Studiu: Numărul chinezilor din Wuhan infectaţi cu SARS-CoV-2, de zece ori mai mare decât cel raportat oficial

Studiu: Numărul chinezilor din Wuhan infectaţi cu SARS-CoV-2, de zece ori mai mare decât cel raportat oficial

Viaţa în Wuhan la un an de la apariţia noului coronavirus FOTO Getty Images

Aproximativ 500.000 de oameni din Wuhan, ceea ce reprezintă 5% din totalul populaţiei oraşului chinez, este posibil să fi fost infectaţi cu SARS-CoV-2, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din China.

Ştiri pe aceeaşi temă

Populaţia oraşului Wuhan din provincia Hubei, unde a fost descoperit noul coronavirus, la finalul anului trecut, este de 11 milioane.
 
Dacă rezultatul studiului este real, numărul e de zece ori mai mare decât cel raportat oficial pentru Wuhan, de 50.354.
 
În China, cazurile asimptomatice nu sunt contabilizate oficial.
 
Rezultatele studiului au fost prezentate înaintea unei vizite pe care o echipă internaţională de oameni de ştiinţă o vor întreprinde în Wuhan pentru a investiga originea coronavirusului. Echipa va ajunge aici luna viitoare, după mai multe luni de negociere cu Beijingul, care a arătat reticenţă cu privire la o anchetă independentă.
 
Anul acesta, China a fost acuzată de lipsă de transparenţă referitor la cifrele comunicate în pandemie. Mulţi critici şi-au arătat îndoiala privind datele.
 
Pentru acest nou studiu au fost prelevate probe de la 34.000 de oameni din Wuhan, din provincia Hubei, din Beijing, Shanghai şi alte patru provincii, au transmis oficialii.
 
Pentru Wuhan, cercetătorii au descoperit o rată de prevalenţă a anticorpilor de 4,43%, iar în provincia Hubei, de 0,44%.
 
Dintre cei 12.000 de oameni testaţi pentru anticorpi în afara Hubei doar 2 au avut rezultat pozitiv.
 
Studiul a fost efectuat la o lună după ce China a anunţat că a oprit primul val al pandemiei. El concluzionează că numărul celor infectaţi în afara Wuhan a fost mic, susţinând că măsurile luate în Wuhan au prevenit răspândirea virusului la o scară mai mare în ţară.
 
La începutul anului a fost descoperit că noul coronavirus avea legătură cu o piaţă din Wuhan şi a fost sugerat că acolo a făcut trecerea de la animale la oameni. Însă experţii cred acum că acolo doar a fost amplificat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările