Un efort matur şi important, nepus în practică după venirea la putere a PSD, care a şi masacrat LEN prin peste o sută de acte normative.

România Educată ar fi trebuit să pornească de la proiectul Miclea-Funeriu, şi să-l completeze, adapteze la nevoile societale apărute în cei 10 ani scurşi de la apariţia LEN.

Sistemele sociale, în particular cele de educaţie, sunt inerţiale şi conservative. O lege fundamentală precum LEN trebuia lăsată 15-20 de ani, pentru a-şi arăta roadele. LEN a fost în funcţie 2 ani, după care a venit la putere PSD şi a măcelărit-o. Nu ştim nici astăzi dacă LEN ar fi dat efectele aşteptate.

LEN a fost abandonată după doi ani. Aceeaşi soartă ar putea avea şi România Educată

Implementarea proiectului România Educată ar trebui să se încheie în 2030. Dar nu există nici o garanţie că după 2024, când încetează mandatul actualului preşedinte, următorul preşedinte sau regim politic va mai ţine cont de ideile şi propunerile din acest proiect. Experienţa trecută îmi dă ca sigură abandonarea proiectului de către noul regim instalat în 2024, care va dori să ia totul de la zero. Ca în legenda Meşterului Manole!

Din acest punct de vedere ar fi dezirabil ca implementarea proiectului România Educată să se încheie în 2024, prin actualizarea LEN cu eliminarea modificărilor aduse de PSD şi îmbunătăţirea cu noutăţile aduse de proiectul România Educată.

Faptul că preşedintele Iohannis a convocat consultări înaintea apariţiei formei finale a proiectului România Educată îmi spune că spre această opţiune se îndreaptă proiectul: finalizarea lui în 2024.

După încheierea elaborării variantei finale a proiectului România Educată ar urma un proces de restructurare şi completare a LEN, care va dura până în iunie 2022, astfel încât anul şcolar 2022-2023 sa înceapă cu noua lege şi o noua arhitectură instituţională.

De unde suntem siguri că următorul regim nu va abandona proiectul şi va construi un altul, luând totul de la zero? O garanţie ar fi dată de păstrarea actualului regim de dreapta, cu partide moderne şi reformiste şi după 2024, alternativă la PSD-AUR. Acest deziderat depinde doar de activitatea şi acţiunea reformistă a actualului regim, deocamdată invizibile.

Există o distanţă apreciabilă între tezele generale, filosofice, teoretice ale proiectului, şi traducerea lor într-o acţiune practică, utilă, prin modificarea LEN. Faptul că noua lege se va numi tot LEN sau altfel, nu este esenţial. Personal aş opta pentru păstrarea denumirii iniţiale, ca un respect pentru eforturile Comisiei Prezidenţiale Miclea-Funeriu, şi pentru asigurarea continuităţii a ce a fost bun în LEN.

Calitatea corpului profesoral

Aici vad eu principala problemă. Pot fi proiectele foarte bune, până la urmă sunt puse în operă la firul ierbii, în şcolile de la oraşe si sate. Iar oamenii care le pun în operă sunt profesorii şi managementul şcolar.

Profesorii sunt şi ei oameni obişnuiţi, ocupaţi cu traiul zilnic, cu creşterea copiilor, cu ridicarea nivelului de trai al familiei. Şi nu pot fi condamnaţi dacă aplică principiul capitalist sănătos, „foloase maxime cu eforturi minime”.

Este greu de crezut, având în vedere şi experienţele precedente, că toţi profesorii patriei vor muri de grija aplicării întocmai a proiectului România Educată şi a legislaţiei derivând din acest proiect.

Singura cale prin care societatea îi poate mobiliza pe profesori la efortul de a fi la curent cu schimbările preconizate este de a le lega salarizarea de performanţă şi rezultatele muncii. Nu mă refer la rezultatele de la olimpiade, în care sunt angrenati puţini profesori. Ci la un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, care sa masoare, an de an, progresul şcolar al elevilor, cu ajutorul aplicaţiilor informatice. Adică total obiectiv.

 Acest sistem, despre care am mai scris şi voi mai scrie, este construit si updatat mereu pentru a ţine pasul cu progresele prevăzute de proiectul România Educată şi alte iniţiative din domeniul educaţiei. El se aplică anual, tuturor profesorilor, si prin el se măsoară performanţa şi rezultatele muncii lor. Apoi, salarizarea se face direct legată de progresul şcolar al elevilor. Fără o astfel de legătură, fără utilizarea singurului motor care mobilizează profesorii, salarizarea, nu se va obţine nimic cu aceste proiecte.

Formarea continuă a profesorilor a fost mereu o formalitate. Singura care funcţionează este autoformarea, motivată de salarizare.

Încerc să contribui şi eu, într-un şir de articole, la finalizarea proiectului România Educată.

„Axiomele” reformării sistemelor de educaţie şi formare profesională

  1. Sistemul educaţional, la fel cu alte sisteme sociale, este inerţial şi conservativ. Este şi bine şi rău. Bine pentru că nu plonjează în aventuri cu final necunoscut, rău pentru ca atunci când trebuie schimbat opune rezistenţă mare.
  2. Şcoala nu este bună sau rea în sine. Este bună atunci când răspunde cerinţelor şi nevoilor societăţii la o etapă a evoluţiei sale. În prezent, şcoala este încremenită în tiparele anterioare anului 1990.
  3. Toţi copiii sunt valoroşi în felul lor. Şcoala trebuie să se plieze pe nevoile, talentele, personalităţile lor, nu invers. Şcoala noastră se comportă ca un malaxor, ca un pat al lui Procust, intră cine vrea şi scapă cine poate. Doar pentru 30% dintre elevi este utilă şcoala de azi.
  4. Este esenţială stabilirea profilului absolventului la terminarea etapelor şcolare.
  5. Şcoala trebuie să răspundă la cerinţele: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Azi răspunde doar la a învăţa să ştii. 
  6. Curriculumul şcolar trebuie să aibă patru dimensiuni: conceptual-teoretică, aplicativ-practică, transdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă. Azi are doar prima dimensiune.
  7. Digitalizarea a schimbat în ultimii ani paradigma învăţării.
  8. Şcoala, mediu atractiv de învăţare. Elevii trebuie să înveţe de plăcere, cu bucurie şi curiozitate. Nu de frică sau teroarea sancţiunilor şi a notelor. Doar aşa poate fi combătut abandonul şcolar.
  9. Cum arată şcoala azi, aşa va arăta societatea mâine. De aici rezultă miza excepţională a calităţii şcolii.
  10. Multiplicarea traseelor educaţionale, pentru ca fiecare elev să-şi poată alege pe cel mai apropiat personalităţii sale.
  11. Conceptul modern este educaţie şi formare profesională. Şcoala trebuie să asigure şi forţa de muncă mediu şi înalt calificată pentru economie. Rezultă importanţa şcolii profesionale, mult timp neglijată în România.
  12. Alături de finanţare consistentă, sunt necesare mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii fondurilor alocate.
  13. Educaţia trebuie racordată la noile provocări: globalizarea, mobilitatea persoanelor şi mărfurilor, digitalizarea, explozia tehnologiilor, prezenţa României în UE şi NATO.
  14. Profesorii trebuie să aibă libertatea de a-şi pune în valoare iniţiativa şi creativitatea, controlate prin progresul şcolar al elevilor.

Arii de reformare a sistemelor de educaţie şi formare profesională

  1. Arhitectura instituţională.
  2. Arhitectura normativă.
  3. Arhitectura curriculară.
  4. Descentralizare/centralizare.
  5. Adaptarea proceselor din educaţie la specificul comunităţilor şcolare. Grade de libertate acordate profesorilor, şcolilor, vs decizia centralizată.
  6. Depolitizare/politizare.
  7. Evaluarea progresului şcolar al elevilor.
  8. Evaluarea calităţii în educaţie.
  9. Salarizare funcţie de performanţă şi rezultatele muncii, măsurate prin progresul şcolar al elevilor, condiţie pentru creşterea profesionalizării în educaţie.
  10. Management performant. Rolul părinţilor în managementul şcolar.
  11. Digitalizare şi învăţământ online.
  12. Competiţia în educaţie, singura cale de a genera calitate.
  13. Legătura dintre sistemul educaţional şi piaţa muncii.

Aceste „axiome” şi arii de reformare se regăsesc, în totalitate sau parţial, şi în proiectul România Educată. Avantajul formulărilor anterioare rezultă din faptul că sunt sintetice, formulate în termeni puţini şi uşor de reţinut.

Esenţial este să găsim drumul de la teoriile frumoase şi elegant ambalate, la aplicarea lor concretă, într-o lume concretă, cu cadrele didactice pe care le avem. Aceasta este dificultatea majoră, pe care conducerea politică a ţării va trebui să o rezolve. Până în prezent n-a reuşit.

În articole viitoare voi detalia ariile de reformare a sistemelor de educaţie şi formare profesională.