Facilităţi fără număr: Hotelierii ar putea beneficia de reduceri la impozitul pe profit şi la plata contribuţiilor sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelierii ar putea beneficia de o serie de facilităţi fiscale, printre care reducerea impozitului pe profit şi a contribuţiilor sociale, şi ar putea primi garanţii de stat pentru credite de investiţii, potrivit unui proiect al Departamentului pentru IMM şi Turism, aflat în dezbatere şi citat de Mediafax.

Proiectul vine în contextul în care în Parlament există deja mai multe propuneri de acte normative pe care presa le-a calificat drept electorale, precum amnistia fiscală pentru bugetari, şi în condiţiile în care este programat deja votul pentru reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, măsură despre care preşedintele Traian Băsescu a afirmat că nu poate fi finanţată anul viitor.

Stimularea investiţiilor

Aflat în dezbatere publică şi pe circuitul de avizare la mai multe instituţii publice, proiectul prevede şi reducerea taxei aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a taxei anuale aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc.

Potrivit Departamentului pentru IMM şi Turism, facilităţile fiscale ar urma să stimuleze investiţiile în turism, contribuind astfel la creşterea numărului locurilor de cazare, la diversificarea serviciilor de agrement, care ar extinde sezonul, având ca efecte creşterea numărului de turişti, ocuparea forţei de muncă şi creşterea consumului.

Bugetul de stat ar creşte datorită noilor locuri de muncă

Totodată, bugetul de stat va creşte, prin majorarea contribuţiilor sociale rezultate din locurile de muncă nou create şi creşterea încasărilor.

Ajutorul de stat vine în contextul în care oficialii din turism au constatat că un deficit de competitivitate pe care îl au structurile hoteliere şi de agrement româneşti faţă de structurile din celelalte state UE, în special, şi faţă de cele de la nivel global, în general.

Perioada de derulare a schemei pentru obţinerea facilităţilor fiscale ar urma să înceapă la data apariţiei proiectului în Monitorul Oficial şi se încheie la sfârşitul anului 2020, în limita bugetului anual alocat schemei.

Infrastructura turistică sau de agrement finanţată trebuie să fie funcţională şi să opereze pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării proiectului, în cazul întreprinderilor mari, şi de 3 ani, în cazul IMM-urilor.

[<a href="//storify.com/Noemi_Varga/mai-multe-despre-reducerea-cas" target="_blank">View the story "Mai multe despre reducerea CAS:" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite