Biletul de adio lăsat de fosta iubită a lui Jim Carrey înainte de a se sinucide: tânăra i-a cerut iertare şi a motivat gestul

Biletul de adio lăsat de fosta iubită a lui Jim Carrey înainte de a se sinucide: tânăra i-a cerut iertare şi a motivat gestul

Cathriona White şi Jim Carrey s-au cunoscut în 2012 FOTO flipboard.com

Cathriona White, fosta iubită a lui Jim Carrey, a lăsat un bilet de adio înainte de a se sinucide, motivându-şi gestul şi cerându-i iertare actorului canadian, potrivit raportului poliţiei, care scoate la iveală şi alte detalii despre tragicul eveniment.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit raportului medicului legist, citat de presa străină, make-up artistul de origine irlandeză Cathriona White, în vârstă de 28 de ani, a murit din cauza unui amestec puternic de droguri şi pastile anti-inflamatorii. Tânăra a fost găsită moartă în locuinţa pe care o închiriase în Los Angeles pe data de 28 septembrie a anului trecut, iar în urma autopsiei au fost descoperite în organism cantităţi mari de medicamente, printre care Zofran, Propranolol, Percocet şi Ambien. 
 
O parte din pastile erau ale lui Jim Carrey, iar acesta chiar i-a dat un mesaj, cu doar o zi înainte de a fi anunţată sinuciderea, în care o ruga să-i spună unde sunt analgezicele pe care le folosea pe bază de prescripţie medicală. 
 
Jim Carrey, în vârstă de 53 de ani, şi Cathriona White şi-au început relaţia în 2012, însă s-au despărţit după doar câteva luni, iar în luna mai a anului trecut au reluat legătura. Cei doi s-au despărţit din nou cu doar câteva zile înainte ca femeia să se sinucidă. Potrivit raportului întocmit de poliţie, White le-ar fi spus prietenilor apropiaţi că este „îndrăgostită nebuneşte“ de Carrey, descriind relaţia lor ca pe un „rollercoaster“ şi dezvăluind că de fiecare dată când simte că se îndepărtează de el alunecă într-o stare depresivă. 
 
Cathriona White şi Jim Carrey mai trecuseră printr-o despărţire FOTO FameFlynet.uk.com

În documentele oficiale se mai arată că trupul tinerei a fost găsit în pat, fiind înconjurată de pastile şi ţinând în mână un telefon mobil. Mai mult, White a lăsat un bilet de adio şi o lungă scrisoare în care, printre altele, şi-a expus dorinţele. Cele două documente au fost descoperite pe masa din sufragerie într-un plic adresat lui Jim Carrey şi lui Nicole Montez, asistenta personală a actorului.
„Au trecut trei zile şi nu-mi vine să cred că nu eşti aici cu mine. Pot supravieţui cu inima frântă şi pot să încerc să pun piesele la locul lor. Aş putea, doar că nu mai am puterea să o fac de data asta. Îmi pare rău că ai simţit că nu am fost alături de tine. Am încercat să îţi dau ceea ce e mai bun din mine“, i-a scris White artistului înainte de a muri. 
 
În acelaşi bilet, tânăra a solicitat ca toate bunurile ce-i aparţin să fie vândute, iar banii rezultaţi să fie încredinţaţi familiei sale. Mai mult, White a împachetat mai multe obiecte ce aparţineau fostului ei soţ, pentru a-i fi înapoiate acestuia. „Nu prea cunosc detalii referitoare la înmormântare sau lucruri de genul acesta. Tu eşti familia mea, aşa că orice vei alege va fi în regulă“, a mai precizat White în scrisoare. Fosta iubită a lui Jim Carrey şi-a încheiat mesajul cerându-şi iertare: „Te rog să mă ierţi. Nu pot trăi în această lume.“ Cathriona White a semnat scrisoare cu „Dewdrop“, cel mai probabil un nume de alint pe care i-l dăduse artistul. 
 
Cathriona White avea  

Şeful anchetei, Kelli Blanchard, a notat în raport că White nu avea leziuni pe suprafaţa corpului, însă prezenta semne timpurii de descompunere, ceea ce înseamnă că moartea a survenit cu mai multe zile în urmă. 
 
În raport este subliniat faptul că White nu avea probleme psihice, însă mai mulţi prieteni au declarat că era depresivă şi că ar mai fi încercat să se sinucidă în urmă cu aproape trei ani. Una dintre prietenele apropiate, Jenny Burpee, a povestit poliţiştilor că prima dată când s-a despărţit de Carrey, în 2013, a refuzat să mai doarmă şi să mai mănânce vreme de mai multe luni. White a început să-şi revină în momentul în care a reluat legătura cu actorul. Potrivit documentelor poliţiei, White a fost căsătorită cu Mark Burton, iar acesta a confirmat la rândul lui că fosta soţie avea episoade depresive şi vorbea adesea despre sinucidere. 
 
Apropiaţii au început să-şi facă griji când tânăra şi-a dezactivat contul de Twitter şi nu a mai răspuns niciunui apel. Cu patru zile înainte să fie descoperită moartă, White i-a trimis un mesaj lui Jim Carey în care îl întreba dacă s-a trezit şi dacă o poate contacta. Câteva ore mai târziu, cei doi au avut o scurtă convorbire video, aceasta fiind ultima activitate înregistrată pe telefonul ei mobil. Ulterior, Carrey i-a trimis un mesaj în care a întrebat-o dacă ştie cumva unde îi sunt pastilele, pentru că nu le-a mai găsit sub chiuvetă, însă White nu i-a mai răspuns niciodată. 
 
După vestea tragică, Jim Carrey a declarat: „Sunt şocat şi profund întristat de trecerea în nefiinţă a scumpei mele Cathriona. A fost o floare irlandeză, blândă şi delicată, prea sensibilă pentru acest pământ, un om pentru care a iubi şi a fi iubit era tot ce conta. Inima mea este alături de familia, prietenii şi toţi cei care au iubit-o şi au avut grijă de ea. Am fost cu toţii loviţi de fulger.“
 
Actorul Jim Carrey, purtând pe umeri sicriul fostei sale iubite, Cathriona White FOTO Guliver/Getty Images
 
Jim Carrey a participat şi la înmormântarea fostei sale partenere, ajutându-i pe membrii familiei să transporte sicriul, iar la cimitir i-a îmbrăţişat. În timpul ceremoniei, actorul a izbucnit în plâns, fiind consolat de una dintre surorile fostei sale iubite. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: