MTV Video Music Awards 2016: Lista câştigătorilor. Beyonce a dominat gala, câştigând cele mai multe premii

MTV Video Music Awards 2016: Lista câştigătorilor. Beyonce a dominat gala, câştigând cele mai multe premii

Beyonce a câştigat opt trofee la MTV Video Music Awards 2016 FOTO Getty Images

Beyonce a dominat gala MTV Video Music Awards (VMA) 2016, duminică seară, la New York, unde artista americană a câştigat opt premii, inclusiv trofeul suprem - videoclipul anului -, şi a susţinut un recital de 15 minute, ce a inclus piese de pe cel mai recent album al ei, „Lemonade“, potrivit Reuters.

Într-o gală dominată de femei, Britney Spears a revenit pe scena VMA pentru prima dată în ultimul deceniu, iar Rihanna a urcat pe scenă de patru ori, inclusiv pentru a primi un premiu pentru întreaga carieră.

Record de trofee VMA pentru Beyonce

Beyonce a reuşit să bată recordul de cele mai multe premii MTV Video Music Awards, cumulând odată cu această gală 21 de trofee şi surclasând-o pe Madonna, care a câştigat 20 de trofee la evenimentul organizat anual de MTV, arată The Hollywood Reporter.

Beyonce a impresionat duminică seară, la Madison Square Garden din New York, interpretând cinci piese de pe noul ei album „Lemonade“, ale căror versuri vorbesc despre trădare, răzbunare şi emanciparea femeilor, sub forma unui singur cântec, cu o coregrafie originală. Artista americană a fost ovaţionată în picioare de spectatorii prezenţi în sală.

beyonce

Organizatorii galei VMA au anunţat cu doar trei ore înainte de show-ul de duminică seară că Beyonce va cânta la acel eveniment. Artista a păşit pe covorul roşu însoţită de trei mame ale unor bărbaţi afro-americani care au murit în custodia poliţiei americane în ultimii doi ani.

Videoclipul piesei sale „Formation“, ce are o consistentă încărcătură politică, a câştigat principalul trofeu al galei, „videoclipul anului“, învingându-le pe cele ale single-urilor „Hello“ (Adele), „Hotline Bling“ (Drake), „Sorry“ (Justin Bieber) şi „Famous“ (Kanye West).

Beyonce s-a impus, printre altele, la categoriile „cel mai bun videoclip al unei cântăreţe“, „cea mai bună coregrafie“, „cel mai bun montaj“ şi „cel mai bun video într-un format lung“. 

Britney Spears, pe scena VMA după 10 ani de absenţă

Într-o gală la care Beyonce a fost „furioasă“ şi îndrăzneaţă, Britney Spears, în vârstă de 34 de ani, a părut mai degrabă „retro pop“. A fost pentru prima dată când renumita cântăreaţă a apărut pe scena de la VMA după prestaţia ei dezamăgitoare din 2007, ce a marcat debutul unor crize majore în viaţa personală şi profesională a artistei. Prezenţa ei pe scena de la Madison Square Garden a avut loc la două zile după ce cântăreaţa a lansat un nou album de studio.

britney spears vma 2016

Rihanna, în vârstă de 28 de ani, a urcat şi ea pe scenă şi a interpretat 13 dintre cele mai de succes single-uri din cariera ei de 13 ani, inclusiv „Rude Girl“, „Diamonds“ şi „Only Girl in the World“.

rihanna vma 2016

Ea a fost recompensată cu Michael Jackson Video Vanguard Award, un trofeu ce i-a fost înmânat de rapperul canadian Drake, despre care presa a scris de multe ori că ar avea o relaţie romantică cu artista născută în Barbados.

„Ea este o persoană de care sunt îndrăgostit încă de când aveam 22 de ani. Este una dintre cele mai bune prietene ale mele din lumea întreagă. În viaţa mea de adult, am privit-o mereu ca pe un model, deşi ea este mai tânără decât mine“, a spus Drake.

drake rihanna vma 2016

Fifth Harmony, un grup pop compus din cinci cântăreţe, învingător la concursul „The X Factor“, a câştigat două trofee la VMA 2016 - denumite „Moonman“.

Rapperul Kanye West, care a „deturnat“ adeseori în trecut atenţia publicului în timpul galelor VMA, prin intervenţii controversate, a prezentat de această dată un nou videoclip pentru piesa lui intitulată „Fade“. Rapperul a precedat proiecţia videoclipului cu un discurs plin de divagaţii şi improvizaţii, în care a vorbit despre sărăcie, soţia lui - starleta Kim Kardashian -, disputa lui îndelungată cu Taylor Swift şi violenţa din cartierele cu populaţie predominant de culoare.

kanye west

Multe dintre numele mari ale industriei muzicale internaţionale, precum Adele, Taylor Swift şi Justin Bieber, au absentat de la gala de duminică seară.

 

Lista câştigători MTV Video Music Awards 2016

Videoclipul anului

Câştigător: Beyoncé – „Formation“
 
Nominalizări:
Adele – „Hello“
Drake – „Hotline Bling“
Justin Bieber – „Sorry“
Kanye West – „Famous“
 

Cel mai bun videoclip al unei cântăreţe

Beyoncé – „Hold Up“
 
Adele – „Hello“
Sia – „Cheap Thrills“
Ariana Grande – „Into You“
Rihanna ft. Drake – „Work“ (short version)
 

Cel mai bun videoclip al unui cântăreţ

Calvin Harris ft. Rihanna – „This Is What You Came For“
 
Drake – „Hotline Bling“
Bryson Tiller – „Don’t“
Kanye West – „Famous“
The Weeknd – „Can’t Feel My Face“
 

Cea mai bună colaborare

Fifth Harmony ft. Ty Dolla $ign – „Work From Home“
 
Beyoncé ft. Kendrick Lamar – „Freedom“
Ariana Grande ft. Lil Wayne – „Let Me Love You“
Calvin Harris ft. Rihanna – „This Is What You Came For“
Rihanna ft. Drake – „Work“ (short version)
 

Cel mai bun videoclip hip-hop

Drake – „Hotline Bling“ 
 
Desiigner – „Panda“
Bryson Tiller – „Don’t“
Chance The Rapper – „Angels“
2 Chainz – „Watch Out“
 

Cel mai bun videoclip pop

Beyoncé – „Formation“ 
 
Adele – „Hello“
Justin Bieber – „Sorry“
Alessia Cara – „Wild Things“
Ariana Grande – „Into You“
 

Cel mai bun videoclip rock

Twenty one pilots – „Heathens“ 
 
All Time Low – „Missing You“
Coldplay – „Adventure Of A Lifetime“
Fall Out Boy ft. Demi Lovato – „Irresistible“
Panic! At The Disco – „Victorious“
 

Cel mai bun videoclip electronic

Calvin Harris & Disciples – „How Deep Is Your Love“
 
99 Souls ft. Destiny’s Child & Brandy – „The Girl Is Mine“
Mike Posner – „I Took A Pill In Ibiza“
Afrojack – „SummerThing!“
The Chainsmokers ft. Daya – „Don’t Let Me Down“
 

Cel mai bun videoclip într-un format lung

Beyoncé – „Lemonade“
 
Florence + The Machine – „The Odyssey“
Justin Bieber – „PURPOSE: The Movement“
Chris Brown – „Royalty“
Troye Sivan – „Blue Neighbourhood Trilogy“
 

Cel mai bun debut

DNCE 
 
Bryson Tiller
Desiigner
Zara Larsson
Lukas Graham
 

Cea mai bună scenografie

David Bowie – „Blackstar“ 
 
Beyoncé – „Hold Up“
Fergie – „M.I.L.F. $“
Drake – „Hotline Bling“
Adele – „Hello“
 

Cea mai bună coregrafie

Beyoncé – „Formation“
 
Missy Elliott ft. Pharrell – „WTF (Where They From)“
Beyoncé – „Sorry“
FKA Twigs – „M3LL155X“
Florence + The Machine – „Delilah“
 

Cea mai bună regie

Beyoncé – „Formation“ 
 
Coldplay – „Up&Up“
Adele – „Hello“
David Bowie – „Lazarus“
Tame Impala – „The Less I Know The Better“
 

Cea mai bună imagine

Beyoncé – „Formation“ 
 
Adele – „Hello“
David Bowie – „Lazarus“
Alesso – „I Wanna Know“
Ariana Grande – „Into You“
 

Cel mai bun montaj

Beyoncé – „Formation“
 
Adele – „Hello“
Fergie – „M.I.L.F. $“
David Bowie – „Lazarus“
Ariana Grande – „Into You“
 

Cel mai bune efecte vizuale

Coldplay – „Up&Up“ 
 
FKA Twigs – „M3LL155X“
Adele – „Send My Love (To Your New Lover)“
The Weeknd – „Can’t Feel My Face“
Zayn – „PILLOWTALK“
 

Piesa verii

Fifth Harmony featuring Fetty Wap – „All In My Head (Flex)“
 
Calvin Harris featuring Rihanna – „This Is What You Came For“
The Chainsmokers featuring Halsey – „Closer“
Drake featuring Kyla & Wizkid – „One Dance“
Justin Timberlake – „Can’t Stop The Feeling“
Kent Jones – „Don’t Mind“
Major Lazer featuring Justin Bieber MØ– „Cold Water“
Nick Jonas featuring Ty Dolla $ign – „Bacon“
Selena Gomez – „Kill ‘Em With Kindness“
Sia – „Cheap Thrills“
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: