Prețurile carburanților marți, 6 octombrie. Motorina, aproape de 11 lei. Unde se găsește cea mai ieftină benzină
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România și marți, 6 octombrie, prețul motorinei apropiindu-se de pragul de 11 lei pe litru. Față de ziua precedentă, tarifele se mențin constante.

Conform Peco Online, cea mai ieftină benzină se găsește în comuna Lungulețu, Dâmbovița, la 9.87 lei litrul. În ceea ce privește motorina, cel mai mic preț este tot în Lungulețu, unde litrul costă 10,75 lei la stațiile Dacma.
Litrul de benzină în marile orașe costă 10,05 lei în București, Iași și Constanța, 10,03 lei în Timișoara și 9,93 lei în Cluj-Napoca.
În ce privește motorina, un litru costă 10,91 lei în București, Iași și Constanța, 10,89 lei în Cluj-Napoca și 10,88 lei în Timișoara.
Litrul de GPL în marile orașe costă 4,71 lei în Timișoara și Iași, 4,69 lei în Cluj-Napoca și Constanța și 4,64 lei în București.
Modificările prețurilor la combustibil în ultima lună
Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 4.5%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 21.5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile
În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 7.7% ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 39.0 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.
Acciza se menține redusă
Acciza aplicată motorinei standard rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026, a anunțat Ministerul Finanțelor, în urma evaluării bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026.
Reducerea temporară este menținută pe fondul evoluției cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă.
Astfel, în primele două săptămâni din octombrie, acciza efectivă pentru motorina standard comercializată pe piața internă va fi de 2.103,22 lei/1.000 de litri, respectiv 2.489,05 lei pe tonă.
Ministerul Finanțelor va continua să monitorizeze evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, urmând ca nivelul reducerii accizei să fie reevaluat în funcție de indicatorii de piață pentru fiecare perioadă de 14 zile.




















































