Creşte numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru creşterea copilului. La cât a ajuns suma medie plătită

Creşte numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru creşterea copilului. La cât a ajuns suma medie plătită

Foto: Shutterstock

Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost în luna iulie a cestui an de 175.694, arată datele publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, în luna iunie 175.531 de persoane au primit acest tip de ajutor social. Datele ANPIS mai arată că, în iulie, 13.615 beneficiari au fost suspendaţi de la plată, mai puţi decât în luna anterioară (14.969).
 
Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna iulie 2021 au însumat 420,86 milioane de lei, în creştere faţă de luna iunie, când au fost plătite indemnizaţii de 417,76 milioane de lei.
 
Suma medie plătită a fost de 2.395,47 lei, în creştere faţă de iunie (2.379,98 lei), în condiţiile în care media numărului de zile în care a fost plătită această prestaţie socială a fost de 30,23 în iulie, comparativ cu 29,26 zile în iunie.
 
În luna iulie 2021, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 24.258, precum şi în judeţele Cluj - 9.202, Timiş - 8.082 şi Iaşi - 7.465.
 
În ceea ce priveşte beneficiarii suspendaţi de la plată, cei mai mulţi se înregistrau în Capitală (2.469) şi în judeţele Cluj (785), Timiş (737), Ilfov (606) şi Iaşi (604).
 
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în Bucureşti, de 3.557,73 lei, Cluj - 2.981,67 lei şi Ilfov - 2.957,18 lei.
 
Conform OUG nr. 82/8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cuantumul minim al indemnizaţiei se raportează la indicatorul social de referinţă, transmite Agerpres. Astfel, cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă (respectiv, începând cu luna ianuarie 2018, acest cuantum minim este de 1.250 lei). 
 
Congresul UDMR a votat, vineri, la Sângeorgiu de Mureş, „Programul UDMR pentru sprijinirea familiilor", între principiile adoptate propunându-se ca toţi membrii adulţi ai unei familii să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, taţii să beneficieze de concediu extins pentru creşterea copilului, precum şi implicarea bunicilor în creşterea nepoţilor, dar şi participarea copiilor şi a nepoţilor la îngrijirea bunicilor.
 
Pachetul de politici familiale al UDMR are în vedere familia formată din mai multe generaţii şi pune accentul pe o serie de principii.
 
„Toţi membrii adulţi ai unei familii să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Dorim creşterea cuantumului indemnizaţiei după naşterea celui de-al doilea copil. Bunicii şi fraţii adulţi care nu au loc de muncă ar trebui, de asemenea, să poată primi indemnizaţie pentru creşterea copilului, dacă sunt de acord să ia parte la îngrijirea acestuia în timp ce părinţii lucrează. Taţii, de asemenea, trebuie încurajaţi să participe la îngrijirea copiilor: vom extinde semnificativ durata concediului pentru creşterea copiilor şi a concediului suplimentar la care au dreptul taţii", se arată în document.
 
De asemenea, în privinţa subvenţiilor acordate de stat, UDMR a arătat că este în favoarea acordării unor forme de sprijin care să îi motiveze pe beneficiari în adoptarea unor măsuri active şi responsabile.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările