Cele mai înverşunate au venit de la Orban Viktor. Recent, la Băile Tuşnad, premierul maghiar susţinea că „imperiul Soros lezează interesele ungurilor”, întrucât ar fi recrutat voluntari care vor aduce un milion de emigranţi în Uniune, pentru a forţa repartizarea acestora în toate statele-membre. Tot el a pornit o ofensivă împotriva Central European University, acuzând universitatea creată la Budapesta de miliardarul de origine maghiară că ar fi „trişat” în eliberarea diplomelor. Culmea e că Orban a fost el însuşi sprijinit de Soros acum un sfert de veac, atunci când liberalizarea fostelor state comuniste avea nevoie de lideri tineri, dar şi de resurse, inclusiv financiare.

În România, acuzaţiile nu vin din tabăra conservatoare, ci din cea social-democrată. A început operaţiunea Victor Ponta, o continuă Liviu Dragnea. Acesta nu are explicaţii atât de precise precum Orban, când acuză „răul pe care [Soros] vrea să-l facă în această ţară şi nu numai în această ţară”. Pesedistul nu oferă vreo probă în sprijinul afirmaţiilor sale, ci consideră că e de ajuns să spună: „e o certitudine că e o chestiune foarte organizată”. Alte voci din PSD au acuzat, în vara trecută, USR şi guvernul Cioloş că ar fi controlate de Soros, iar în ianuarie-februarie a.c. despre manifestanţii reuniţi sub #rezist s-a zis că ar fi plătiţi de bogatul om de afaceri. Delirul a ajuns atât de departe încât s-a putut zice că acesta ar fi dat bani şi pentru căţeii aduşi la proteste...

Dacă la Bucureşti, stânga e cea care stigmatizează, în Albania, e viceversa: premierul socialist Edi Rama e cel acuzat că e controlat de o „reţea” Soros. Totul a pornit de la un email pe care filantropul l-ar fi adresat unui colaborator al lui Hillary Clinton, în ianuarie 2011, când Rama era primar la Tirana, iar capitala albaneză fusese cuprinsă de proteste. Şi Macedonia s-ar afla sub influenţa nefastă, fiindcă fosta soţie a premierului albanez – da, e vorba tot despre Rama! – ar fi responsabilă pentru distribuirea de fonduri ONG-urilor din Skopje şi din împrejurimi. Perdant ar fi Gruevski, premier de centru dreapta din 2006 în 2016. Sârbii bolnavi de scenarită au aflat şi ei – nu e foarte clar de unde a pornit totul! – că organizaţiile care sprijină migranţii ar primi bani de la Open Society. În Bulgaria, reţeaua Soros a fost arătată cu degetul din alt motiv: i s-a reproşat că a plătit participanţii la demonstraţiile împotriva guvernului Oreşarski din 2013-2014. Beneficiar ar fi fost GERB, partidul actualului premier Borisov. În Bosnia şi Herţegovina, teoriile conspiraţioniste susţin că CIA şi Soros colaborează pentru a susţine islamiştii wahabiţi. Şi tot aşa.

Nu e prima dată când miliardarului i se fac reproşuri. Acum mai bine de un deceniu, era acuzat că s-a implicat în aşa-numitele revoluţii „portocalii”. La începutul anilor nouăzeci, când numele lui începea să fie cunoscut la noi, era descris, de către ultra-naţionalişti, ca suporter al dezmembrării României şi al cedării Transilvaniei către Ungaria. Cum se explică revenirea recentă a numelui său pe buzele atâtor politicieni, din atâtea tabere? E greu de dat o singură explicaţie. Au fost avansate mai multe ipoteze.

Una ar fi legată de aşa-numita „moarte a ideologiilor”. În condiţiile în care sistemele de idei care mobilizau politic sunt contestate în bloc sau sunt separate de frontiere tot mai vagi, spaţiul public găzduieşte numeroase improvizaţii. Cea mai la îndemână e legată de stigmatizarea unei persoane. Iar dacă persoana cu pricina are adversari şi-n rândul celor care deplâng încă loviturile date lirei sterline sau rublei, dar şi-n rândul conservatorilor americani, denigrarea e uşor de conceput. Mai ales în ţările din Est, îndrăgostite de copiile ieftine...

Antisemitismul nu a devenit mai sofisticat, ci mai uşor de difuzat, întrucât foloseşte reţele de socializare şi de manipulare politică.

O altă explicaţie e mai simplă. Nu trebuie să uităm că George Soros a fost elevul lui Karl Popper, filosoful politic cunoscut pentru explicarea sistematică a „societăţii deschise” şi a „duşmanilor” săi. Ei bine, fundaţiile create de miliardar în fostele ţări comuniste şi-au dedicat activitatea tocmai răspândirii idealului popperian al „societăţii deschise”. Ele au promovat, în ultimul sfert de secol, ideea că o societate închisă limitează libertatea, că toleranţa e un liant social, nu un pericol, că egalitatea e un drept fundamental. Indiferent că sunt sau nu membre ale UE, ţările foste comuniste au devenit, încet-încet, societăţi deschise. Adversarii lor au pierdut teren şi, indiferent de opţiunea ideologică îmbrăţişată, reacţionează răfuindu-se nu cu filosoful Popper, ci cu unul dintre discipolii săi şi, mai ales, cu organizaţiile non-guvernamentale, care contestă felul în care respectivii politicieni apără interesul public.

Last but not least, stigmatizarea lui Soros e o nouă formă de antisemitism. Miliardarul e prezentat ca „răul absolut”, ca un manipulator fără scrupule, aflat în spatele scenei. Ideile astea nu sunt noi. Antisemitismul nu a devenit mai sofisticat, ci mai uşor de difuzat, întrucât foloseşte reţele de socializare şi de manipulare politică. Iar politicienii din ţările ex-comuniste ştiu foarte bine să tragă profit de pe urma semenilor noştri care detestă libertatea şi găsesc mereu un ţap ispăşitor undeva „afară”. Azi, i se spune Soros, mâine va fi găsit, la nevoie, alt nume.