Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Asia Centrală, lansată de membri ai Statului Islamic şi soldată cu 32 de morţi

Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Asia Centrală, lansată de membri ai Statului Islamic şi soldată cu 32 de morţi

Vedere din Tadjikistan FOTO AFP

O revoltă declanşată de membri ai organizaţiei teroriste sunnite Statul Islamic (SI) s-a soldat cu 32 de morţi într-o închisoare de maximă securitate din Tadjikistan, a anunţat luni Ministerul Justiţiei al acestei ţări din Asia Centrală cu peste o mie de cetăţeni alăturaţi forţelor jihadiste din Irak şi Siria, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această revoltă sângeroasă a avut loc duminică seara la închisoarea din Vahdat, un oraş situat la 17 kilometri est de capitala Duşanbe. Circa 1.500 de deţinuţi se află în această închisoare de maximă securitate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei din Tadjikistan, revolta a izbucnit cu înjunghierea a trei gardieni şi a cinci deţinuţi, care au murit. Ulterior, autorii revoltei au luat ostatici mai mulţi deţinuţi, au dat foc unor unităţi medicale şi au atacat personalul instituţiei, în scopul de a-şi deschide o cale de evadare.

„În urma unei operaţiuni de represalii, 24 de membri ai acestui grup au fost ucişi şi alţii 35 arestaţi. Ostaticii au fost eliberaţi“, precizează comunicatul.

Printre autorii acestei acţiuni sângeroase, autorităţile de la Duşanbe l-au identificat pe Behruz Gulmurod, în vârstă de 20 de ani, fiul unui fost şef din cadrul forţelor speciale ale Tadjikistanului devenit un membru important al Statului Islamic. Acest fost lider jihadist a fost ucis în septembrie 2017 în Siria.

Behruz Gulmurod ispăşeşte o pedeapsă de zece ani de închisoare, primită în iulie 2017 pentru că a încercat să se alăture tatălui său în Siria.

Printre deţinuţii asasinaţi duminică seara se află doi membri de vază ai partidului Renaşterea Islamică, singura formaţiune politică musulmană de opoziţie, permisă până în 2015, precum şi un predicator celebru cunoscut cu pseudonimul „Şeicul Temur“, care pretindea că este „profetul sfârşitului lumii“.

A doua revoltă în şase luni

Luni, numeroase rude ale deţinuţilor se înghesuiau în jurul închisorii pentru a afla noutăţi, potrivit unui jurnalist al AFP.

În noiembrie 2018, o altă revoltă revendicată de SI s-a soldat cu 26 de morţi în închisoarea din Hodjent, un oraş de 170.000 de locuitori din nord-estul ţării. Revolta respectivă a avut loc la iniţiativa unui „fost membru“ SI care şi-a propus să provoace o evadare în masă, potrivit autorităţilor.

O ţară laică şi cu o populaţie majoritar sunnită, Tadjikistanul consideră o prioritate lupta împotriva fundamentalismului religios. În perioada 1992-1997, această ţară a traversat cinci ani de război civil între puterea pro-comunistă şi rebelii islamişti. Cel puţin 100.000 de persoane au murit în urma luptelor dintre cele două tabere.

Autorităţile acestei ţări vecine cu Afganistan estimează că peste o mie de localnici s-au alăturat jihadiştilor din Irak şi Siria, iar preşedintele Emomali Rahmon a luat, din 2015 încoace, mai multe măsuri radicale în vederea contracarării influenţei extremiştilor islamici, printre care obligativitatea bărbieritului şi descurajarea purtării hijabului.

De altfel, ascensiunea islamismului radical este o chestiune privită cu îngrijorare în majoritatea celor cinci ţări din Asia Centrală - Tadjikistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

Potrivit serviciilor ruse de securitate, între 2.000 şi 4.000 de cetăţeni din Asia Centrală s-au alăturat organizaţiilor jihadiste prezente în Irak şi Siria.

În ultimii ani, mai mulţi jihadişti originari din Uzbekistan au comis atentate sângeroase la New York, Stockholm, Sankt Petersburg şi Istanbul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: