Băncile centrale au cumpărat 148 de tone de aur în cel de-al treilea trimestru al acestui an

La nivel global, băncile centrale au fost cei mai importanţi cumpărători de aur în cel de-al treilea trimestru al acestui an. Preţul aurului a înregistrat o uşoară corecţiei în luna septembrie, ceea ce le-a oferit acestora o bună ocazie de a-şi accelera procesul de diversificare a activelor în care îşi deţin rezervele valutare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Volumul achiziţiilor realizate de băncile centrale din întreaga lume, care a depăşit nivelul de 148 de tone, este surprinzător pentru analişti, potrivit cotidianului britanic Financial Times. Datele, publicate de World Gold Council (WGC), o asociaţie de lobby a producătorilor de aur, nu arată şi care sunt instituţiile care şi-au majorat deţinerile, iar oficialii WGC au invocat restricţii de confidenţialitate.


În ultimii ani, băncile centrale au devenit cei mai importanţi cumpărători de aur, după mai bine de două decenii de vânzări masive, iar asta a dus în cursul acestui an preţul metalului preţios la un maxim de 1920 de dolari pe uncie. Cu 600% mai sus decât în urmă cu zece ani.


În 2011,  băncile centrale din întreaga lume, şi în special cele ale economiilor emergente, şi-au arătat intenţia de a-şi diversifica rezervele valutare prin majorarea expunerii pe metalul galben. Acestea au cumpărat mai mult aur decât au cumpărat vreodată de la căderea acordului de la Bretton Woods (în urmă cu 40 de ani – ultimul moment când dolarul a fost legat de aur), şi până în prezent.


Numai în intervalul iulie-septembrie, la nivel global, băncile centrale au achiziţionat 148,4 tone de aur, cel mai mare volum din ultimul deceniu. Băncile centrale au mai făcut astfel de achiziţii record doar în 1988, atunci când cantitatea de aur cumpărată de către ele a fost de 180 de tone.


Potrivit lui Marcus Grubb, un oficial al WGC, citat de Financial Times, cea mai mare parte a achiziţiilor a avut loc în cursul lunii septembrie, când preţul metalului preţios a scăzut de la 1900 la 1534 dolari pe uncie.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările