Cu ce artist român a ales Michael Bolton să cânte la concertele din România

Cu ce artist român a ales Michael Bolton să cânte la concertele din România

Michael Bolton FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreţul american Michael Bolton (66 de ani) a ales un artist român pentru a-l însoţi pe scenă în cadrul concertelor pe care le va susţine în România, la Cluj-Napoca, pe 20 iulie, şi la Bucureşti, pe 22 iulie.

Michael Bolton a ales-o pe tânăra în vârstă de 17 ani Laura Bretan, care a câştigat „Românii au talent“ în 2016, pentru a urca alături de el pe scenă, la concertele pe care le va susţine în luna iulie în România. 
 
Artistul american va concerta pe 20 iulie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, iar pe 22 iulie la Sala Palatului din Bucureşti. Ambele concerte vor fi deschise de câte un recital propriu de-ale Laurei Bretan şi vor fi încheiate cu o melodie cântată în duet cu Michael Bolton. 
 
Organizatorul evenimentelor, Christian Raetscher, a declarat pentru Libertatea că marele artist a insistat să o cunoască personal pe Laura Bretan în Statele Unite şi să o audă cântând. Însă, din cauza programului său, nu au fost posibile întâlnirea şi repetiţiile, iar cei doi s-au auzit şi au parafat acordul colaborării prin videotelefon. 
 
„Mă bucur foarte mult, este o ocazie foarte frumoasă şi mă bucur foarte mult că pot avea această experienţă. Este o onoare pentru mine. A fost propunerea lui Paul Nancă şi cu aprobarea personală a lui Michael Bolton şi managementul dânsului“, a mărturisit Laura Bretan în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani“, aflându-se în Chicago, unde locuieşte cu părinţii de mai mulţi ani. 
   

Michael Bolton a vândut peste 60 de milioane de albume şi a lansat, de-a lungul carierei, hit-uri precum „To love somebody“, „When a man loves a woman“, „Can I touch you…There“, „Said I love you… But I lied“. 
   

 

Laura Bretan, câştigătoarea „Românii au Talent“, finalista „America's Got Talent“ şi preferata telespectatorilor la Eurovision 2019

Laura Bretan a fost desemnată câştigătoarea celui de-al şaselea sezon al emisiunii „Românii au talent“, intrând în posesia unui premiu în valoare de 120.000 de euro. La scurt timp după victorie, copila a acordat un interviu ziarului „Adevărul“ în care a dezvăluit că succesul de care se bucură nu a schimbat-o, a dat detalii despre experienţa de la „America’s Got Talent“, unde a ajuns până în marea finală. 

În prezent, Laura Bretan locuieşte şi studiază în Chicago, unde tatăl ei lucrează în domeniul construcţiilor, iar mama are grijă de copii. Laura povesteşte că i-a plăcut să cânte de mică, talentul moştenindu-l de la mama ei. De câţiva ani ia lecţii de bell canto la Chicago Symphony Orchestra, fiind îndrumată de o artistă lirică din România. Laurei îi face plăcere să cânte mai multe genuri de muzică, de la operă până la pop, trecând de la clasica „La Bohème“ la cântece din repertoriul unor artişti precum Celine Dion şi Josh Groban. Întreaga poveste a Laurei o puteţi citi aici.

Laura Bretan a fost considerată marea favorită pentru a reprezenta România la Eurovision 2019, însă, chiar dacă a primit cele mai multe voturi de la telespectatori, ea a fost trasă în jos de punctajul juriului şi a fost învinsă de Ester Peony

Laura Bretan s-a născut într-o suburbie a metropolei Chicago, din părinţi români, şi după ce-a devenit celebră în America, a fost aleasă să cânte imnul naţional al SUA înaintea unui meci important de baseball. La începutul acestui an a obţinut şi cetăţenia română. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: