Europa şi asigurarea depozitelor bancare: cât, când şi cum?

Vă înşelaţi dacă credeţi că discuţia a început acum, odată cu criza din Cipru. Pe 12 iunie 2010, Comisia Europeană publica o propunere legislativă privind schemele de garantare a depozitelor, după ce fusese organizată o amplă dezbatere la nivel de experţi şi o consultare publică ale cărei concluzii au fost integrate în raportul final.

O puteţi găsi la această adresă. Desigur, aproape firesc, despre această dezbatere n-aţi auzit vorbindu-se în România şi nimeni nu v-a invitat să participaţi, guvernanţii noştri de atunci având cu totul alte priorităţi…

De atunci, propunerea Comisiei a fost adoptată şi de Parlamentul European cu o covârşitoare majoritate de voturi, urmând ca ea să fie integrată prin votul Consiliului European în prevederile a ceea ce va fi Uniunea fiscală şi bancară europeană, cea din care face parte şi o altă dimensiune care ne interesează foarte tare, fondul de ajutor pentru ţările din zona non-euro, cel la care s-a referit Diana Rusu într-n articol publicat zilele trecute în ziarul nostru.

Cea mai importantă şi sensibilă dintre prevederi priveşte obligativitatea fiecăreia dintre băncile aflate în dificultate  să restituie într-o săptămână 5000 de Euro din banii depunătorului, aceasta în cazul depozitelor securizate, cele de până la 100.000 Euro. 

În plus, în textul adoptat de Parlamentul European, se specifică faptul că, începând cu 2017, schemele de asigurare a depozitelor bancare vor fi obligate să returneze TOTALITATEA celor 100.000 de Euro (sau a sumei existente până la acest prag) în maximum o săptămână. Se introduce şi posibilitatea unor excepţii, în sensul că unele state membre ar putea extinde această perioadă la 20 de zile lucrătoare, cu condiţia respectării obligaţiei de a returna depunătorului, în termen de o săptămână, suma de 5000 de Euro “absolut necesară pentru a permite oamenilor să-şi poată asigura necesităţile zilnice până în momentul în care schema de garantare a depozitelor le va returna totalitatea depunerilor”.

În plus, sunt întărite regulile care stabilesc modul în care băncile contribuie la Fondul comun de garantare a depozitelor, cel care urmează să intre automat în acţiune în momentul falimentului unei bănci. Astfel, fiecare bancă este obligată să contribuie cu 1,5% din valoarea depozitelor pe care le deţine, dar se mai introduce şi ceva asemănător cu principiul “poluatorul plăteşte”, în sensul că băncile considerate a avea un grad mai mare de risc vor plăti de două ori şi jumătate mai mult decât celelalte. Principiu împotriva căruia s-au propnunţat mai multe state membre, argumentând că acel coefficient trebuie să fie bazat exclusiv pe valoarea totală a depozitelor deţinute de o bancă şi nu trebuie acceptat criteriul unei diferenţieri în funcţie de gradul de risc al activităţii acesteia. Obiecţie totalmente falsă, propulsată de lobby-ul bancar, în totală neconcordanţă cu realitatea existentă…

Mizele sunt enorme. De credibilitate a sistemului bancar în raport cu cetăţenii dar şi a Uniunii Europene în general faţă de populaţia dezorientată şi speriată de modul în care instituţiile europene s-au bâlbâit timp de o săptămână în cazul cipriot înainte de a anunţa că iniţiativa propusă de miniştrii de finanţe, cea de taxare a tuturor depozitelor, era o idioţenie fără margini şi venea împotriva reglementărilor existente la nivel european.

Este foarte important să existe asemenea reasigurări în momentul când Comisia Europeană pare să se apropie de momentul în care va prezenta o iniţiativă legislativă care urmează să instituţionalizeze modelul cipriot ca formulă de ieşire din criză, adică să ofere statelor membre posibilitatea de a preleva direct din conturile de peste 100.000 de euro.

Protecţia celor săraci şi taxarea celor bogaţi? Un principiu pe care l-am auzit odinioară...Problema este că apar criterii noi, absolut neobişnuite pentru Europa statului de drept bazat pe protecţia proprietăţii private. Dacă, în cazul Ciprului, ideea sugerată a fost că urmau să fie taxate conturile mogulilor ruşi, întrebarea este, în cazul în care măsura va deveni legiferată la nivel european, dacă este sau nu acceptabilă naţionalizarea unor venituri obţinute legal...Pe de altă parte, temerea că va urma un exod al conturilor spre bănci ale unor state non-europene este una absolut reală, mai ales dacă urmează să apară şi o altă prevedere legislativă şi anume taxarea dobânzilor nu per cont şi bancă, ci prin însumarea veniturilor obţinute prin dobânzi de la bănci diferite dar aparţinând aceleiaşi persoane.

Poate o asemenea dezbatere ar trebui să fie deschisă şi în România. Este absolut necesară informarea cetăţenilor pe un sector care, iată, devine exploziv şi cuprinde, cel puţin pe plan european, destul de multe necunoscute. Nu ştiu cât vă interesează, dar ar trebui...poate măcar răspunsul la întrebarea dacă Fondul de garantare al depozitelor din România, în formula actuală, este în stare să suporte operaţiuni de returnare a depozitelor ca cele presupuse de textele legislative europene.