MOL: Nivelul creşterii economice nu poate susţine revenirea cererii de carburanţi. Acciza de 7 eurocenţi a dus la scăderea consumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MOL a anunţat recent preluarea benzinăriilor Agip din ţara noastră
MOL a anunţat recent preluarea benzinăriilor Agip din ţara noastră

Piaţa carburanţilor va rămâne, cel mai probabil, sub presiune în acest an după ce a scăzut cu 2% în primele şase luni, pentru că nivelul creşterii economice nu poate susţine revenirea cererii, susţine MOL România.

„Este greu să facem acum previziuni clare privind evoluţia pieţei până la sfârşitul anului, dar cel mai probabil piaţa va rămâne sub presiune. Nivelul creşterii economice nu pare să poată susţine o revenire a pieţei în acest an“, arată compania, într-un răspuns pentru Mediafax.

În primul semestru, economia a crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă România a intrat în recesiune tehnică pentru că Produsul Intern Brut a scăzut două trimestre consecutiv faţă de trimestrul anterior.

În primele şase luni, piaţa carburanţilor a scăzut cu circa 2% comparativ cu intervalul similar din 2013.

Potrivit MOL, acciza suplimentară de 7 eurocenţi, introdusă de la 1 aprilie, a frânat consumul de combustibili.

„Din evaluările noastre, nu rezultă că s-ar fi diminuat în mod semnificativ activitatea de transport, ci doar că marile companii din domeniu au ales să alimenteze dincolo de graniţa României după ce majorarea accizelor a urcat preţul motorinei peste nivelul din alte ţări din regiune“, potrivit datelor companiei.

De asemenea, autorităţile au impus un impozit pe construcţii speciale, din care estimează că va colecta în acest an 1,5 miliarde de lei.

Vânzările MOL în România au stagnat în primul semestru, la 236.000 de tone, ponderea majoritară fiind deţinută de motorină.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite