Sindicaliștii USLM: Circulaţia la metrou se face, de o perioadă de timp, cu trenuri mai puţine

0
Publicat:

De o bună perioadă de timp, numărul trenurilor care circulă pe rețeaua feroviară subterană a Capitalei este extrem de redus, susțin sindicaliștii de la metrou.

Stație de metrou din București, Foto: Inquam Photos Octav Ganea
Stație de metrou din București, Foto: Inquam Photos Octav Ganea

Potrivit vicepreşedintelui USLM, Herda Florin, graficul de circulaţie la metrou se face, de o perioadă de timp, pe varianta de vară, cu trenuri mai puţine, deoarece nu sunt destule garnituri.

„În momentul de faţă, de o bună perioadă de timp, graficul de circulaţie se face pe varianta de vară, adică atunci când este perioada de vacanţe, cu trenuri mai puţine. Chiar astăzi am avut două trenuri care au ieşit din circulaţie din varii motive, în principiu le-au putut furniza piesele pentru reparaţii, pentru revizii. În total avem vreo opt trenuri retrase pe la Pantelimon, Berceni, Militari. Toată lumea ştie ce s-a întâmplat cu Alstom vara trecută şi am ajuns la 31 de trenuri din cele 67 pe care trebuia să ni le asigure. Anul trecut am avut în graficul de vară 16 trenuri pentru M2. Graficul de toamnă-iarnă trebuia să ducă undeva la 23-24 de trenuri. Noi am rămas la graficul de vară, că nu avem trenuri", a spus sindicalistul în cadrul unei conferințe, informează Agerpres.

Trenurile Magistralei 5

În ceea ce priveşte trenurile noi destinate Magistralei 5, ce trebuiau să fie livrate de Alstom încă de anul trecut, Marian Artimon, secretarul general al USLM, este de părere că bucureştenii vor putea circula cu ele abia în decembrie 2024 - ianuarie 2025.

Apropo de trenurile noi care urmau să vină de la Alstom. Anul trecut trebuia să vină primul, capul de serie, care trebuie să se plimbe cei 10.000 de kilometri (...). Şi dacă vine ăsta în august acum şi se plimbă el vreo 10.000 de km, toate cele 13 nu vin până în decembrie anul viitor. Deci, călătorii se vor bucura de trenurile noi pe M5 undeva în decembrie 2024 - ianuarie 2025, iar noi mergem cu IVA de acum 40 de ani care consumă energie de 3 ori mai mult decât un tren nou, la preţurile astea, care oricum sunt mai mari de trei ori decât au fost înainte", a explicat secretarul general al USLM.

În urmă cu două zile, Mariana Miclăuş, directorul general al Metrorex, a afirmat că primul din seria de 13 trenuri noi ce vor circula pe M5 va fi livrat în august 2023, cu o întârziere de aproape 14 luni.

Referitor la contractul de achiziţie 13 trenuri de metrou, după cum cunoaşteţi, acesta a fost încheiat în anul 2020. Primul tren trebuia să vină în luna iunie 2022. Are o întârziere de aproximativ 14 luni. Furnizorul ne-a informat că are o întârziere, invocând motive de aprovizionare globală - aşteptăm documente justificative în acest sens -, dar ne-a informat că primul tren va sosi în luna august a acestui an, astfel încât, cu o frecvenţă de două trenuri pe lună ca livrare, cel de-al 13-lea tren să poată să ajungă în România în ianuarie (2024 - n. r.)", a precizat sursa citată.

Şeful Metrorex a precizat că aceste trenuri vor trebui supuse unor teste de anduranţă şi aprobare din partea AFER.

După cum ştiţi, fiecare tren va trebui să aibă nişte teste de anduranţă, teste şi o agrementare de la Autoritatea Feroviară Română. Noi nu facem rabat de la siguranţa călătorilor, astfel încât fiecare tren în parte va trebui să corespundă parametrilor tehnici proiectaţi. După agrementarea fiecărui tren, după finalizarea tuturor testelor, se va pune funcţiune", a susţinut reprezentantul Metrorex.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite