Care sunt şansele ca Siria să fie cauza unui Al Treilea Război Mondial?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Războiul civil din Siria se prelungeşte de mai bine de doi ani. FOTO: Associated Press
Războiul civil din Siria se prelungeşte de mai bine de doi ani. FOTO: Associated Press

Criza din Siria înseamnă mai mult decât un război civil într-o ţară care ar fi greu de localizat pe harta lumii de mulţi oameni. Conflictul ia formele tot mai clare ale unei lupte religioase pentru  putere, care face victime de-a lungul Orientului Mijlociu. Îngrijorător este că acest conflict ar putea implica întreaga regiune într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, între principalele ramuri al Islamului: şiismul şi sunnismul.

Ororile acestui război nu s-au lăsat aşteptate, iar informaţiile de până acum ne arată că au murit deja 93.000 de oameni, în timp ce alţii 1,6 milioane de sirieni au fost obligaţi să se refugieze în ţări mai paşnice. 

Aceste cifre sunt într-o continuă creştere, în condiţiile în care ambele tabere nu se dau în lături de la cele mai dure fapte de violenţă, potrivit publicaţiei „The Daily Mail”.

Conflictul a debutat în 2011, odată cu mai multe proteste paşnice faţă de regimul autoritar al preşedintelui Bashar al-Assad. În ciuda valului de critici îndreptat împotriva  şefului statului, acesta este un preşedinte mai blând, în comparaţie cu predecesorul şi tatăl său, Havez al-Assad. Acesta a pedepsit nesupunerea Frăţiei Musulmane prin exterminarea unui oraş întreg de 20.000 de oameni. 

Însă Bashar s-a temut că protestele din Siria ar putea duce la îndepărtrea sa de la putere, aşa cum s-a întâmplat şi în Tunisia, Egipt şi Libia, ţări marcate de fenomenul „Primăverii Arabe”. Aşadar, forţele guvernamentale au folosit tancuri şi arme pentru a potoli mulţimea, însă au reuşit doar să pună şi mai multe paie pe foc.

Ulterior, opoziţia s-a cristalizat şi a devenit o insurecţie armată, iar Siria a fost aruncată într-un război civil ce degenerează într-un conflict religios molipsitor pentru ţările înconjurătoare.

Pe de-o parte, conflictul este împărţit între susţinătorii preşedintelui Assad, care aparţin minorităţii alauite, grupare religioasă ce s-a desprins din şiismul islamic. De cealaltă parte se găsesc insurgenţii care au format o coaliţie şi care fac parte din populaţia majoritar sunnită. Unii dintre rebeli au chiar legături strânse cu jihadiştii sunniţi al-Qaeda.

Jocul de putere

Principalii piloni ai regimului Assad sunt armata, serviciile de informaţii şi partidul Baas. De asemenea, mulţi oameni de afaceri bogaţi din capitala Damasc îl sprijină pe actualul preşedinte, la fel cum o fac şi creştinii, care se tem de instaurarea unui stat islamic opresiv, comentează jurnaliştii „The Daily Mail”.

Regimul lui Assad se bazează pe alauţi, care alcătuiesc aproximativ 12% din populaţia Siriei, dar care reprezintă 80% din armata ţării şi 90% din generali. Iar creştinii formează doar o zecime din populaţie, în timp ce o altă zecime sunt kurzi.

Cel mai mare risc este că Siria s-ar putea fragmenta în trei sau patru grupări religioase, care pot demara un război de epurare etnică şi religioasă. Astfel, violenţele ar putea depăşi foarte uşor graniţa către ţara vecină Liban, care ar putea fi atrasă în conflictul regional.

În linii mari, Assad este sprijinit de Iran, cea mai influentă ţară şiită din Orientul Mijlociu, şi de gruparea militară libaneză Hezbollah. Aşadar, Assad este protejat şi sfătuit de Garda Revoluţionară din Iran, care are între 5.000 şi 8.000 de luptători trimişi în Siria.

Însă opoziţia capătă puteri de la o săptămână la alta, alăturându-i-se mii de combatanţi din ţările înconjurătoare; cele mai temute grupări sunt Frăţia Musulmană şi Jbhat al-Nusra, notează publicaţia britanică.

Ceea ce se întâmplă în Siria afectează Israelul. Iar ceea ce influenţează Israelul se răspândeşte până în Statele Unite ale Americii, aliatul său fidel. De asemenea, şi Franţa şi Marea Britanie ar putea fi atraşi înspre acest conflict..

În timp ce ţările membre NATO par să acorde o mai mare simpatie rebelilor, Assad este susţinut de Rusia, prieten vechi al Siriei, şi de China. În felul acesta, conflictul din din Siria s-ar putea propaga în regiune şi ar putea atrage după el un efect dezastruos de domino.

Rămâne de văzut, însă, dacă un astfel de scenariu de coşmar va putea fi evitat şi dacă marile puteri ale lumii vor putea să contrazică cele mai rele aşteptări. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite