Gigi Gavrilă a fost înlocuit din funcţie. ARF nu a reuşit să cumpere niciun tren. Ce ne promite noul şef

Gigi Gavrilă a fost înlocuit din funcţie. ARF nu a reuşit să cumpere niciun tren. Ce ne promite noul şef

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă, a fost înlocuit cu Ştefan-Adrian Roşeanu, în urma unei decizii a premierului, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

„Având în vedere propunerea formulată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, interimar, prin Adresa nr. 40.999 din 11 octombrie 2021, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, cu nr. 20/24.118/T.H.G din 11 octombrie 2021, în temeiul art. 29 şi al art. 31, lit. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 53/2017, prim-ministrul emite prezenta decizie - Art. unic - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gigi Gavrilă se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii pentru Reformă Feroviară", se menţionează în Monitorul Oficial.
 
Printr-o altă decizie, premierul interimar Florin Cîţu îl numeşte în funcţia de preşedinte al ARF pe Ştefan-Adrian Roşeanu.
 

Noul şef al ARF afirmă că cele 20 de trenuri sunt „prioritatea zero”

 
Ministerul Transporturilor prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a ratat, din nou, semnarea contractului de 1,3 miliarde lei pentru achiziţia celor 20 de rame electrice noi, deşi are o singură ofertă depusă, cea de la Alstom, după cum scria recent Economedia. ARF a prelungit până în 17 ianuarie 2022 evaluarea ofertei, după cum arată datele oficiale din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP).
 
Noul preşedinte al ARF, Ştefan-Adrian Roşeanu, a declarat pentru Economedia că prioritatea zero este încheierea procedurii de evaluare a contractului pentru cele 20 de trenuri.
 
Roşeanu susţine că, de fapt, sunt două oferte depuse pentru această licitaţie, nu doar cea a Alstom.
 
Prioritatea următoare este închierea contractelor de servicii publice de călători pe anul 2022, spune el.
 

Roşeanu a declanşat ancheta „naşilor”

 
Ştefan Roşeanu este specialist specialist feroviar, coordonator al proiectului Tren Metropolitan Bucureşti. El este în prezent şi membru al consiliului de administraţie al Metrorex.
 
Ştefan Roşeanu a fost director general al CFR Călători în perioada iunie 2012 – ianuarie 2013. El s-a remarcat atunci prin generarea scandalului ce i-a vizat pe „naşii” de la CFR Călători. Roşeanu spunea, în 2012, că „mersul cu naşul” înseamnă pierderi anuale între 30 şi 40 de milioane de lei pentru companie, în condiţiile în care peste 15% dintre clienţi alegeau să călătorească fără bilet.
 
Ulterior, procurorii au deschis un dosar penal amplu în care au folosit inclusiv investigatori sub acoperire – ofiţeri care au fost angajaţi la CFR sau care au circulat cu trenul pentru a surprinde corupţia din trenuri.
 
„Din cercetările ulterioare efectuate în cauză a rezultat că astfel de fapte săvârşite de personalul din cadrul CFR Călători au o frecvenţă cu totul deosebită, reprezentând un fenomen generalizat de corupţie în sânul societăţii comerciale naţionale în cadrul activităţii de verificare a documentelor de călătorie“, precizau atunci procurorii în rechizitoriu.
 
Procurorii l-au audiat în noiembrie 2012 inclusiv pe directorul general de atunci al societăţii, Ştefan Roşeanu, acesta confirmând informaţiile adunate în timpul anchetei.
 
Potrivit anchetatorilor, citaţi atunci de Adevărul, controlorii luau bani de la călătorii fără bilete, strângeau sumele adunate, apoi transmiteau o parte din acestea şefilor lor. Prejudiciul cauzat astfel CFR se ridica astfel la aproximativ 10 milioane de euro pe an, sumă ce reprezenta la acea vreme aproape 40% din încasările companiei de stat. Mai mult, mita încasată zilnic de angajaţii CFR se ridica la 100.000 de euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările