Europenii sunt divizaţi cu privire la aderarea Macedoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul din Grecia
Parlamentul din Grecia

Europenii sunt divizaţi asupra chestiunii de deschidere a negocierilor de aderare cu Macedonia, ca urmare a diferendumului persistent cu Grecia asupra numelui fostei republici iugoslave, a indicat luni secretarul de stat francez pentru afaceri europene Pierre Lellouche, trasnmite AFP.

Miniştrii afacerilor europene reuniţi luni la Bruxelles au examinat un proiect de text propunând 'să se reîntâlnească în martie 2010 având ca obiectiv să fixeze o dată pentru deschiderea de negocieri de aderare'.

Dar cele 27 de state membre ale UE sunt divizate 'asupra acestui punct, Grecia nedorind să fie legată de nicio dată', a indicat Lellouche, pe marginea unei reuniuni cu omologii săi europeni la Bruxelles.

'Două teze' se înfruntă, a subliniat Lellouche: 'una constă din a spune că negocierea /cu Macedonia/ este în interesul UE întrucât acesta este procesul de stabilizare a Balcanilor care este în cauză', dar 'ea se loveşte de un alt principiu, cel al solidarităţii' cu Grecia.

În lipsa unui acord, discuţiile miniştrilor au fost amânate pentru această dimineaţă, potrivit unor surse diplomatice.

Proiectul de text recunoaşte că Macedonia a realizat progrese într-o 'serie de importante domenii', deşi reformele trebuie să continue.

Dar 'menţinerea de bune relaţii, inclusiv o soluţie negociată reciproc acceptabilă asupra chestiunii numelui, sub auspiciile Naţiunilor Unite, rămâne esenţială', subliniază acest text.

Macedonia este candidată la UE din decembrie 2005 şi speră să înceapă negocieri de aderare înainte de sfârşitul anului. Deschiderea acestor negocieri a fost recomandată de Comisia Europeană în octombrie, dar nu a primit avizul celor 27.

În aprilie 2008, Grecia a blocat aderarea Skopje la NATO şi ameninţă să facă acelaşi lucru pentru integrarea ei în UE.

Grecia blochează din 1991 recunoaşterea internaţională a Macedoniei sub acest nume, considerând că el aparţine exclusiv patrimoniului său istoric naţional. Macedonia a fost admisă la ONU în 1993 sub numele provizoriu de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite