Lapte şi miere? Tocmai aceste industrii sunt în declin: producţiile locale scad, importurile cresc

0
0

Laptele colectat în luna iulie 2016 comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 4.091 tone (-4,5%), potrivit Institutului Naţional de Statistică, iar Asociaţia Crescătorilor de Albine - ACA - avertizează că producţia de miere ar putea scădea în acest an cu peste 50%.

În iulie 2016, producătorii români au livrat o cantitate de lapte de 85.999 de tone, cu 0,9% (756 de tone) mai puţin faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar importurile au crescut cu 8,5% (491 de tone), până la 6.245 de tone.

„Cumulat pe primele şapte luni, cantitatea de lapte importat a crescut cu 19.903 tone, sau 40,6%, faţă de perioada ianuarie-iulie 2015. În primul semestru, cantitatea de lapte importat a crescut cu 19.412 tone, sau 44,9%, faţă de perioada ianuarie-iunie 2015“, reiese din datele INS.

Per total, importurile de lapte au reprezentat 11,8% din producţia de lapte românesc, acesta fiind un maxim istoric.

Mierea în 2016, la 45% din producţia anului trecut

Producţia de miere din acest an scade la mai puţin de jumătate faţă de media ultimilor ani din cauza vremii nefavorabile care a afectat dramatic efectivele de albine, însă apicultorii susţin că mierea nu va lipsi de pe piaţă şi nici preţurile nu se vor majora deoarece există stocuri, iar românii nu sunt mari consumatori de miere.

„Producţia de miere de anul acesta va fi sub 50%, în jur de 45% din media ultimilor ani. Cel puţin aceasta este estimarea noastră, efectuată în toate judeţele.
Chiar dacă s-a făcut salcâmul în Moldova, în restul ţării nu s-a făcut. Chiar dacă s-a făcut floarea-soarelui în sud, în alte părţi a fost distrusă de secetă, iar teiul a fost doar pe suprafeţe mici. La mierea de salcâm producţia a fost afectată în proporţie de 80%-90%, la rapiţă de peste 80%, iar la floarea-soarelui şi tei s-a făcut 40%-45% dintr-o producţie normală. În plus, mulţi apicultori nu s-au mai deplasat în pastoral pentru că nu au mai avut bani.
Din estimarea noastră pe care am primit-o din teritoriu nu cred că vom sări anul acesta de o producţie de 8.000-9.000 de tone de miere“, a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Apicultura românească, „într-un grav pericol“

Liderul ACA susţine că apicultura este într-un „grav pericol“ anul acesta, deoarece familiile de albine au scăzut dramatic, iar apicultorii sunt secătuiţi din cauza cheltuielilor făcute pentru a asigura hrana şi a ţine albinele în viaţă. Deşi ACA a făcut numeroase adrese către Ministerul Agriculturii pentru obţinerea unui sprijin financiar, deocamdată apicultorii nu au primit nimic în pofida promisiunilor privind acordarea unui ajutor de 15 lei pe stup.

„Apicultura este într-un grav pericol, scad dramatic efectivele în România. Pentru că unele familii de albine au murit de foame sau au fost mai slabe, apicultorii au unificat stupii ca să nu piardă o familie. Avem peste 300 de familii de albine care s-au unificat. Apicultorii sunt secătuiţi din cauza cheltuielilor pe care le-au băgat în hrană, ca să le ţină în viaţă. Am făcut o serie de adrese la minister şi încă nu ştim nimic, deşi ministrul Agriculturii (Achim Irimescu - n.r.) a anunţat că ne dă un ajutor de minimis de 15 lei pe stup“, a spus Fetea.

„S-a importat în draci“

În pofida acestei situaţii, apicultorii afirmă că mierea nu va lipsi de pe piaţă în acest an deoarece „s-a importat în draci“ anul trecut, iar exporturile au fost într-un „blocaj total“. Pe de altă parte, în România nu se consumă prea multă miere.

„Nu cred că va lipsi mierea de pe piaţă pentru că s-a importat anul trecut în draci. În România se aduc din import circa 3.000-4.000 de tone pe an, aproape 20% din consum. Exporturile nu au mers deloc anul acesta, sunt într-un blocaj total, tocmai pe fondul acestor importuri de miere de pe alte continente. Nu există motivaţie să lipsească mierea de pe piaţă, mai ales că în România nici nu se consumă, dar poate că va lipsi mierea românească“, a explicat reprezentantul apicultorilor.

Proiect pentru protejarea mierii autohtone

Şeful ACA a subliniat că intenţionează să ceară iniţierea unui proiect de lege prin care producţia autohtonă de miere să fie protejată de importurile din ţări precum Argentina, China sau Mexic.

„Oricum nu ştim ce cumpărăm atâta timp cât se amestecă mierea. De aceea, noi intenţionăm să trimitem un proiect de lege în Parlament asemănător cu Legea laptelui, astfel încât să ne protejeze producţia autohtonă, ca să nu se mai permită acest amestec. De exemplu, dacă se aduce miere din 10 ţări, fiecare ar trebui pusă în borcane diferite, astfel încât consumatorul să poată decide ce vrea să cumpere. Nu trebuie să mai scrie pe borcane doar miere UE sau non UE. Pe noi ne omoară cu trasabilitatea, vin în control şi trebuie să ştie exact că în borcanul respectiv este miere de la apicultorul Fetea, Popescu sau Ionescu, dar habar nu avem dacă mierea din import este din Argentina, China sau Mexic sau cum este produsă“, a explicat Ioan Fetea.

„Nu are nicio logică să crească preţurile“

Deşi producţia de miere este mult diminuată în acest an, şeful ACA precizează că nu există nicio logică în privinţa creşterii preţurilor la miere în condiţiile în care consumul este relativ scăzut şi stocuri există.

„Nu are nicio logică să crească preţurile, mai ales că avem un consum scăzut de miere. Am fost recent în Germania la importatorii noştri şi la fel se plângeau că şi la ei a început să scadă consumul. Tinerii nu mai mănâncă tradiţional acasă, ci merg în fast-food-uri şi de aceea încearcă şi ei să intervină pe la Guvernul lor să introducă în fast-food-uri miere, în loc de alţi îndulcitori“, a adăugat preşedintele ACA.


Începe Târgul Mierii - ediţia de toamnă 2016

În acest weekend, respectiv 9-11 septembrie, ACA organizează Târgul Naţional al Mierii - Ediţia de Toamnă, pe platforma apicolă din Băneasa, unde sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, şi deţine un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociaţie înfiinţată în 1958, singura cu acoperire naţională, care are 40 de filiale judeţene şi societăţi comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele şi materialul genetic necesar.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite