Polonia, gazda Summitului extremei-drepte europene. Ce urmează?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul polonez Mateusz Morawiecki FOTO EPA-EFE
Premierul polonez Mateusz Morawiecki FOTO EPA-EFE

Liderii celor mai importante formaţiuni politice din zona atât de diversă şi contradictorie cu sine însăşi a ceea ce se poate aduna sub denumirea de „partide europene de extremă dreaptă, naţionaliste şi suveraniste” s-au reunit în urmă cu câteva zile la Varşovia.

 Întâlnire politică importantă unde liderii necontestaţi ai mişcării, prim ministrul Viktor Orban, Marine le Pen sau Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului polonez „Dreptate şi Justiţie” aflat la guvernare au încercat din nou, evident fără succes, să unifice mişcarea în ideea de a obţine măcar o poziţie unică de vot în Parlamentul European.

Deocamdată, situaţia a rămas mai înainte, cu partidele scindate în două grupuri distincte în Parlamentul European: francezii din partidul doamnei Le Pen şi italienii din Liga lui Salvini aparţin de grupul „Identitate şi Democraţie”, pe când spaniolii din VOX şi italienii din Fratelli d'Italia sunt afiliaţi grupului „Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni”.

Interesant este că, în ciuda promisiunilor, tema formării unui grup comun în PE nici măcar nu a figurat pe ordinea de zi, a existat doar o discuţie despre colaborarea viitoare sau, cum se menţionează în Declaraţia comună, „despre organizarea de reuniuni comune şi alinierea intenţiilor de vot pe subiecte de interes comun precum protecţia suveranităţii Statelor Membre şi poziţia privind migraţia ilegală”. Reluând afirmaţii deja clasice cum sunt exprimarea opoziţiei faţă de „o Europă guvernată de către o elită autoproclamată”, subliniind că „numai instituţiile suverane ale Statelor deţin o legitimitate democratică deplină”.


FOTO EPA-EFE

Viktor Orban si Marine le Pen FOTO EPA-EFE

Mult, mult prea puţin faţă de speranţele mari exprimate în iulie, când apărea manifestul comun semnat de 15 lideri ai partidelor respective, marea platformă pusă în atenţia opiniei publice europene în speranţa că, ridicându-se pe nemulţumirile acumulate pe perioada pandemiei, vor putea mobiliza intenţii de vot şi vor convinge electoratul că actuala arhitectură europeană este, la modul cel mai evident şi irevocabil, sortită unui eşec major, ei fiind singura cale de salvare, oricând gata să-şi asume responsabilitatea „Europei Statelor Suverane”. Aveţi aici textul acelei Declaraţii comune, baza ideologică a ceea ce-şi doresc a fi revirimentul european al extremei drepte, naţionaliste şi suveraniste, evenimentul de acum din Polonia fiind gândit ca momentul în care, foarte public, avea să fie proclamat primul succes organizatoric. Cine sunt semnatarii de atunci, adică cei care formează coloana vertebrală a mişcării? Iată lista partidelor aşa cum apare din finalul Declaraţiei comune şi comunicatului de presă care a însoţit-o:

Rassemblement National (France)
Lega Per Salvini Premier (Italia)
Prawo i Sprawiedliwość (Dreptate şi Justiţie, PiS) – Polonia
Fidesz – Ungaria
Vox – Spania
Fratelli d’Italia – Italia
Freiheitliche Partei Österreichs – FPÖ – Austria
Vlaams Belang – VB – Belgia – Flandra
Dansk Folkeparti – DF – Danemarca
Eesti Konservatiivne Rahvaerakond – EKRE – Estonia
Perussuomalaiset – PS – Finlanda
Lietuvos lenkų rinkimų akcija (Acţiunea electorală poloneză din Lituania) – Lituania
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNT-CD) – România
Ellinikí Lýsi (Soluţia grecească, EL) – Grècia

Valoarea mesajului real venit de la Varşovia este dată de substanţa intervenţiei prim-ministrului polonez Mateusz Morawiecki care a spus că, în acest moment, ţara sa, gazdă a reuniunii, „îşi caută aliaţi în lupta sa împotriva unei Europe federalizate, împotriva unei Europe centralizate”, spunând în acelaşi timp că liderii politici prezenţi în capitala poloneză sunt „patrioţi” şi doresc o „Europă a patriilor suverane şi o Uniune Europeană puternică care îşi trage seva din statele sale membre”.

Aici s-ar putea găsi esenţa noului tip de joc al acestei alianţe atât de instabile şi până acum foarte teoretice de partide: a apărut, în fine, o cauză concretă în jurul căreia să se grupeze, apărarea Poloniei şi a Ungariei de eurocraţii duşmănoşi din Bruxelles şi, în fundal, clădirea unui „Bloc al refuzului” animat şi chiar însufleţit de eforturile comune ale ţărilor din Est, pare-se noul paradis imaginat de cei în căutare de o nouă legitimitate politică.

După părerea mea, aici trebuie căutată relevanţa reală a evenimentului de la Varşovia, asumat pe deplin de conducerea de partid şi de stat a ţării care ne este cea mai apropiată aliată în formarea liniei anti-ruseşti: principiul „Europei naţiunilor” este reafirmat nu într-un context teoretic ca până acum, ci în condiţiile în care noua alianţă de guvernare din Germania este în mod decis în favoarea unei întăriri a construcţiei europene, inclusiv prin extinderea domeniilor de competenţă europeană în defavoarea celor care depind actualmente doar de jurisdicţiile naţionale. În acest sens, este profund relevant - şi nu doar la nivel simbolic - faptul că noul Cancelar al Germaniei a decis că prima sa vizită oficială va fi în Franţa, acolo unde, deja, preşedintele Macron a venit cu o propunere foarte importantă în sensul de care vorbim, adică aducerea unor transformări majore în statutul Parlamentului European care să fie dotat cu capacitate legislativă egală cu cea a Comisiei şi în care, la alegerile viitoare, să se poată intra şi pe bază de liste europene, alături de tradiţionalele liste naţionale.

Nu este pur şi simplu o discuţie teoretică despre preferinţe politice. Aveţi aici o foarte amănunţită analiză a colegilor de la Wyborcza privind dedesubturile cel puţin ciudate ale deja celebrului Marş de Ziua Independenţei din 11 noiembrie, confiscat de o organizaţie de extremă dreaptă (cu largă finanţare de la stat) şi transformată într-o tribună a urii şi antisemitismului. Printre altele, banii de la buget - menţionează publicaţia poloneză - au venit şi pentru finanţarea proiectului vizând formarea unei „gărzi naţionale” care să aibă sarcina de a „asigura cu profesionalism securitatea în perioada organizării şi desfăşurării evenimentelor patriotice şi religioase”.


FOTO EPA-EFE

Marsul Independentei din Polonia FOTO EPA-EFE

Întrebarea care apare acum este dacă, pe fundalul tensiunilor acumulate în perioada pandemiei, acest tip de manifestări cu potenţial de extremă violenţă şi alimentat de un discurs continuu de ură şi intoleranţă pot să fie folosite ca tribună de  afirmare a unor politicieni, unii absolut marginali şi în căutare de lumina reflectoarelor. Cred că avem deja un politician din partidele semnatare ale Declaraţia din iulie care a folosit cu succes o manifestare anti-restricţii COVID-19 la Bruxelles: europarlamentarul preot român Terheş, reprezentat al PNŢCD, desigur apariţie deloc relevantă în contextul ponderii politice a partidului său pe scena politică românească, dar simbolic importantă deoarece a fost perceput la nivel de implicare politică a grupului european din care face parte.

Chestiune nesemnificativă şi marginală? Nu cred, atâta timp cât colegii săi din grupul român nu au nimic de zis şi, astfel, arată că pe bună dreptate este instalată teama serioasă că aşa ceva poate să reprezinte un semnal serios pentru viitor.

Extremism

Riscul cel mare este ca, de la nivelul dezbaterilor teoretice, extrema dreaptă să treacă la următorul nivel, acesta al manifestaţiilor de stradă, încercând să le controleze politic şi să le manipuleze pentru a le maximiza potenţialul de revoltă violentă, mai ales în contextul în care lupta împotriva „Europei instituţiilor asupritoare” poate fi legată de chemarea la luptă împotriva unei eventuale chemări susţinute pentru vaccinare obligatorie în cazul în care se va confirmarea intrarea în etapa dură a celui de-al cincilea val de pandemiei.

Pe fond, despre asta e vorba. Şi dacă este aşa, atunci nu e de bine!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite