VIDEO Zeci de mii de britanici, în stradă pentru a protesta faţă de decizia lui Boris Johnson de a suspenda Parlamentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de oameni au ieşit pe stradă, sâmbătă, în mai multe oraşe din Marea Britanie, pentru a protesta faţă de mişcarea prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul în ultimele săptămâni dinaintea Brexitului, informează AFP.

Protestele au loc înaintea unei săptămâni politice intense în care oponenţii lui Johnson vor încerca să blocheze acţiunea sa în instanţă şi să legifereze împotriva unui Brexit fără acord.

Zeci de mii de oameni au ieşit să protesteze în mai multe oraşe din Marea Britanie, inclusiv Manchester, Glasgow, Birmingham, Brighton, Swansea, Bristol şi Liverpool, fiind nemulţumiţi de suspendarea Parlamentului, în ceea ce ei consideră o încălcare flagrantă a democraţiei britanice.

Organizatorii au spus că speră că sute de mii de oameni vor participa la demonstraţii, organizate sub sloganul #StopTheCoup (în traducere, Opriţi lovitura de stat).

Grupul de stânga Momentum, aliat apropiat al principalei formaţiuni din opoziţie Partidul Laburist, le cere susţinătorilor săi să „ocupe podurile şi să blocheze drumurile”.

Principala demonstraţie de sâmbătă va avea loc în faţa biroului lui Johnson din Downing Street, în jurul orei locale 11:00 (13:00, ora României) şi vor mai avea loc mitinguri în peste 30 de alte oraşe şi localităţi.

Johnson îi avertizează pe parlamentari

Johnson, care a ajuns la putere acum o lună, după alegerile pentru şefia Partidului Conservator, a promis că va conduce Marea Britanie spre ieşirea din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu Bruxellesul.

El a spus că este pregătit să încheie un acord, câtă vreme prevederile potrivit cărora Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală chiar şi după Brexit sunt eliminate din acordul existent încheiat între predecesoarea sa, Theresa May, şi Bruxelles.

Însă liderii UE au precizat că încă aşteaptă propuneri concrete de la Londra. David Frost, consilierul lui Johnson pe problema Brexitului, este aşteptat la Bruxelles, săptămâna viitoare, pentru noi discuţii.

Parlamentarii din opoziţie şi chiar unii din Partidul Conservator vor ca Johnson să amâne Brexitul dincolo de 31 octombrie, dacă nu reuşeşte să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană. Între timp, guvernul se pregăteşte de eventualitatea unui Brexit fără acord.

Vineri, Johnson i-a avertizat pe parlamentari de încercarea de a-i zădărnici planurile, spunând că decizia de a amâna Brexitul încă o dată ar afecta definitiv încrederea publicului în politic.

1,6 milioane de semnături 

Regina Elisabeta a II-a a aprobat decizia lui Johnson de a suspenda vreme de câteva săptămâni parlamentul, miercuri, stârnind revolta opiniei publice şi promisiuni de rezistenţă de la parlamentari.

Partidul Laburist a spus că e gândeşte la un vot de neîncredere în guvernul conservator al lui Johnson, care are o majoritate fragilă de 320 la 319.

O petiţie online care cere ca guvernul să inverseze suspendarea a strâns până astăzi 1,6 milioane de semnături.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite