Greţurile înalte ale lumii subţiri şi vorbăria ei spilcuită sînt altceva: şarpele fosforescent din spatele buşteanului. Aşa de pildă, Emmanuel Macron, secretînd veninurile înmiresmate ale făţărniciei, la Salzburg, după ultimul conclav UE.

Macron nu are adversari, patimi sau viziune. Prinţul autodeclarat al cruciadei progresiste în Europa are numai superiorităţi. În consecinţă, statuia lui Macron e înconjurată de inferiori şi inferiorităţi. Între ele: democraţia britanică şi naţiunile suverane ale Estului.

În lumea articulată de declaraţiile lui Macron, Marea Britanie e o tîrlă de escroci refractari care trebuie să repete referendumul ce a dus la Brexit. Sau, încă mai democratic, să voteze pînă la atingerea rezultatului agreat de onor progresiştii europeni. Dacă e permisă o sugestie extrasă din tenis, necazurile provocate de alegătorii britanici pot fi mai lesne eliminate prin introducerea sistemului 2 din 3 sau 3 din 5. Dacă nici asta nu ajută, ordonatorii europeni de alegeri cu rezultat comandat pot folosi scrutinul pe care partea adversă îl începe de la minus 50%, cu drept de vot din zece în zece.

Din nefericire, Macron nu e un fanfaron solitar. Ideile anti-democratice ale acestui politician profund indecent cu tradiţia libertăţii sînt împărtăşite matern de majoritatea celor ce au temeritatea să se considere buni lideri europeni. Ostilitatea lor perfidă faţă de votul britanic e depăşită de o singură silă. De data asta, exprimată trupeş, aşa cum se cuvine în faţa argaţilor: dispreţul pentru est-europeni.

Nu sîntem departe de întrebarea naivă: de ce nu se desparte Macron de o companie atît de ingrată şi profitoare?

Macron a fost clar: societăţile care nu votează lideri pe placul nostru şi refuză migranţii pe care nu îi mai putem opri după ce i-am poftit să se reverse în voie sînt naţiuni inferioare. Ţări şi seminţii ratate, nedemne de UE şi de valorile pe care stă, suspendat deasupra norilor, raiul progresist.

După mintea şi limba deopotrivă despicate ale marelui Împărat francez sprinteior în lesă germană, primitivii est-europeni trebuie pedepsiţi. În două feluri. Unii, mai ales dacă vorbesc ungureşte, trebuie daţi afară din Schengen. Restul trebuie lăsaţi fără fonduri europene. Gustul fin şi radarul etic ale Preşedintelui Franţei au decis: est-europenii sînt etnii deplorabile, europeni căzuţi care înghit cu nesaţ banii Vestului şi îşi trimit, tot acolo, forţa de muncă. Plătiţi şi răsplătiţi peste măsură, dar nerecunoscători, est-europenii refuză să se umple de migranţi, de crema Somaliei şi de alte binefaceri cărora Macron le cedează banlieu după banlieu. 

Avem, după predica lui Macron la Salzburg, o nouă definiţie a UE. Ne-am luminat! UE e o cooperativă - cum zice distinsa lume a fotbalului românesc atunci cînd încearcă să-i traducă pe englezii care folosesc termenul racket cînd încearcă să traducă franţuzescul chantage. N-o ştiam, dar desluşirile lui Emmanuel Macron ne-au dumirit: UE e acea organizaţie care admite şi plăteşte membri obligaţi să tacă, să execute şi să aplaude.

Nu sîntem departe de întrebarea naivă: de ce nu se desparte Macron de o companie atît de ingrată şi profitoare? De ce nu sîntem excluşi din UE şi lăsaţi acolo unde ne e locul: nicăieri. La multe leghe de templul lui Jupiter Macronianul şi la puţine verste de abatorul lui Vladimir.

Poate pentru că şi Franţa are obligaţii de care, onestă cum o ştim, nu concepe să se dezlipească. De pildă, nu acceptă în ruptul capului şi al balanţelor de plăţi să renunţe la afacerile Societe Generale în România. Sau să se lepede de profiturile vag impozitate în România şi bine exportate în Franţa de Carrefour, Renault, Danone, Apa Nova sau Airbus Helicopters.

Pînă la urmă, Estul poate urma fără griji de rătăcire compasul lui Macron, omul care l-a păstrat atîta timp în anturajul prezidenţial pe Alexandre Benalla, un francez de origine marocană, specializat, la 26 de ani, în stîlcirea demonstranţilor şi portul ilegal de însemne ale poliţiei.

Există, desigur, o sumedenie de lucruri mari pe care Estul le datorează Vestului. A face din Occident o forţă conspirativă sau egală cu Macron e cum nu se poate mai potrivit pentru oratorii de cramă şi analitica de depou. Datorăm enorm şi n-are rost să facem dintr-o şansă istorică un izvor de frustrări. Pînă la un punct, foarte avansat, tot ce ştim şi gîndim vine din Occident: forţa votului, spiritul legilor, suveranitatea naţiunilor, drepturile şi răspunderile egale ale cetăţenilor. Toate au pornit din Occident şi au sosit în Est, fără să se aşeze, acolo, tocmai bine. Însă problema nu e întîrzierea sau ezitarea Estului. Problema sînt oameni ca Macron. Ei şi emfaza lor nerăbdătoare cu orice fel de corecţie populară sînt, azi, duşmanul cel mai nebănuit şi harnic al democraţiei.

Teoremele nechibzuite ale lui Macron invită un viitor scindat şi dogmatic. UE riscă să devină o Europă străină de prea mulţi vest- şi est-europeni. O aberaţie instalată în amvon.

Dacă democraţie mai înseamnă dreptul la critică şi supunerea oricît de neplăcută în faţa votului, atunci, cu Macron şi colegii de aroganţă progresistă, rătăcim spre marginea libertăţii. Vestul şi Estul sînt diferite şi tocmai aici e pariul istoric al Europei. Putem convieţui respectîndu-ne? Putem raţiona şi funcţiona împreună, fără ameninţări stupide şi fără predici ipocrite în contul finanţărilor europene?

În ianuarie 2018, Gunther Oettinger, Comisar European pentru Buget, s-a făcut vinovat de o admirabilă scăpare statistică. Într-un discurs pe teme de buget şi alocări de fonduri, Oettinger şi-a liniştit auditoriul, precizînd că: „mai mult de 70% din fondurile europene cheltuite în noile state membre UE se întorc în economia germană, prin comenzi plasate pe piaţa industrială germană“.

Nici o problemă! Numai naivii cred că există dineuri caritabile la care organizatorii îşi ucid interesele. Fondurile europene sînt, de fapt, investiţii, iar investiţiile trebuie să se întoarcă acasă, însoţite de profit. Banii europeni fac bine şi la sosire, în Est, şi la revenire, în Vest. Dar asta nu presupune că, în aceeaşi bani, Estul trebuie să înghită smerit lecţii ipocrite şi presiuni aberante.

Teoremele nechibzuite ale lui Macron invită un viitor scindat şi dogmatic. UE riscă să devină o Europă străină de prea mulţi vest- şi est-europeni. O aberaţie instalată în amvon. O arătare robotizată progresist şi paralizată popular. Doamne fereşte şi O la la!