Admitere facultate: Universităţile din Bucureşti îşi deschid porţile pentru viitorii studenţi

Admitere facultate: Universităţile
din Bucureşti îşi deschid porţile pentru viitorii studenţi

Oficial a început perioada înscrierilor la studiile universitare de licenţă, iar străzile Capitalei sunt deja pline de tineri dornici să studieze la una din universităţile din Bucureşti. Actele necesare, taxele şi beneficiile sunt informaţiile pe care trebuie să le ştie toţi cei care vor să urmeze cursurile unei universităţi din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Emoţiile cele mai mari de-abia acum încep pentru cei care au dat anul acesta examenul de Bacalaureat. Aceştia au de făcut luna aceasta un pas important şi anume admiterea la facultate. Pentru viitorii studenţi, universităţile din Bucureşti au pregătit programe de licenţă cât mai diverse.

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI 

Toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au promovat bacalaureatul, pot, începând cu 6 iulie, să se înscrie la orice facultate din cadrul Universităţii din Bucureşti. Prima sesiune durează până pe 25 iulie şi are ca dată limită de afişare a rezultatelor 29 iulie. 
 
Universitatea din Bucureşti are 19 facultăţi care îşi pun la bătaie la studii universitare de licenţă, un număr total de 10.287 de locuri din care 4.310 sunt la buget şi 5.977 la taxă.  

Universitatea din Bucureşti are 19 facultăţi, mai exact: Administraţie şi Afaceri, Biologie, Chimie, Drept, Filosofie, Fizică, Geografie, Geologie şi Geofizică, Istorie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere, Matematică şi Informatică, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, Ştiinţe Politice, Teologie Ortodoxă, Teologie Româno-Catolică şi Teologie Baptistă. 

Taxa de înscriere la concursul de admitere diferă în funcţie de facultate, cea mai mică este la Teologie Baptistă, Teologie Româno- Catolică şi la Fizică (80 de lei) şi cea mai mare la Drept (300 de lei). 
În ceea ce priveşte modalitatea de admitere, fiecare facultate a avut libertatea de a-şi alege propria formă de concurs dintre: admiterea pe bază de examen, pe baza mediei de la bacalaureat şi eseu motivaţional, pe baza unei formule mixte sau doar pe baza mediei de la bacalaureat. 

Ce se schimbă anul acesta la admitere? Candidaţii pot să se înscrie direct pe site la facultate şi pot chiar să plătească taxa online prin completarea unui formular disponibil la adresa www.po.unibuc.ro. Mai mult, cei care doresc să se înscrie la orice facultate de la Universitatea din Bucureşti pot vedea gratuit cum e viaţa în căminele universităţii timp de trei zile, în perioada admiterii. De asemenea, aceştia au intrare gratuită la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”. 
 

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE 

Înscrierile la Academia de Studii Economice din Bucureşti sunt între 13-15 iulie şi 17-18 iulie, urmând ca pe 24 iulie, aceştia să primească şi rezultatele. Academia oferă viitorilor studenţi 2.867 de locuri la buget şi 3.041 de locuri la taxă la cele 36 de programe de licenţă din cele 11 facultăţi ale sale: Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine, Administraţie şi Management Public, Business şi Turism, Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Economie Teoretică şi Aplicată, Economie Agroalimentară şi a Mediului, Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Management, Marketing, Relaţii Economice Internaţionale.

Taxa de înscriere este de 100 de lei, iar admiterea este pe bază de eseu motivaţional, probă scrisă de competenţă lingvistică pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină şi media generala de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (60%) şi media anilor de studii (40%). 
 

POLITEHNICA 

La Universitatea Politehnica din Bucureşti, înscrierea  la cele 15 facultăţi începe pe 10 şi ţine până pe 22 iulie. Există în total 6.175 locuri şi admiterea diferă în funcţie de facultate. Astfel încât, candidaţii care doresc să-şi continue studiile la Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor sau la Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, susţin în perioada 10-15 iulie, un interviu care include şi test grilă. Partea mai grea le revine celor care doresc să intre la Facultatea de Ingerie Electrică, Energetică, Automatică şi Calculatoare, Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Inginerie Mecanică şi Mecatronică, Transporturi, Inginerie Aerospaţială, Inginerie în Limbi Străine, Ştiinţe Aplicate, Inginerie Medicală, Antreprenoriat sau la Ingineria şi Managementul Afacerilor, care trebuie să susţină două probe scrise pe 17 şi 18 iulie.  

Taxa de înscriere este de 125 de lei, iar mai multe cadre didactice organizează între 3 şi 15 iulie, un program intensiv de pregătire gratuită la matematică şi fizică pentru candidaţii la examenul de studii de licenţă. Mai mult, atât pe perioada pregătirilor, cât şi pe cea a admiterii, cazarea la căminele Universităţii este gratuită. 
 

Dosarul de înscriere pentru studii universitare de licenţă 

Pentru a se înscrie la oricare din facultăţi, candidaţii au nevoie de anumite acte: fişa-tip de înscriere care poate fi găsită pe site-ul facultăţilor, foaia matricolă eliberată de liceu, diploma de bacalaureat sau adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ (în cazul liceelor la care nu s-au eliberat diplomele pentru promoţia 2017) sau diploma echivalentă cu aceasta, diploma de olimpic, în copie (în cazul candidaţilor care se înscriu ca olimpici), certificatul de naştere, în copie certificată conform cu originalul, adeverinţă medicală-tip, trei fotografii 3/4 cm, C.I  sau paşaport în copie, documentul de recunoaştere a studiilor efectuate în afara României, conform prevederilor legale în vigoare la data înscrierii, chitanţa de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere.
 
Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, şi de către o altă persoană pe bază de procură.
 
Sunt scutiţi de taxa de înscriere candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, copiii personalului didactic în activitate şi copiii personalului încadrat în universitatea respectivă. Însă, aceştia sunt scutiţi de această taxă o singură dată în cadrul universităţii şi trebuie să ataşeze la dosarul de admitere, acte doveditoare condiţiei.
 

Poţi studia la două facultăţi în acelaşi timp

Curajoşii pot urma cursurile la două facultăţi simultan, însă aceştia pot beneficia o singură dată de un loc subvenţionat de la buget. Candidaţii care deja au absolvit o facultate de stat, pot fi admişi doar pe locurile cu taxă şi acest lcru trebuie să fie declarat, precum şi perioada în care au studiat. Cei care au absolvit o facultate particulară au dreptul să urmeze cursurile unei facultăţi de stat pe locurile fără taxă. 
Studenţii care vor să urmeze două facultăţi în paralel, vor depune diploma de bacalaureat în orginal la facultatea la care au fost admişi pe locurile de la buget, iar copia legalizată la cealaltă facultate. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările