Director la stat cu salariu aproape dublu faţă de Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diferenţa dintre veniturile celor doi şefi, chiar dacă unul este şef de stat, iar celălalt director general este de 142.214 lei
Diferenţa dintre veniturile celor doi şefi, chiar dacă unul este şef de stat, iar celălalt director general este de 142.214 lei

Directorul uneia dintre cele mai cunoscute şi mai importante companii de stat a atins performanţa de a câştiga într-un singur an cu aproape 80% mai mult decât încasează preşedintele statului, conform propriilor declaraţii de avere.

Este vorba despre Sorin Toader, director general al Imprimeriei Naţionale, ale cărui venituri anuale au crescut anul trecut cu 43.134 de lei, de la 278.601 lei în 2018, la 321.949 lei în 2019, după cum reiese din propriile sale declaraţii de avere pe anul 2020 şi anul 2019.

Spre comparaţie, veniturile preşedintelui României în anul 2019 au fost de 179.735 lei, cu puţin peste 14.000 lei în plus faţă de anul 2018 când a încasat 165.000 lei.

Diferenţa dintre veniturile celor doi şefi, chiar dacă unul este şef de stat, iar celălalt director general este de 142.214 lei, Sorin Toader încasând în 2019 cu 79,12% mai mult decât Iohannis.

Venitul anual al directorului general al Imprimeriei Naţionale a oscilat de-a lungul timpului. Conform declaraţiei de avere pe anul 2017, remuneraţia domniei sale a fost mai mult decât dublă faţă de anul 2016, când Sorin Toader a încasat „doar” 103.769 lei în tot anul. În 2015, Sorin Toader a încasat 70.789 lei.

Cum se calculează remuneraţiile şefilor

Remuneraţiile şefilor sunt calculate în funcţie de 2 componente, una fixă şi un variabilă.

Componenta fixă (lunară) pentru directorul general este formată din remuneraţia brută lunară: 20.383 lei (începând cu data de 01.01.2018), iar cea pentru directorul executiv de 19.782 lei (începând cu data de 01.01.2018).

Componenta variabilă (anuală) ţine cont de creşterea profitului net faţă de anul precedent şi se acordă astfel:

Pentru directorul general:

- pentru cresterea profitului net fata de anul anterior, un procent de 0,4% din cresterea profitului net fata de anul anterior, dar nu mai mult de 3 (trei) indemnizatii lunare fixe brute;

- pentru realizarea unui grad de indeplinire global a criteriilor de performanta ale directorilor, stabilite prin Planul de administrare de peste 100% - 12 (douasprezece) indemnizatii lunare fixe brute.

Pentru director executiv directia economica

- pentru cresterea profitului net fata de anul anterior, un procent de 0,4% din cresterea profitului net fata de anul anterior, dar nu mai mult de 2 (doua) indemnizatii lunare fixe brute;

- pentru realizarea unui grad de indeplinire global a criteriilor de performanta ale directorilor, stabilite prin Planul de administrare de peste 100% - 6 (sase) indemnizatii lunare fixe brute.

Nici angajaţii n-o duc rău: Salariul mediu depăşeşte 6.500 lei

În cadrul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională"-S.A. politica salarială este stabilită prin contractul colectiv de muncă negociat de conducere cu organizaţiile sindicale din companie. 

  

 Salariul personalului este constituit dintr-un salariu de încadrare la care se adaugă sporul de vechime. 

  

 Nu există nici un alt spor de natură salarială în afară sporului de vechime. 

  

 Sporul de vechime se calculează astfel: 

  

  •  vechime între 3 şi 5 ani: 5% 
  •  vechime între 5 şi 10 ani: 10% 
  •  vechime între 10 şi 15 ani: 15% 
  •  vechime între 15 şi 20 ani: 20% 
  •  vechime peste 20 ani: 25% 

 Salariile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea salariului minim de încadrare pe companie (2.100 lei) cu un coeficient minim stabilit pe grupe de funcţii astfel: 

  

  •  director şi şef departament: 3,4 
  •  şef serviciu/birou/laborator/secţie/atelier/consilier/project manager: 2,15 
  •  studii superioare de lungă durată: 1,55 
  •  studii superioare de scurtă durată: 1,45 
  •  studii medii, şcoală de maiştri: 1,35 
  •  şcoală profesională / şcoală generală + curs de calificare: 1,25 
  •  personal necalificat: 1,00 

De la aceste valori, obţinute prin înmulţirea salariului minim de încadrare pe companie cu coeficientul de multiplicare menţionat încep negocierile salariale individuale între conducerea companiei şi angajaţi. 

  

 Salariile indiviuale negociate cu fiecare salariat sunt confidenţiale.Conform legii, persoanele cu funcţii de conducere îşi declară public veniturile salariale, prin declaraţiile de avere actualizate anual. 

  

 Pe baza datelor realizate la 31.12.2018, în anul 2018 salariul mediu brut lunar la nivelul companiei a fost de 5.104,34 lei/persoană. La această valoare dacă se adaugă tichetele de masă şi tichetele de vacanţă acordate se obţine un salariu mediu brut lunar realizat în anul 2018 de 5.957,45 lei/persoană. 

  

 În anul 2018 urmare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2017 salariile au fi puse în acord cu noile contribuţii sociale obligatorii datorate conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, fără afectarea venitului net al salariaţilor, aferent salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2017. 

  

Conform Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2019 câştigul salarial mediu brut lunar la nivelul companiei, compus din salariu de încadrare, spor vechime şi alte drepturi (tichetele de masă şi tichetele de vacanţă) este prognozat în anul 2019 la valoarea de 6.518,91 lei/persoană. 

Curtea de Conturi a găsit cheltuieli majorate cu 18% faţă de BVC

Auditul Curţii de Conturi la Imprimeria Naţională a scos la iveală faptul că, în 2018, cheltuielile instituţiei au fost majorate faţă de Bugetul de Venituri şi Cheltuieli.

 „Cheltuielile totale efectuate de CNIN în anul 2018 au fost în sumă totală de 246,71 milioane, reprezentând 113,5% raportat la cheltuielile programate prin BVC şi, respectiv, 118,1% comparativ cu cheltuielile totale realizate la 31.12.2017”, scrie Curtea de Conturi, precizând că „în urma misiunii de control nu au rezultat abateri de la regularitate şi legalitate”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite