Analiză realizată de Andreea Pernici*

Acest demers, care îşi are rădăcinile în politica internă balcanică de ceva vreme, nu vine însă în mod gratuit. Intenţia unui viitor pro-european este văzută de către Est drept o ameninţare, o lovitură sub centură, din ce în ce mai greu de suportat, iar această perspectivă nu face decât să deschidă calea unui noi întâlniri, iniţial timide, pe axa Occident-Federaţia Rusă. Nu putem spune că jocul pentru influenţa geopolitică ne este străin, cum nu putem nici să minţim că nu cunoaştem deja tertipurile folosite în astfel de situaţii. Ceea ce putem spune însă, fără să exagerăm, este ca miza aderării Macedoniei la structurile euro-atlantice, este cu siguranţă una ridicată, iar când acest lucru se întâmplă, procesul tinde să îşi piardă un atribut preţios: onestitatea.

Ce s-a întâmplat până acum?

Ca şi în cazurile precedente, consolidarea discuţiilor dintre Skopjie şi instituţiile internaţionale este pe de o parte sinonimă cu elaborarea de politici publice fundamental diferite, restructurări administrative, obiective economice atinse, indici macro-statistici controlaţi, şi lista poate cu siguranţă continua.

Pe de altă parte, negocierile sunt determinate şi de coordonata relaţiilor internaţionale, în acest caz specific fiind vorba despre relaţia Macedoniei cu Grecia, statul vecin la sud, şi mai important, statul cu drept de veto în ceea ce priveşte decizia de admitere în cele două structuri transfrontaliere.

Care este, aşadar, povestea celor două?

Grecia şi Macedonia au coordonate istorice comune care se traduc într-o dispută îndelungată în ceea ce priveşte numele republicii. Epicentrul acestei dispute este anul 1991, cel al destramării Iugoslaviei şi al proclamării independenţei statului balcanic sub numele de Republica Macedonia. Problematică este regiunea nordică vecină, care aparţine regimului Atenian şi care poartă aceaşi denumire, cu o valenţă naţională adăugată: Macedonia Grecească. Astfel, ambiguitatea denumirilor a determinat refuzul Greciei de a recunoaşte numele oficial al Macedoniei, declarat în Constituţie şi folosirea unei denumiri provizorii în toate documentele oficiale (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).

Actorii internaţionali care au sprijinit cele două tabere ne sunt cunoscuţi, interesantă fiind observarea metodelor abordate de către aceştia.

Conflictul nu a prins valenţe agresive, însă a fost mediat în permanenţă de organismele internaţionale. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat cu un ritm accelerat şi am fost martori la un moment care poate fi descris drept istoric: Acordul de la Prespa, semnat de miniştrii de Externe ale celor două ţări: Nikos Kotzias şi Nikola Dimitrov, pe data de 17 iunie. Prin intermediul acestuia, reprezentanţii macedoneni au acceptat ca noul nume al statului să fie Repubica Macedonia de Nord, în schimbul sprijinului total al Greciei în procesul de aderare, dar şi a recunoaşterii naţiunii şi limbii macedonene. Acţiunea a fost puternic sustinuţă de UE, NATO şi SUA, iar înlăturarea problemei externe a deschis calea aderării.

Însă nici pe plan intern, lucrurile nu sunt uşoare. Primul pas determinant în acest context este schimbarea Constituţiei, proces politic în fruntea căruia se află prim-ministrul Zoran Zoev. Un moment definitoriu, în jurul cărui s-au aliniat toate eforturile depuse de Moscova, respectiv de Occident, este cel al referendumului din 30 septembrie, referendum ce a divizat statul despre care discutăm în două tabere cu viziuni diametral-opuse cu privire la interesul naţional, tabere pro şi contra integrare. Bineînţeles că actorii internaţionali care au sprijinit cele două tabere ne sunt cunoscuţi, interesantă fiind observarea metodelor abordate de către aceştia.

Ce a făcut Occidentul?

Angela Merkel la Skopje, susţinând referendumul penru schimbarea denumirii statutului. FOTO EPA-EFE

Răspunsul este simplu. Nu a ezitat să îşi vocalizeze sprijinul prin intermediul marilor reprezentanţi de politică externă. Un prim exemplu este cel al vizitei oficiale a cancelarului Angela Merkel, pe data de 8 septembrie, care a avut ca principal obiectiv transmiterea unui mesaj puternic de încurajare pentru macedoneni să îşi voteze viitorul la referendum. Cancelarul german a declarat:

Viitorul ar putea fi, cu un rezultat de succes al referendumului, preluarea statului de membru în NATO şi de asemenea, intrarea în familia UE.

De asemenea, şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a afirmat: Suntem pregătiţi să vă primim ca cel de-al 30-lea membru NATO. Şi Federica Mogherini, care deţine funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al UE, a vizitat capitala statului, adresând acelaşi tip de discurs.

În ceea ce priveşte contribuţia SUA, Secretarul Apărării, Jim Mattis, a descris Macedonia, în prima sa vizită oficială la Skopjie, ca fiind un partener de securitate pe care te poti baza si un contribuitor valoros la pacea si securitatea globală, fiind un lider în iniţiativele de securitate regionale. În acelaşi timp, acesta nu a ezitat să denunţe aportul pe care campaniile de propagandă ruseşti îl au în problematica referendumului, precizând: „fără îndoială (ruşii) au transferat bani şi conduc de asemenea largi campanii de influenţă, menţionând însă că este neclar cât de eficiente au fost aceste demersuri“.

Ce citim printre rândurile ultimei declaraţii?

Macedonia, care deşi şi-a construit o identitate culturală puternică în cei 27 de ani de la destrămarea Iugoslaviei, rămâne o democraţie fragilă, care poate deveni uşor victimă a fenomenelor de dezinformare. Un studiu recent, efectuat de către Open Society Institute în Sofia, a clasat Macedonia pe locul 35 din Europa în media literacy, ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai susceptibile state la fenomenul de fake-news: Ţările Balcanice sunt cele mai vulnerabile la efectele adverse ale fake news-urilor şi aflării adevărului post-ştiri, existând o mass-media controlată, deficienţe în educaţie şi încredere scăzută în societate. Astfel, cu toate că Congresul American a alocat bani în ianuarie 2017 pentru a lupta împotriva campaniilor de dezinformare ruseşti, în cazul de faţă fiind vorba de suma de 8 milioane de dolari strict pentru Republica Macedonia, instrumentele estice, îşi demonstrează încă o dată eficienţa, ajungând la opinia publică macedoneană.

Cum a ripostat Federaţia Rusă?

În publicaţia Eurasia Daily Monitor Volume: 15, Editia 117, Margarita Assenova precizează ca pe data de 5 august, o coaliţie de 28 de partide politice de dreapta, asociaţii civice şi ONG-uri, au lansat campania Macedonia Boycotts, al cărui lider este Janko Bacev, preşedintele partidului United Macedonia. Cel din urmă este singurul partid pro-rus din ţară şi are un puternic mesaj împotriva guvernării lui Zaev.

Astfel, numeroase noi pagini Facebook au atacat referendumul prin încurajarea la boicot. Diplomaţi vestici susţin că aproximativ 40 de noi profile sunt create in fiecare zi, iar principalele mesaje sunt „Boycott the referendum“, „Don't destroy Macedonia“, „Zaev is a traitor“. Conform Investigative Reporting Lab, mii de conturi false de Twitter şi Facebook cu hashtag-ul #Bojkotiram, au apărut în săptămânile precedente referendumului. Această metodă nu ne este străină.

Exemple de posturi pro-boicot:

#Boicot pentru Macedonia de Nord

Boicot! Nu vota! Capcana referendumului!

El a încheiat un contract cu diavolul pentru vânzarea Macedoniei.

Trădare!

Începerea negocierilor pentru naţiune.

Totodată, fire narative menite să creeze panică şi să alarmeze populaţia au apărut pe canalele media, un exemplu ar fi cel al cântăreţei faimoase care a fost rănită în urma unei agresiuni domestice, dar despre care s-a vehiculat că a fost rănită în timpul protestelor din iunie, în intenţia vădită de a alarma societatea. Expertul Marko Trohanovski, care lucrează pentru Societas Civilis, un institut care se concentrează pe promovarea democraţiei, a menţionat că dezinformarea a fost clarificată ulterior, dar şi-a atins obiectivul scontat.

De asemenea, o ştire falsă, de data aceasta cu implicaţii mult mai grave, indica că trupele americane aflate în exerciţiu militar la Krivolak în Macedonia, au folosit muniţie care conţine Uraniu. Ştirea a devenit în scurt timp virală. Ministerul Apărării, Radmila Sekerinska a declarat ulterior că fotografiile publicate, în care este observată muniţia radio-activă, sunt exemple clare de fake-news, şi au intenţia evidentă de a alimenta panica şi a cauza neîncredere. Experţii Ministerului Apărării explică confuzia cartuşelor, care au un înveliş de cupru, culoare ce poate fi uşor asemănată cu muniţia pe baza de uraniu. Descrierea exerciţiului NATO ca unul rău-voitor, care încalcă normele internaţionale de securitate este strategia rusă menită să nască sentimente de nesiguranţă şi frică în rândul cetăţenilor.

Moscova nu s-a oprit însă la reţeaua cibernetică, şi a plusat şi prin finanţarea acţiunilor cu scopul incitării protestelor violente. În timpul Summit-ului NATO de la Bruxelles din iulie 11-12 iulie, Atena expulza doi diplomaţi ruşi care au încercat să submineze înţelegerea cu Skopje, în timp ce pe partea cealaltă a graniţei, Zaev dezvăluia schema elaborată de corupţie finanţată de oamenii de afaceri ruşi.

Conform documentelor publicate de Ministerul de Interne dezvaluite de BuzzFeed News, Organized Crime and Corruption Reporting Project, si Investigative Reporting Lab Macedonia, una dintre sursele plăţilor efectuate către reţeaua pro-estică macedoneană este Ivan Savvidis, un miliardar rus, fost membru al parlamentului de la Moscova, şi un apropiat al liderului Vladimir Putin. Conform raportului, plăţile, care au atins valoarea de 300 000 de euro, au fost efectuate către politicieni macedoneni din partide diferite, membri ai noilor organizaţii naţionaliste radicaliste şi huliganilor galeriilor de fotbal Vardar care au participat în diverse proteste. Un exemplu concret este cel al episodului de încăierare cu ofiţerii de poliţie din faţa Parlamentului, care a fost puternic diseminat drept un semnal al brutalităţii guvernului. Mai mult decât atât, câţiva dintre cei implicaţi în conflict au recunoscut ulterior că au fost plătiţi să cauzeze probleme.  

În continuarea declaraţiilor sale, Zoran Zaev a menţionat că oameni de afaceri greci care simpatizează cu cauza rusească au platit aripa naţionaliştilor de dreapta sume între 13.000 şi 210.000 de dolari pentru a comite aceleaşi acte de violenţă înaintea referendumului.

Completând seria instrumentelor estice, punctăm şi identificarea slăbiciunilor care deja există, mai precis implicarea problemei albaneze în conflict. Aproximativ 25% din populaţie aparţine minorităţii albaneze, care este în favoarea acordului, privind Uniunea ca sursa reducerii sărăciei şi discriminării etnice, în timp ce grupări ale majorităţii slave o consideră împotriva intereselor naţionale. Astfel, numeroase postări au apărut pe Facebook însoţite de întrebarea Aveţi de gând să lăsaţi albanezii să vă schimbe numele?, într-o încercare de a arunca în aer tensiunile. Este clar că o societate divizată este mult mai uşor de controlat, iar cu cât clivajele sunt mai profunde, cu atât mai simplu este să câştigi grupuri care aderă la cauza ta.

Un sistem ce nu dă greş?

Pe 19 octombrie, Parlamentul de la Skopje votează schimbarea denumirii statului. FOTO EPA-EFE

Referendumul de pe 30 septembrie 2018 a fost invalidat, prezenţa la vot nu a atins pragul de 50% necesar trecerii acestuia. Rezultatul a fost însă unul majoritar, 91,46% au votat în favoarea integrării.

Cifrele pot fi interpretate în numeroase feluri. Coaliţia de la guvernare, reprezentată în principal de Uniunea Social-Democrată din Macedonia (SDSM), a interpretat procentul de 91,46% ca un semnal clar în favoarea continuării demersurilor implementării Acordului, fapt care s-a şi întâmplat.

„Macedonia de Nord“ a devenit un teatru perfect pentru a urmări o confruntare hibridă din care nu lipsesc niciunul dintre instrumentele pe care Rusia le-a utilizat până acum şi pe alte teatre de operaţiuni.

Pe 19 octombrie 2018, 80 de parlamentari din cei 120 au votat în parlament pentru schimbarea numelui statului în Constituţie, urmând a fi votat amendamentul final. Opoziţia în schimb, a tradus slaba participare la vot ca un indice al voinţei alegătorilor, îndreptată spre respingerea Acordului de la Prespa, ceea ce a alimentat şi un val de nemulţumire în rândul naţionaliştilor pro-ruşi. Reacţia imediat următoare, care se continuă şi în prezent este contestarea demersului din Parlament, fiind descris de publicaţiile pro-ruse drept un demers nelegitim, care a fost controlat de de SUA, prin metode lipsite de scrupule: şantaj, ameninţări şi mituirea reprezentanţilor. Cele din urmă fac parte din discursul ministrului de Externe rus Maria Zakharova, de pe data de 26 octombrie.

Discuţia este în mod cert mult mai complexă decât atât, cu toate acestea putem extrage o concluzie validă: aderarea este mai aproape ca niciodată pentru macedoneni, însă regiunea reprezintă un adevărat teatru de război al influenţelor, iar deznodământul este departe de a fi aflat. Resursele ruseşti sunt imense, iar varietatea şi eficienţa lor continuă să ne surprindă. Rămâne însă de văzut dacă leadership-ul instituit de Zaev va rezista presiunilor. Deocamdată a câştigat o bătălie.

„Macedonia de Nord“ a devenit un teatru perfect pentru a urmări o confruntare hibridă din care nu lipsesc niciunul dintre instrumentele pe care Rusia le-a utilizat până acum şi pe alte teatre de operaţiuni. Vom reveni.

*Andreea Pernici este colaborator Larics, studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice, în cadrul Universităţii din Bucureşti, dar şi a Facultăţii de Cibernetică Economică, în cadrul Academiei de Studii Economice. A făcut parte din programul de Internship LARICS 2018.