Fisurile politice subminează progresul militar al NATO. Cum ar putea alianţa să depăşească criza prin care trece

Există două organizaţii NATO. Una dintre ele este o maşinărie abilă care face planuri, se pregăteşte şi se coordonează, pentru a se adapta noilor ameninţări de securitate din Europa şi America de Nord. Cealaltă este o alianţă politică care depinde de unitatea şi colaborarea liderilor de ambele părţi ale Atlanticului.

Prima, NATO 1, funcţionează relativ bine, scrie Politico. Bugetele pentru apărare cresc din nou după un declin de 25 de ani, pregătirea militară se îmbunătăţeşte şi o forţă multinaţională este prezentă în Balcani şi Polonia pentru a descuraja agresiunea rusă. Lucrurile evoluează şi în combaterea ameninţărilor cibernetice, hibride şi spaţiale şi întăririle rapide sunt acum mai facile.

A doua, NATO 2, are probleme serioase. Preşedintelui american Donald Trump, care a catalogat NATO ca fiind „depăşită”, îi place să critice guvernele europene pe probleme legate de apărare, comerţ, schimbări climatice şi cel mai recent reticenţa lor de a-şi lua înapoi jihadiştii capturaţi în Siria.

Maşinăria militară şi familia politică disfuncţională

Aşa-numitul Quad, un cerc informal compus din patru puteri – Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa – care a modelat deciziile Occidentului vreme de decenii, a încetat să mai funcţioneze în era Trump, spun cei care au cunoştinţă despre subiect.

Liderii aliaţi află despre deciziile prezidenţiale care le afectează securitatea şi interesele strategice de pe Twitter. Există foarte puţină coordonare, după cum s-a văzut luna trecută, atunci când Trump le-a ordonat forţelor speciale ale SUA să se retragă din nordul Siriei, unde acestea operau alături de comandouri franceze şi britanice  împotriva militanţilor Statului Islamic, fără măcar să se consulte cu aliaţii NATO.

Retragerea haotică din Siria – care a pavat drumul pentru membrul NATO Turcia de a lansa o ofensivă împotriva forţelor kurde aliate cu Occidentul, tot fără a se consulta cu cineva – l-a determinat pe preşedintele francez Emmanuel Macron să spună despre NATO că este „în moarte cerebrală” şi să le ceară europenilor să-şi dezvolte capacităţile autonome de apărare. Statele Unite, spune el, întorc spatele Europei.

NATO 1 şi NATO 2 – maşinăria militară bine unsă şi familia politică disfuncţională – vor fi expuse atunci când liderii aliaţi vor avea o scurtă întâlnire de lucru în Londra, pe 4 decembrie, pentru a marca aniversarea de 70 de ani a organizaţiei.

Cu siguranţă, există multe pe care NATO trebuie să le discute. Casa Albă a transmis că Trump îşi doreşte să vorbească despre cheltuielile privind apărarea, ca de obicei, precum şi despre ameninţări care implică spaţiul cibernetic, infrastructura, telecomunicaţiile şi terorismul.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a minimalizat ideea că NATO ar fi în criză, îşi doreşte ca întâlnirea din Londra să prezinte bugete în creştere ale aliaţilor – 100 de miliarde de dolari în plus în cheltuielile europenilor şi canadienilor - şi progres spre a atinge ţinta NATO de 30 de nave de război, 30 de escadrile aeriene şi 30 de batalioane de armată gata de a fi folosite în cel mult 30 de zile, în cazul în care este nevoie. Aliaţii europeni trebuie, de asemenea, să preia o parte mai mare din costurile anuale de 1,65 de miliarde de dolari ale NATO, pentru a reduce povara SUA.

Voinţa politică, mai importantă decât statisticile şi declaraţiile

Problema pentru NATO este că astfel de statistici şi declaraţii nu vor însemna prea mult dacă alianţa pierde voinţa politică de a se consulta şi a acţiona în situaţie de criză. Deciziile rapide sunt cruciale, în special într-o eră a conflictului hibrid, care evoluează rapid şi care implică soldaţi sub acoperire, sabotaje, atacuri cibernetice şi dezinformare.

Într-o criză reală, va amâna o Germanie anti-conflict luarea unei decizii pentru a consulta Bundestagul? Se vor agăţa aliaţii mai prietenoşi faţă de Rusia, precum Ungaria, de o dezbatere? De ce parte s-ar plasa preşedintele autoritar al Turciei, Recepo Tayyip Erdogan? Şi va depinde NATO de un singur mesaj pe Twitter al imprevizibilului preşedinte american?

Alianţa politică care ar trebui să stea la baza celei militare are nevoie urgentă de reparaţii, subliniază Politico. Şi totuşi la Londra, majoritatea aliaţilor şi oficialilor NATO probabil că se vor concentra pur şi simplu pe evitarea unei noi tamponări cu Trump, care ar face deliciul preşedintelui rus Vladimir Putin. 

Liderii german, polonez şi britanic s-au grăbit să se distanţeze de criticile aduse NATO de către Macron şi insistă că alianţa rămâne centrală securităţii europene. Deşi unii împărtăţesc în privat frustrările liderului Franţei legate de Trump - şi sunt îngrijoraţi că atenţia Washingtonului se îndepărtează de Europa înspre China – majoritatea preferă un hegemon american unuia francez, mai slab, cu propria sa agendă.

Declaraţiile lui Macron, trezirea la realitate pentru Europa

Aliaţii din Europa Centrală care trăiesc cel mai aproape de Rusia şi se bazează pe garanţia de securitate venite din partea SUA, au fost deosebit de iritaţi de cuvintele lui Macron, precum şi de înclinarea sa recentă către Putin.

Însă nu este sigur că astfel de probleme sensibile vor fi abordate atunci când liderii se vor întâlni. Germania a propus, săptămâna trecută, miniştrilor de Externe ai NATO înfiinţarea unei comisii de experţi, posibil prezidată chiar de Stoltenberg, pentru a întări braţul politic al alianţei şi a îmbunătăţi coordonarea. Ceilalţi miniştri de Externe au spus că vor analiza propunerea.

Premierul britanic Boris Johnson, care găzduieşte această adunare informală cu o săptămână înainte de alegerile generale din Regatul Unit, vrea să demonstreze că Marea Britanie va rămâne în inima relaţiilor transatlantice şi a securităţii europene, chiar şi după ce va părăsi Uniunea Europeană şi nu va deveni „un jucător de mâna a doua”, după cum a avertizat preşedintele Consiliului European Donald Tusk.

Catalogarea lui Macron a fost o tentativă necesară de a aduce în prim-plan problemele NATO 2 şi a convinge europenii de nevoia de a face mai multe pentru ei înşişi.

Dacă UE poate folosi ca un avantaj fondurile comune şi creşterea cheltuielilor pentru apărare pentru a produce noi  capacităţi, o infrastructură mai bună pentru întăririle militare, sisteme de apărare cibernetică integrate şi achiziţionare de armament mai eficientă, atunci vor câştiga şi Europa, şi NATO.

Cel mai mare risc în ceea ce priveşte acest plan este ca Europa să promită din nou ceva ce să nu poate îndeplini, în timp ce SUA sub Trump ar continua să meargă înainte fără consultări şi să lase NATO în vânt. Cu alte cuvinte, pericolul este ca NATO 2 să submineze din nou NATO 1.