Liderul unei bande din Londra a fost prins în Republica Moldova, după ce a fugit dintr-o închisoare din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibian arestat pentru omor şi profanare de cadavre după ce şi-a omorât prietenul l-a tranşat şi aruncat în Cibin Foto generică

Izzet Eren, un lider important al bandei din nordul Londrei, Tottenham Turks, a fost arestat în Moldova după ce a fugit din închisoarea din Turcia, a anunţat poliţia metropolitană, citată de BBC.

Izzet Eren a fost prins în octombrie 2015 având asupra sa un pistol încărcat şi o mitralieră în nordul Londrei, în timp ce se presupune că se îndrepta să efectueze un schimb de focuri. El a fost încarcerat pentru 21 de ani şi, în timp ce îşi ispăşea pedeapsa, a fost transferat într-o închisoare din Turcia, în august 2019, de unde a fugit o lună mai tarziu. 

Comandantul Fiona Mallen a declarat că procedurile de extrădare erau în curs de desfăşurare după ce Eren a fost arestat, joi, la Chişinău, capitala Republicii Moldova, potrivit Mediafax. 

„Nu am avut timp să mă întorc: „Echipa de urmărire generală a poliţiei metropolitane pentru infracţiuni grave lucrează non-stop pentru a urmări cei mai căutaţi infractori. În acest caz, a fost lansată o investigaţie extrem de complexă pentru a stabili unde se află Eren, fiind exploatată o gamă largă de oportunităţi de investigaţie şi de informaţii sensibile”, a spus ea, potrivit MET.

În timp ce era transferat de la închisoare la Wood Green Crown Court, două luni mai târziu, s-a încercat evacuarea lui Eren din duba închisorii. Poliţia a reuşit să zădărnicească complotul, dar l-a împuşcat pe Jermaine Baker, în vârstă de 28 de ani.

Anul trecut, în timpul unei anchete privind împuşcarea mortală a lui Baker, o notă informativă a poliţiei metropolitane făcută publică a prezentat ceea ce credeau ofiţerii despre trecutul lui Eren.

Ofiţerii l-au descris pe Eren ca fiind „un membru important al unei grupări criminale turceşti” şi au declarat că, la momentul morţii lui Baker, acesta „se întorsese în Marea Britanie încălcând un ordin de deportare, după ce fusese condamnat pentru infracţiuni de trafic de droguri”.

Banda, cunoscută sub numele de „Tottenham Turks”, avea o dispută de lungă durată cu rivalii de la Hackney Turks, a declarat poliţia, adăugând că în această dispută au avut loc numeroase împuşcături şi crime începând cu 2009, atât în Londra, cât şi în Turcia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite