S-a întrebat public Hamid Karzai dacă nu cumva războiul global împotriva terorismului început de americani nu a condus la “o mai mare radicalizare a lumii musulmane, din Pakistan şi Afganistan până în Mali şi Nigeria...iar Occidentul, condus de SUA, trebuie să se explice în faţa lumii musulmane şi dacă lucrurile au luat o direcţie proastă, trebuie corectat cursul”.

Dacă ar fi însă doar o palmă dată americanilor, atunci comentariul ar trebui să vorbească doar despre naivitatea tragică a celor care au investit în Karzai personal şi în echipa sa sute sau mii de miliarde de dolari, credibilizându-l şi susţinându-l cu orice preţ, încercând să creadă că el reprezenta soluţia providenţială şi acceptabilă pentru un nou Afganistan, refuzând să crediteze orice alt raţionament. Negând de la un moment dat chiar realitatea vizibilă pentru toată lumea: Afganistanul, după Irak, reprezintă o înfrângere grea a armatei americane şi aliaţilor săi….similară în dimensiuni şi consecinţe cu Vietnamul.

Dar Karzai a dat un avertisment care, descifrat corect, poate să deschidă o poartă spre înţelegerea a ceea ce va fi, nu mai târziu decât peste un an, odată încheiată retragerea trupelor combatante aliate, realitatea din Afganistan şi mai departe, în noua lume islamică. Un avertisment care se poate desface pe câteva paliere.

  1. Gândirile, proiecţiile şi strategiile globale de tipul celor imaginate în Trilaterală, Bilderberg sau la Davos sunt complet infirmate de evoluţia unei realităţi în care joacă acum cu totul alţi actori, regionali cu aspiraţii şi mijloace de acţiune globale. Soluţiile de tipul ofertei de bunăstare globală prin asumarea valorilor occidentale în urma unei încercări de securizare militară a spaţiului Orientului Apropiat şi Maghrebului au dat greş, nu au fost acceptate, au fost respinse dur şi în bloc, capacitatea ideologică a adversarilor dovedindu-se impresionantă şi generând haos, anihilând astfel rezultatele ofensivelor militare. Războiul nu s-a dus în primul rând împotriva unor armate adverse (în Irak, spre exemplu, desfiinţate în răstimpul a câteva zile), ci împotriva unui front ideologic care a generat şi a motivat apariţia unei mişcări de rezistenţă, atât în zonele urbane cât şi în cele rurale, construită pe structura celulelor organizaţiilor islamice militante. Reunite acum într-o reţea reală, de mari proporţii, cu o capacitate militară impresionantă. Plus, datorită eficienţei frontului ideologic, posedând şi o capacitate de infiltrare în sânul forţelor considerate loiale regimurilor pro-occidentale, vezi suita de atentate provocate de indivizi care făceau parte din unităţile regulare ale armatei sau poliţiei afgane…
  2. Prinse în propria lor bătălie pentru controlul viitoarelor zone de influenţă, supra-puterile tradiţionale au făcut greşeala strategică să alimenteze fiecare în parte pe unul sau altul dintre actorii de putere ai lumii islamice, încercând astfel să desfacă unitatea ideologică şi crearea unuor aliaţi dacă nu loiali, ci cel puţin solid interesaţi. Raţionament valid doar câţiva ani, exact atât timp cât a trebuit ca actorii respectivi să primească un ajutor enorm financiar şi militar din partea Occdentului, să aibă trupe de asalt antrenate de experţi ai armatelor occidentale…Uitaţi-vă la procesul acum în derulare în Siria, acolo unde trupele insurgente alimentate şi susţinute de Occident sunt islamist-fundamentaliste şi care transmit în continuare aceeaşi retorică dură faţă de valorile unui Occident care trebuie anihilat.
  3. Structura noii lumi islamice, cea care se conglomerează acum sub ochii noştri, aceasta este, cea reafirmată de pro-americanul Karzai: din Afgnaistan şi Pakistan, până în Nigeria şi Mali. Au apărut mesaje şi despre o nouă structură para-statală, Irak-Levant, lăsând să se intuiască discuţii profunde despre frontiere, identităţi statale, în funcţie de mai vechiul criteriu al puterii tribal şi de clan, dar şi al divizărilor religioase tradiţionale. Această nouă lume islamică va fi dominată de Sharia iar Jihadul va fi asumat ca atare.

Totul la porţile unui Occident somat acum să vină să se explice în faţa lumii musulmane,  ezitant, nehotărât, dominat de discursuri generale despre politica globală a unei lumi care nu va să mai fie…