Preţul aurului a crescut vertiginos pe pieţele asiatice. Cu cât a crescut în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lingou aur FOTO Shutterstock

Preţul aurului a crescut vertiginos pe pieţele asiatice, din cauza efectelor devastatoare ale invaziei ruse asupra Ucrainei, care a determinat investitorii să se refugieze în active sigure, scrie AFP.

Preţul unciei de aur a urcat la peste 2.000 de dolari în tranzacţiile asiatice de luni dimineaţă.

Metalul preţios a atins un maxim de 2.000,86 USD uncia, cel mai ridicat nivel din septembrie 2020, invazia Rusiei asupra Ucrainei lovind pieţele financiare şi provocând creşterea vertiginoasă a petrolului la preţuri nemaivăzute în ultimii 14 ani, mărind presiunea asupra inflaţiei deja ridicate.

Preţul gramului de aur a crescut şi în România înregistrând vineri (ultimele date disponibile pe site-ul BNR până în acest moment) valoarea de 281,51 lei, în creştere faţă de ziua precedentă când era de 277,34 lei.

Spre comparaţie, la data de 3 ianuarie a.c., preţul aurului era de 255,75 lei, cu 10% mai puţin decât în prezent.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite