Dar mai este ceva: veţi vedea că este mai dramatică, mai plină de elemente senzaţionale decât orice poveste din imaginarul servit de autorii de gen şi, în acelaşi timp, pune în scenă un profesionist parte a unei generaţii de profesionişti de rang înalt din „lumea umbrelor“ - ultimii de acest fel - care nu au acceptat niciodată ideea că au trădat, nu au avut absolut niciodată remuşcări pentru ceea ce au făcut şi au justificat totul, timp de decenii, prin convingerile lor în favoarea idealurilor comuniste. Chiar aşa a şi fost: ei nu au cerut nici bani, nici avantaje ulterioare recuperării lor de KGB, nu au fost „pescuiţi“ nici cu ofertele uzuale de prostituate (feminine sau masculine) transformate în „nade cu miere“ sau prin ameninţări la adresa membrilor familiei etc. Au fost cei mai importanţi şi ultimii mari exponenţi ai perioadei în care spionajul se baza în măsură covârşitoare pe valoarea factorului uman şi pe capacitatea agenţilor de disimulare dar şi de clădire a unor relaţii excepţionale bazate pe farmecul şi talentul personal. Fiecare, înainte de a intra în activitatea de spionaj, era un personaj uman ieşit din comun, era un talent recunoscut, era o personalitate cu o valoare intrinsecă deosebită. Generaţia va începe să dispară în momentul în care, tehnic vorbind, lumea informaţiilor - tocmai din spaima de a mai folosi spioni de genul britanic, a decis - începând cu SUA - să pună accent din ce în ce mai mare pe înlocuirea agenţilor umani cu datele obţinute prin supraveghere electronică. Lăsându-şi astfel descoperit spatele, aşa cum s-a întâmplat în cazul Snowden, spre exemplu.

Blake are acelaşi tip de convingeri comuniste fanatice precum „grupul celor 5 de la Cambridge“ dar, spre deosebire de ei, nu provine din mediul cel mai select al Marii Britanii. În rest, comunist la fel de convins ca şi ei, oferindu-şi serviciile şi - perioada între 1930 cel puţin 1955, transmiţând ruşilor tone de informaţie strict secretă, afectând grav interesele de securitate ale UK şi US odată cu predarea către KGB, printre multe altele, a listelor complete a ofiţerilor britanici conspiraţi aflaţi în misiune în Europa. Donald Maclean, Guy Burgess, Harold „Kim“ Philby, Anthony Blunt şi John Cairncross au fost membri ai ierarhiei superioare a MI6, controlau sau aveau acces direct la toate datele oferite de spionajul extern britanic, de rapoartele contraspionajului şi de tot ce ajungea pe linia americană, inclusiv de avertismentele de securitate privind suspiciunile privind activitatea unor agenţi ruşi infiltraţi sau - ceea ce a făcut cumplit de rău - listele de simpatizanţi (persoane individuale sau organizaţii culturale din societatea civilă) pe care colegii lor îi suspectau fie şi de simpatii comuniste.

Blake (foto, dreapta, alături de cealaltă mare fostă personalitate de la MI6. Kim Philby, refugiat la Moscova şi devenit profesor la Academia KGB, pregătind viitoarele „conserve“ care urmau să fie infiltrate în lumea anglo-saxonă, se spune în rezervă şi acum), s-a născut pe 11 noiembrie 1922 la Rotterdam, dintr-o mamă olandeză şi un tată evreu egiptean naturalizat cetăţean britanic. După ce a intrat în marina britanică. După începerea celui de-al Doilea Război Mondial fuge din Olanda, cu recomandarea că deja intrase în rândurile rezistenţei olandeze. Se înrolează în marina britanică şi din 1944 începe să lucreze cu MI6. După încheierea războiului, este trimis pentru scurt timp la Hamburg şi studiază apoi rusa la Cambridge, fiind trimis în 1948 la Seul unde  avut misiunea de a culege informaţii despre China comunistă şi despre situaţia reală di partea vestic a URSS. Este luat prizonier de nord-coreeni atunci când aceştia cuceresc Seulul şi, în închisoare începe studiul operei lui Marx şi, din ură pentru americani pe care-i văzuse bombardând nemilos satele cu civili din Coreea de Nord, se converteşte la comunism. În 1953 iese din închisoare comunistă  şi se întoarce la Londra, iar cei din MI6 îl trimit din nou la Berlin pentru a-i folosi în primul rând abilităţile lingvistice: vorbea curent engleza, olandeza, germana, araba, idiş.

Cariera sa dublă duce la deconspirarea a sute de agenţi britanici şi occidentali ale căror identităţi reale le predă contactului său din KGB de unde trimite informaţii despre reţelele sovietice de spionaj dar, în acelaşi timp, alimentează pe ruşi cu rapoarte despre acţiunile britanice şi americane din zonă. Activităţile lui Blake sunt raportate britanicilor de către Michael Glonskiew  un spion polonez care fusese „preluat“ de britanici, este judecat în grabă şi condamnat în 1961 la 42 de ani închisoare. După cinci ani petrecuţi în ceea ce trebuia să fie închisoare de înaltă securitate de la Woormwood Scrubs, reuşeşte să fugă folosind o simplă scară de cânepă, ajutat de trei colegi de celulă: Sean Bourke (activist nord-irlandez) şi Pat Pottle şi Michel Randle, ambii activişti dedicaţi luptei împotriva înarmării nucleare. Urmează un episod tip „capă şi spadă“, absolut inexplicabil: cu toate că se dăduse alarmă de securitate şi fusese pus în capul listei de urmăriţi, ajutat de complici, Blake reuşeşte să părăsească Marea Britanie într-un vehicul de turism cu care, folosind tehnica „ascunderii la vedere“, reuşeşte să treacă cu un ferry pe la Dover. Britanicii cer sprijinul tuturor agenţiilor de spionaj din emisfera occidentală, în timp de camioneta merge încet, fără a depăşi limita de viteză, trece prin Franţa, ajunge în vestul Germanii, trece la fel de liniştit prin punctul de frontieră de la Helmstedt-Mariemborm şi ajunge în Germania de Est unde este preluat de cei din KGB.

Este decorat de Vladimir Putin în 2007 cu medalia prieteniei şi, până la moarte, deţine titlul de colonel KGB. Deloc onorific, din moment ce un fost director al FSB, Serghei Lebedev, scria că, la vârsta de 86 de ani, „avea încă un rol activ în activităţile serviciului de informaţii“.

Iar Putin însuşi, foarte în cunoştinţă de cauză, consemna în mesajul de condoleanţe transmis familiei şi prietenilor lui Blake de la Moscova, că omagia „nepreţuita contribuţie în asigurarea parităţii strategice şi menţinerii păcii pe planetă“.

De-abia cu aceste remarci se deschide mare întrebare în cazul lui Blake. Este sigur că, aşa cum au procedat şi cei din „cercul de la Cambridge“ a păstrat nişte documente ca garanţie personală de supravieţuire, într-atât de preţioase încât i-au făcut absolut intangibili pe toată durata vieţii lor tocmai pentru că era vorba despre securitatea lumii occidentale şi, în orice caz, a Marii Britanii?

Putin face acum o aluzie neobişnuit de precisă la o contribuţie decisivă a lui Blake în menţinerea parităţii nucleare şi, în consecinţă, a „echilibrului terorii“. Vor urma oare detalii, aşa cum se aude pe canalele atât de complicate ale unei lumi într-atât de discretă încât pare că nici unu există? Sunt câţiva care pariază în acest sens.