Este vorba despre ţări a căror populaţie totalizează aproximativ o treime din totalul global, reprezintă aproximativ 30% din Produsul Intern Brut mondial şi un GDP de 17 trilioane $. Secretariatul general al ASEAN din Jakarta a transmis un comunicat prin care anunţă că RCEP a intrat în vigoare pentru Australia, China, Japonia, Laos, Noua Zeelandă, Singapore, Thailanda şi Vietnam. Pe 1 februarie, acordul devine funcţional şi pentru Coreea de Sud. Conform textului Acordului, punerea sa în aplicare începe după 60 de zile de la ratificarea sa de către cel puţin 6 ţări din ASEAN şi de către cel puţin 3 alte ţări ne-membre, ceea ce a fost realizat înainte de 2 noiembrie 2021.

Din acest moment, odată intrat în vigoare, RCEP va permite eliminarea a 90% din taxele vamale pentru mărfurile tranzacţionate între ţările semnatare, va duce la o extindere logică şi considerabilă a atractivităţii tuturor acestor pieţe pentru investitorii străini, va armoniza reglementările comerciale naţionale şi va întări capacitatea lanţurilor de aprovizionare. Iată un tip de proiecţie a posibilelor beneficii:

Pentru a realiza posibilul impact al RCEP pe plan mondial  - nu numai pe plan strict comercial- încep cu referirea la analiza publicată pe 15 decembrie de experţii de la UNCTAD, un text intitulat care anunţă apariţia unui „Nou centru de gravitate” care face o comparaţie sugestivă între aceste valori reale reprezentate de diversele Acorduri de liber schimb funcţionale la această oră:

Experţii din cadrul UNCTAD (Conferinţa ONU pentru comerţ şi dezvoltare), organismului de specialitate de sub egida Naţiunilor Unite, spun că se aşteaptă ca RCEP să ducă la o creştere a exporturilor inter-regionale cu 42 miliarde $. Dar apare evident că marea atractivitate ar urma de-abia de-acum să fie evidentă, în contextul acesta atât de complicat al eforturilor economiilor mondiale de a se reface după pierderile uriaşe din perioada pandemiei şi de asigurare a unei predictibilităţi a pieţelor de muncă şi liniilor de aprovizionare, unele virusate, altele întrerupte, altele cu atractivitate modificată în raport cu nivelul lor anterior. Apariţia acum a celui mai mare bloc comercial din lume poate să însemne încă ceva esenţial: cum spuneam, semnatarii Acordului s-au angajat să aducă la numitor comun reglementările lor comerciale, cel mai adesea prima şi cea mai serioasă dintre piedicile birocratice care împiedică fluidizarea şi simplificarea operaţiunilor comerciale. Dacă, evident treptat, chiar va începe acest proces de armonizare, asta s-ar putea să convingă investitorii în ce priveşte capacitatea decidenţilor politici din RCEP să acţioneze în comun pentru asigurarea predictibilităţii pieţelor lor naţionale şi, ca urmare, să poată garanta linii de lucru cu exteriorul fără blocaje şi întârzieri dramatice, cum se întâmplă acum în cazul transporturilor, spre exemplu.

Implicaţiile ar fi enorme, atât în cazul marilor economii din zonă cât şi pentru micile economii pentru care beneficiile s-ar putea dovedi factori de dezvoltare extrem de puternici pe termen mediu şi lung, tocmai prin această aproape de necrezut eliminare a 91% din taxele vamale clasice, dar şi pe cele legate de proprietatea intelectuală şi, extrem de semnificativ, pe comerţul electronic, în condiţiile în care taxele vamale pe celelalte tipuri de mărfuri vor trebui aduse progresiv la zero într-o perioadă cuprinsă între 10-20 de ani. Scăderi tarifare importante care vor avea efecte asupra industriei manufacturiere, vitală pentru majoritatea ţărilor semnatare RCEP, pentru agricultură şi zona serviciilor. O analiză din 2020 realizată de Peterson Institute for International Economics, acest acord ar putea să ducă la creşterea cu 0,2% a PIB-ului ţărilor semnatare.

Asta este varianta de lucru normală, cu efecte normale, într-o lume normală.

Numai că nu avem norocul să fie aşa. Este posibil, ba chiar extrem de posibil, ca varianta ideală de cooperare să fie parazitată sau chiar anulată, parţial sau total, de conflictele pe bază de ideologii ale controlului politic aşa cum sunt cele în mijlocul cărora trăim. Este încă absolut neclar care ar putea fi, în viitorul imediat, efectele posibilelor coliziuni între blocuri de interese politico-militare sau, dimpotrivă, ale unui acord strategic geo-politic ca urmare a negocierilor care încep peste câteva zile între SUA şi Rusia, apoi între NATO şi Rusia şi convorbirile între Rusia şi Statele Membre din OSCE.

Este absolut imposibil de ştiut acum dacă şi în ce măsură decidenţii puterilor globale vor abandona acordurile de cooperare de gen RECP (sau, în cazul UE, închiderea speranţelor de acorduri similare cu China sau India) şi, aşa cum prevăd deja unii analişti politici, vor alege calea conflictuală care presupune intoleranţa totală între blocurile adverse. Până în acest moment, e adevărat din ce în ce mai timid, s-a mai auzit ceva şi din raţionamentul invers, adică argumentaţia că supravieţuirea reală a economiei oricum globalizate nu se poate face decât prin asigurarea circuitelor de cooperare care să depăşească ideologiile de tip Război Rece.

S-ar putea, într-adevăr, să fie imposibil şi să nu ne rămână decât perspectiva conflictului, sub diverse forme ale sale, din ce în ce mai diverse şi mai eficiente, nu numai sau neapărat militare, cu preferinţă spre sancţiuni economice şi comerciale care să izoleze ţări, regiuni, continente întregi.

Care ar fi varianta cea mai bună de abordare la îndemâna Uniunii Europene ştiind că singurul său argument real de forţă şi credibilitate este valoarea pieţei sale unice şi procesele de unificare legislativă în domeniu? O întrebare deschisă şi aşteptând deciziile unui viitor imediat care, sper, nu va ajunge să ne vadă din nou retraşi în limitele intoleranţelor de toate genurile.

Acestea sunt mizele de acum şi, din nefericire, totul este posibil deoarece totul este încă sub semnul unei incertitudini globale, periculoasă tocmai pentru că este întreţinută, în sine, ca o armă de presiune continuă.

Ce ne facem pe viitor, colaborăm sau ne dăm cu cooperarea în cap? Sau, de ce nu, ca acum, şi una şi alta?