Europa
Pe 19 ianuarie, o dronă ucraineană lovea un depozit de petrol din orașul Klinți, în regiunea vestică Briansk, incendiind patru rezervoare de benzină și aprinzând aproximativ 1,6 milioane de galoane de petrol. În aceeași săptămână, un nou atac cu drone a stârnit un incendiu la o rafinărie Rosneft.
Atmosfera din piaţa Hüllie Stashunstorg din Malmö este din ce în ce mai tensionată, relatează Expressen.
Orașul Vovceansk din nordul regiunii Harkov, eliberat de sub ocupația rusă în urmă cu mai bine de 18 luni, s-a trezit vineri sub foc intens de arterie și bombardamente aeriene. Rusia a găsit o altă modalitate de a suprasolicita linia de apărare deja firavă a Ucrainei, relatează CNN.
Lupte aprige au continuat sâmbătă în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei aproape de granița cu Rusia, la o zi după ce forțele ruse au încercat să străpungă apărarea ucraineană, însă ucrainenii au reușit până acum să le respingă atacurile, iar acestea nu au reușit să avanseze.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a susținut că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă dacă Moscova va străpunge liniile frontului, a declarat recent că speră că nu se va întâmpla acest lucru.
În contextul protestelor pro-Palestina din Malmo și a criticilor la adresa organizatorilor, reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori și vizată direct sau indirect de alți concurenți, printre care Joost Klein din Olanda.
Ucraina spune că a respins un atac rusesc cu blindate în regiunea de nord-est Harkov, după ce forțele Moscovei au lansat o incursiune peste graniță și au încercat să străpungă liniile defensive ucrainene, relatează BBC.
Premierul Georgiei nu a exclus introducerea unor modificări în legea agenților străini după vetoul președintelui
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, a asigurat vineri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
Fostul membru al Guvernului britanic Dominic Cummings a criticat joi sprijinul acordat de Occident Ucrainei, relatează Politico.
Parlamentul ucrainean a acceptat vineri demisia ministrului agriculturii, Mikola Solski, acuzat de corupţie pentru că şi-ar fi însuşit terenuri aparţinând statului înainte de a face parte din guvern, a anunţat vineri ministerul său, potrivit AFP, citată de Agerpres.
O parte dintre piloții Kievului termină pregătirea pentru a pilota avioane F-16 Fighting Falcon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene.
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.
Două octogenare care fac parte din organizaţia ecologistă Just Stop Oil au avariat vineri vitrina care protejează un exemplar din Magna Carta, documentul considerat un text fondator al democraţiei moderne, expus la British Library din Londra, informează AFP.
Guvernul polonez crede că deține o armă secretă pentru a-l întoarce pe Donald Trump împotriva liderului rus Vladimir Putin, și anume populiștii care nu mai sunt la putere, relatează Politico.
Locuitorii din Ibiza se alătură protestelor tot mai numeroase împotriva turismului de masă din întreaga țară. Un grup de activiști cu numele Prou Eivissa (Destul Ibiza) face apel la rezidenți să iasă în stradă pe 24 mai și să protesteze pentru impunerea unor restricții.
Un caz șocant a tulburat liniștea Norvegiei și a Regatului Unit, dezvăluind întunericul unei subculturi extrem de periculoase. Marius Gustavson, în vârstă de 46 de ani, cetățean norvegian, a fost condamnat la o pedeapsă minimă de 22 de ani de închisoare pentru orchestrarea unei afaceri perverse.
Ucraina poate recruta între 10.000 şi 20.000 de deţinuţi pentru a-şi întări armata, a declarat vineri ministrul justiţiei, Denis Maliuska, după ce Rada Supremă (Parlamentul) a aprobat joi o lege care permite anumitor categorii de condamnaţi să iasă mai repede din închisoare dacă se înrolează.
Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat „să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, precizând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP.
În ultima săptămână, trei politicieni germani au fost agresați pe fondul demarării campaniilor în vederea alegerilor pentru Parlamentul European şi pentru consiliile locale, relatează agenţia Reuters într-o analiză.
În cadrul unei conferințe organizate la Roma, Papa Francisc a subliniat importanța susținerii mamelor și a combaterii scăderii natalității prin politici și decizii pe termen lung.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe şeful Administraţiei Securităţii Statului (echivalentul Serviciului de protecţie şi pază), la două zile după ce doi dintre membrii acesteia au fost acuzaţi de complot în vederea asasinării preşedintelui şi a şefilor serviciilor de securitate
O dronă ucraineană a lovit joi o importantă uzină de prelucrare a petrolului din regiunea rusă Bașkiria de la o distanță de aproximativ 1.500 km, a declarat o sursă de informații de la Kiev, acesta fiind cel mai lung atac de acest tip de la începutul războiului.
Într-un incident șocant, doi polițiști au fost împușcați și grav răniți de gloanțe, joi seară, într-o secție de poliție din sudul Parisului. Potrivit informațiilor furnizate de AFP, un bărbat a sustras arma unui agent după ce fusese arestat pentru agresarea unei femei cu un cutter.
Vizitatorii au putut aduce panglici Sf. Gheorghe în zona memorială, care sunt interzise la sărbători.
Potrivit ziarului Bild, la bordul avionului se afla măduvă osoasă de la un donator, pentru un pacient din Statele Unite.
Reținerea manifestanților continuă pe bulevardul Chavchavadze din Tbilisi, relatează postul TV Mtavari Arkhi.
Încercând să reducă risipa alimentară, administratorul unui restaurant din Viena a hotărât să îi taxeze pe clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie. Măsura a fost adoptată, de asemenea, și de un restaurant din Elveția, relatează Blick.
Slovacia a anunţat joi că numărul bărbaţilor ucraineni cu vârsta necesară pentru a servi în armată care trec ilegal graniţa slovacă aproape s-a dublat într-un an, înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi privind mobilizarea în Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.
Într-o declarație menită să atragă atenția comunității internaționale, ministrul de externe adjunct al Federației Ruse, Serghei Riabkov, a avertizat că Rusia este obligată să-și întărească capacitățile nucleare în fața unei presupuse „traiectorii de escaladare” din partea adversarilor săi.