Condiţiile financiare se pot împărţi în neoclasice şi non-neoclasice.
 
În prima categorie intră canalele de transmisie ale politicii monetare tradiţionale investiţii, consum, comerţ. Mai multe despre mecanismele de transmisie în Frederic S Mishkin, „The Channels of Monetary Transmission: Lessons for Monetary Policy”, NBER Working Paper No. 5464 (Also Reprint No. r2054).
 
Exact acelaşi conţinut, în romană, poate fi parcurs şi în unul din primele Caiete de Studii BNR, desigur sub semnătura unui membru în Consiliul de Administraţie al BNR de la acea dată.
 
A doua categorie de mecanisme de transmisie, non-neoclasică, cuprinde restul spaţiului. Mai multe detalii aici Jan Hatzius Peter Hooper Frederic S. Mishkin Kermit L. Schoenholtz Mark W. Watson, „Financial Conditions Indexes: A Fresh Look after the Financial Crisis”, NBER Working Paper No. 16150.
 
Un rol proeminent în această a doua categorie îl au imperfecţiunile pe piaţa creditului, de la politica de provizionare, la calitatea şi evaluarea colateralului, la lichiditate, la imperfecţiunile de la nivelul intermediarilor de credit.
 
Există o literatură vastă referitor la încercările de a cuprinde Condiţiile Financiare într-un indice. Acestea încep în anii ’90 cu Indicele Condiţiilor Monetare. Acest indice este o combinaţie liniară a cursului de schimb şi a dobânzii, reflectare a manierei clasice de a privi mecanismul de transmisie a politicii monetare asupra cererii agregate.
 
Conform acestui indicator, Banca Naţională a României a întărit condiţiile financiare (monetare în această formă redusă) exact cu 2 luni înainte de declanşarea crizei economice în România şi respectiv cu 2 luni înaintea începerii scăderii rapide a Produsului Intern Brut. Mai scurt, Indicele Condiţiilor Monetare în acest caz a fost un bun predictor pentru contracţia economică ce a urmat.
 
România este condusă prin crize pentru a se putea justifica anumite decizii stranii din perspectiva interesului societal. Mai multe aici.
 
BNR, înaintea crizei, a facilitat încălzirea economiei prin modificarea Condiţiilor Financiare. Câteva exemple de asemenea modificări: ridicarea nivelului permis de îndatorare pentru populaţie, întărirea monedei naţionale la un nivel nesustenabil ce a permis atât iluzia de îmbogăţire precum şi supra-indatorarea în valută.
 
Ulterior, prin alterarea Condiţiilor Financiare în România, BNR a declanşat criza financiară, a amplificat căderea şi a prelungit perioada de revenire economică.
 
BNR nu a afectat doar condiţiile monetare, ci şi zona mai puţin transparentă pentru decidenţii guvernamentali, politici sau populaţie şi anume porţiunea ne-tradiţională a condiţiilor financiare.
 
BNR începând cu noiembrie 2008:

  • a introdus un regulament abraziv de provizionare şi de restructurare a creditelor: multe din creditele care nu au putut fi restructurate în perioada 2009-2010, declanşând insolvente în lanţ, au fost datorate acestei frânări pe canalul creditului, frană impusă de BNR chiar la începutul crizei economice;
  • a afectat canalul de lichiditate prin blocarea administrativă a dobânzilor în afara pieţei (altfel spus, pentru poză era bine, în piaţa lipsa de lichiditate contribuia la insolvenţa companiilor şi în oglindă la bonusul de performanţă a BNR);
  • nu a introdus elemente de drenare a lichidităţii decât către băncile prietene, făcând licitaţii „deschise”, dar dedicate doar anumitor bănci;
  • a ajutat în afara cadrului legal de atunci o bancă, ceea ce a creat probleme de hazard şi de limitare a limitelor de expunere pe bănci.
 
Condiţiile Financiare din România, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în celelalte ţări europene, au fost înăsprite dramatic cu câteva luni înaintea declanşării crizei din România.
 
Pe lângă zona de dobânzi menţinută ridicată, care a fost percepută de toată lumea prin comparaţia cu Polonia, Cehia, Uniunea Monetară Europeană, celelalte zone de frânare brutală au fost realizate sub radar.
 
Ultimă criză din România a fost declanşată, amplificată şi prelungită prin alterarea condiţiilor financiare de către Banca Naţională a României.