Complexul Cortina Residence, scos din nou la vânzare. Preţul a fost redus la 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de construcţie a complexului, totalizând 270 de locuinţe, au fost stopate în 2009 FOTO Adevărul
Lucrările de construcţie a complexului, totalizând 270 de locuinţe, au fost stopate în 2009 FOTO Adevărul

Complexul Cortina Residence din Bucureşti, dezvoltat de firma Cefin Real Estate, aflat în faliment, a fost scos la vânzare din nou, la un preţ mai mic, de 5 milioane euro, în condiţiile în care firma avea datorii de aproape 26 de milioane de euro la intrarea în insolvenţă, în anul 2010.

Lichidatorul judiciar a organizat mai multe licitaţii până în prezent, fără niciun rezultat. La licitaţia anterioară, stabilită pentru 18 decembrie, preţul de pronire a fost redus la 7,3 milioane de euro, iar la sfârşitul lunii lichidatorul, firma BDO Business Restructuring, va organiza o altă licitaţie, la un preţ de pornire de 5 milioane de euro.

Firma Cefin Real Estate Alpha este deţinută de grupul italian Cefin şi fondul de investiţii american Heitman.

Compania a intrat în insolvenţă în iunie 2010, iar printre creditori se numără băncile Investkredit şi Volksbank, precum şi Romprest Service şi firma de construcţii elenă Edrasis Psallidas. Tot în 2010 a fost pronunţat falimentul ansamblului.

În aprilie 2007, dezvoltatorul a obţinut o linie de credit de 37,7 milioane de euro de la Volksbank şi Investkredit. Lucrările de construcţie a complexului, totalizând 270 de locuinţe, au fost stopate în 2009, când 114 locuinţe erau deja vândute. Investiţia pentru dezvoltarea complexului era estimată în 2006, la anunţul proiectului, la 44 milioane de euro.

Alte complexuri imobiliare în insolvenţă

În ultimii ani, mai multe complexuri imobiliare din Bucureşti au intrat în insolvenţă sau în faliment din cauza scăderii drastice a vânzărilor de locuinţe, printre cele mai notabile cazuri fiind Asmita Gardens, Blue Tower, Ibiza Sol, Alia Apartmens sau Laguna Residence.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite