dacă nu sunt respectate revendicările de autonomie, atunci este foarte grav.

Dar mi se pare şi mai condamnabilă atitudinea, din nou, a autorităţilor române, blocate parcă definitiv în defensiva de tip “wait and see”, timorate, ca de atâtea alte ori, de propria neştiinţă în ce priveşte legislaţiile europene şi modul în care se poate reacţiona (şi alte state o fac, extrem de limpede, rapid şi dur) în apărarea propriilor interese naţionale.

Dar, dincolo de toate aceste aspecte discutate, rediscutate şi semnalate de atâtea ori în trecut, de data aceasta apare mai limpede ca oricând nedumerirea legată de amorţeala, inacţiunea şi ciudata vacanţă mentală a europarlamentarilor noştri. Bătălia pe care liderul extremiştilor de la Jobbik a anunţat-o în România nu se poartă doar aici la noi, în perimetrul taberei de vară organizată cu graţiosul concurs al autorităţilor locale şi prin repetata bunăvoinţă a Consiliului Judeţean din zonă. Este una care priveşte, pornind de la Ţinutul Secuiesc, regiunea Transilvaniei, dar vizează, în egală măsură, alte teritorii din jurul Ungariei de azi, în speranţa anunţată a anulării Tratului de la Trianon şi construcţiei Ungariei Mari.

Şi această bătălie se poartă, politic, de mulţi ani, printr-un demers bine conturat care-şi are contrul de greutate la Bruxelles, deoarece oficialii europeni sunt cei care trebuie să fie convinşi că minoritatea maghiară din ţările învecinate Ungariei trăieşte marea dramă a dispariţiei identităţii naţionale, furată, distrusă, anihilată de ţări precum România, spre exemplu. De unde şi eventuala legitimitate a cererii de autonomie, rezultanta logică a sutelor de manifestări organizate în capitala europeană pe această temă, ocazie în care se arată şi de acum foarte cunoscuta hartă a Transilvaniei înconjurată de sârmă ghimpată....

După episodul de ieri din România, nutream speranţa (mărturisesc, naiv-imbecilă) că, în fine, măcar acum când lucrurile au ajuns de o asemenea gravitate, europarlamentarii noştri să glăsuie ceva. Să gângurească, fie şi sfios sau scârbit, după cum le e felul, un mic mesaj de protest. Să pună pe cineva să le scrie o misivă către doamna Reding, către domnul Barroso, către domnul Schulz, în care să spună că în ţara lor are loc o provocare de tip rasist, extremist, deloc în acord cu normele europene.

Până la acestă oră nu a grăit nimeni nimic. Nu-i interesează şi nici măcar apropierea alegerilor europarlamentare nu-i mişcă din amorţeala tradiţională. Şi nici n-ar avea de ce, ei ştiind bine că nominalizările pe liste se fac pe cu totul alte criterii decât performanţa reală în asemenea momente delicate. Băieţii de la UDMR, alături de colegii de la PDL în grupul PPE, sunt solidari în tăcere deoarece membru al aceluiaşi grup este şi Laszlo Tokes... Socialiştii tac mâlc şi ei, digerând foarte greu recentul episod în care a apărut persoana doamnei Corina Creţu, vicepreşedinte de grup, dar şi în aşteptarea ordinelor de la centru, acelea imposibil de dat cât timp premierul e în vacanţă, domnul Dragnea în vizită la DNA şi în silenzio stampa după ce s-a dus pe apa sâmbetei perspectiva regionalizării în acest an. Liberalii tac şi ei, blocaţi de eşecul ideii de referendum pentru constituţie şi, după cum se aude, dornici foarte în a deschide canale rapide de comunicare cu cei de la PPE. Şi...cam atât.

Şi, în final, cum rămâne? Exact cum a fost şi înainte. Veţi auzi, din nou, voci “nevinovate” din public spunând că băieţilor de la Jobbik nu trebuie să li se dea atenţie, sunt fie descreieraţi, fie visători nevinovaţi, că nu trebuie să escaladăm inutil situaţia etc. Între timp, programul celorlalţi merge înainte, conform propriei logici, ajutaţi de indiferenţa românească. Să ne aducem însă aminte de mesajul dat în februarie 203 de Primul Ministru al României:

Vreau să vă rog, domnule ministru de Externe, înainte să plecaţi la Bruxelles – nu dumneavoastră, MAE – să daţi un răspuns foarte ferm şi foarte clar că nu acceptăm niciun fel de – eu nu vreau să folosim un termen nediplomatic, aş fi spus în mod normal obrăznicii -, dar nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale. Cred că avem cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, de autonomie a structurilor locale. Cred că, dacă cineva vrea să-şi facă campanie electorală în România, vreau să aveţi o atitudine foarte fermă, fără să ne lăsăm prinşi în capcane pe această temă. Nu cred că cineva ne poate spune ce steaguri afişăm pe aici şi cum să afişăm steagurile. O să rog şi domnul ministru de Interne, prefecţii, toate autorităţile statului să-şi facă datoria conform legii. Nu vreau să cădem în capcana de a fi provocaţi, dar nici nu vreau să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern (…) E foarte importantant acest lucru, ca să nu-şi închipuie totuşi cineva că putem să întoarcem de prea multe ori obrazul şi cred că sunt nişte lucruri pe care trebuie să le punem la punct foarte clar”.

Aferim! Dar l-a ascultat cineva ? Cu ce urmări? Ce s-a întâmplat din februarie până acum pentru ca, din nou, să primim lecţii de peste frontieră ? Unde s-a dus bărbăteasca decizie de a nu mai întoarce obrazul de prea multe ori, unde este atitudinea fermă promisă? S-au topit de căldură şi duse au fost. Precum şi apelul ca domnul ministru de interne, prefecţii şi autorităţile statului să-şi facă datoria conform legii. Care ministru? Care prefecţi? Care autorităţi?

Ce s-ar întîmpla dacă, vreodată, cândva, poate în altă Românie, chiar aşa se va şi întâmpla?  Vom avea oare şi europarlamentari care să se bată pentru România?