecinţă, sunt scoşi în arenă actorii de plan secund al căror rol este să lanseze ipotezele spectaculoase şi care s-ar putea să amenţească oarecum atenţia opiniei publice. Uitaţi, spre exemplu, Matteo Salvini a declarat foarte simplu care este vina pentru care China trebuie judecată şi condamnată: a comis o crimă împotriva umanităţii (cu argumentul că a anunţat epidemia cu o întârziere de 3 săptămâni) şi că, acum, încearcă să deturneze criticile trimiţând ajutor Italiei. Dar a ajuns imediat la subiectul care-l interesează cel mai tare: “

Începem prin a învinge virusul, apoi gândiţi-vă din nou la Europa. Şi, dacă va fi nevoie, spuneţi-i adio. Şi nici măcar să nu-i mai spuneţi mulţumesc...o Europă care este un cuib de şerpi şi de şacali”.

Instrumentalizare politică? Sigur că da, evident, cui să-i mai pese măcar de păstrarea aparenţelor. Pe World Socialist Web apare un amplu material în care se acuză faptul că “imperialismul american explotează problema Coronavirus drept o armă de război”: ...Casa Albă, Pentagonul şi CIA nu consideră pandemia drept inamicul care trebuie eradicat în fiecare ţară. Mai degrabă, consideră pandemia drept o nouă armă ofensivă care trebuie integrată în planurile lor imperialiste”.

Dar mai e un nivel, unul teribil şi care poate servi drept pre-anunţ asupra a ceea ce poate deveni mediul de intoleranţă absolut rezultat din campaniile mediatice de dezinformare ofensivă lansate în principal în Europa şi împotriva Europei. Aveţi aici clipul video  “Coronavirusul salvează planeta!” redat de funk, reţeaua de difuzare a conţinutului televiziunilor publice germane ARD şi ZDF destinate categoriei de vârstă 14-29 de ani.

Spunem DA coronavirusului. Căci, cu ajutorul acestui virus, planeta se vindecă singură. În orice caz, este bine de văzut cum acest virus face dreptate: omoară bătrânii, practic tinerii supravieţuiesc acestei infecţii aproape fără probleme. Asta înseamnă dreptate. În definitiv, cei care au 65 de ani şi mai mult conduc această planetă de peste 50 de ani şi o bagă în prăpastie....Dar, pe fond, problema nu este oare că suntem prea mulţi? Mai puţini oameni, asta înseamnă mai puţină penurie a resurselor, deci mai puţină foamete în lume, mai puţine războaie şi, în cosecinţă, mai mpuţine motive de a emigra. Opriţi deci acest egoism meschin. Coronavirusul a apărut deoarece l-am binemeritat!”.

Şi, în aceeaşi linie de raţionament, Doamne fereşte şi apără, vom merita şi ce şi-ar dori unii să urmeze?